Aventuri si calatorii pe apa si pe uscat: februarie 2013

Am sa istorisesc acum acel moment din viata mea, cand inca un vis din copilarie s-a implinit. Poate ca este cel mai mare dintre visele mele din copilarie. Pasiunea pentru apa si navigatie, respectiv barci o am de la cele mai fragede varste, aroape ca nici nu imi amintesc, traiesc deseori cu senzatia ca asa m-am nascut cu o dragoste pentru barci in suflet. Cand eram mic, in jurul varstei de 12 ani am incercat pentru prima data sa imi fac o barca impreuna cu un prieten de varsta apropiata, un ”minitehnicus” si el. Pentru ca nimeni nu ne ajuta, mai mult toata lumea din jur ne infrana cum putea, proiectul a fost abandonat. Era vorba despre o camera de aer foarte mare in diametru pe care o aveam de la un vecin al carui tata lucra sofer pe autobuzele de transport in comun din Bucuresti si caruia doream sa ii facem fund fara ca apa sa intre in interior . Dupa o perioada de acalmie, virusul lucrand ne-a impins sa visam la o pluta, pe care bineinteles am si inceput sa o construim din cateva butoaie goale pe care tatal meu le avea prin magazine stranse de pe temiriunde ca orice om gospodar din acele vremuri. Proiectul s-a conturat fizic, insa nu a putut fi niciodata dat la apa si probat din lipsa posibilitatilor de a transporta intreg carabalacul langa apa. Apoi virusul a fost usor invins de promisiunile tatalui ca ma va invata sa imi fac o barca adevarata din fibra de sticla, dar trebuie sa gaseasca un prieten mai vechi, prieten care chipurile avea matrita. Asa am fost pacalit pana locul acestor visuri si prostioare a fost luat de lunga perioada de invatatura si examene, dorinta mamei mele fiind sa fiu licentiat, asa ca a trebuit sa ii promit si sa si infaptuiesc aceasta.

Odata adusa acasa diploma de inginer, invataturile terminate, examenele trecute intr-un frumos capitol de istorie din viata mea, virusul cu pricina, reactivat si de remuneratia destul de buna de la firma Automobile Bavaria, reprezentanta pentru marca BMW unde lucram deja a reaparut facandu-si de cap la capitolul barci. Si cum nu era destul, virusul a fost alimentat de aparitia forumului dedicat, unde am intalnit in mediu virtual o seama de oameni atinsi de acelasi frumos virus. Iata ca am ajuns intr-o buna zi sa gasesc, recunosc si cu ajutorul unui coleg de birou, pe numele lui Sandu, firma care fabrica barca ”Pescarus” cu vasle, de care m-am indragostit pe loc. Dar cum orice am face noi, Dumnezeu are planurile lui si le face fara sa ne intrebe, exact in acea perioada a aparut oportunitatea de a cumpara cu banii pentru barca un Daewoo Espero cu aer conditionat, geamuri electrice si toate cele, pret foarte bun este drept, foarte bine lovit in partea din fata. Iata ca, domnilor si doamnelor, nici de data aceasta nu am reusit sa ma bucur de frumusetea unei zile in care sa stau la mine in barca si sa trag linistit la vasle fara sa ma uit la ceas sa vad cat mai am din ora de inchiriere sau cat am depasit peste, ora cu pricina.

Prima barca serioasa de care m-am indragostit

Dar cum dorinta era fantastica, si virusul lucra, acum alimentat si de cateva excursii in Delta Dunarii impreuna cu vreo cativa amici si tot mangaind dragul internet, am gasit o barca pe placul inimii, de care bineinteles m-am si indragostit pe loc. Am sunat proprietarul si de la birou fuga la Pitesti, unde m-am intalnit cu dansul si de acolo mai departe pana la parintii domnului unde era barca andocata. Acolo am vazut barca dar ca de obicei actele de proprietate prezentau atata ceata ca pe loc marea dragoste a palit la auzul minciunilor spuse de proprietar care nu se potriveau neam.Si acum sa dau si un sfat, daca mai este nevoie, oricat de mare ar fi dragostea si atasamentul de un lucru si oricat de buna ar fi starea lui, daca sunt probleme cu actele sau exista dubii despre provenienta, nu cedati sentimentelor. Asa ca usor, usor am renuntat la aceasta achizitie si ajutat de vanzator care in urmatoarele zile facea presiuni enorme la telefon sa ii trimit un avans ca sa astepte sa ma informez despre problemele care nu imi placeau de fel. Dar cum se spune, ”ce este al meu este pus deoparte”, intr-o buna zi norocul surade si gasesc o frumusete de barcuta, minunat aranjata, cu 40 de cai la bord meniti sa o impinga spre cele mai rumoase locuri de eliberare in natura. Barcuta statea cuminte legata de un ponton de fier in Giurgiu, data la apa desi era toamna tarziu si afara nu mai era asa de cald sa te imbie la plimbari pe Dunare. Dupa cum va imaginati, telefon la proprietar, sufletul a inceput sa vibreze, stabilim intalnirea si omul imi propune o plimbare sa facem proba, daca bineinteles ma prezint cu o sticla de benzina ca nu are deloc si el este intr-o situatie financiara slaba si nu poate achizitiona combustibilul. Asta nu mi-a placut atunci dar cum dorinta era destul de mare sa poata invinge aceste mici oprelisti am cumparat doi litri si inca jumatate si am pornit catre barcuta. Apoi am inteles omul, daca plimba tori potentialii cumparatori cu barca pe banii lui, printre acestia si curiosi, ramanea omul fara bani de bere. Tura a fost dementiala, omul cu experienta in manevrarea barcii m-a convins ca o sa am cel mai fain utilaj de transport dintre toti amicii mei. Legatura sufleteasca intre mine si respective barcuta era realizata si nu mai putea fi facut nimic altceva decat sa o aduc acasa. Asadar am revenit in Bucuresti si a doua zi m-am prezentat cu o suma de bani despre care am realizat ulterior ca era destul de mare pentru ce cumparam cu ea, insa daca spunem ca imi cumparam un vis, un vis din copilarie nu mai avea o mare importanta.

Asa arata poza care a introdus prima barca in inima mea

Iata-ma, posesorul unei ambarcatiuni de 3,90 metri cu un motor vechi, de 40 CP in doi timpi frumos agatat la oglinda pupa, cu comanda la distanta si un ”elegant”volan recuperat de la un autoturism dacia 1310. Am adus-o acasa si am varat-o direct in garaj sa nu o ninga si sa nu o vada ochii curiosilor. De acum era bunul meu cel mai de pret. Barcuta era foarte frumoasa si cand statea pe apa acostata avea un aer de rautate, parea agresiva, gata sa atace, intocmai ca o stiuca. Avea un mic parbriz si pentru momentele cand nu se afla in mars, proprietarul ii facuse o prelata pana la pupa care se agata in cateva carlige. Am asteptat cu mare nerabdare sa vina primavara sa fac prima plimbare cu barca mea pe apa. Ma vedeam zburdand pe apele din Delta Dunarii mare parte din timpul meu liber, dar realitatea a fost absolut alta. Cu prima mea barcuta am mers o data de proba la Giurgiu, ca sa vad cum merge si cum ma descurc, de doua ori pe bratul Sfantul Gheorghe dintre care o data la remorca (dar nu pentru ca s-a stricat barca, o sa vedeti) si o data pe lacul Snagov, dupa care am vandtut-o la un pescar, tot de pe la Giurgiu.

Prima lansare la apa

Prima plimbare, imediat cum s-a facut vremea destul de buna ca sa putem face incercarea in conditii de confort, dar si punere-ridicare de la apa, am facut-o la Giurgiu. Dupa ce am achizitionat un peridoc de la un vecin caruia nu-i mai facea trebuinta am pornit intr-o frumoasa zi de week-end, insotit de o inimoasa echipa in componenta careia se afla si viitoarea mea nevasta catre Giurgiu sa dam barca la apa. Am ajuns repede in Giurgiu dar a durat o vesnicie sa aflam pe unde se poate lasa la apa o barca in acest oras. Intr-un final am nimerit intr-n bazin cu maluri de pamant dar pe care se putea ajunge pana langa apa si am lansat barcuta la apa, chiar la piciorul podului ce leaga Romania de Bulgaria. Am facut o tura singur ca sa vad cum intra barca in glisare si cum raspunde la comanda de guvernare si apoi am acostat sa iau la bord intreg echipajul. Dupa am iesit in Dunare si am pornit spre amonte mergand cativa kilometri pana ce am gasit o plaja frumoasa marginita de o padure. Am acostat acolo si am inotat cu totii proband si vestele de salvare, ajutati de unul din membri echipajului care nu stia sa inoate, apoi ne-am reintors in bazinul de la Giurgiu sa scoatem barca din apa. A fost o zi reusita pentru toti, mai ales pentru mine care ma puteam bucura din plin de faptul ca aveam barca mea. Aceasta s-a dovedit a fi foarte buna dar nu corespundea nevoilor mele de utilizare, datorita faptului ca mergea cu doua viteze, mare si foarte mare. Din acest motiv, la urmatoarea iesire care a fost pe bratul Sfantul Gheorghe pana la marele ”M” unde am stabilit o tabara de campare confortul plimbarii a fost limitat de sariturile peste valuri produse de vant sau de alte ambarcatiuni si de faptul ca nu puteam naviga impreuna cu prietenii care aveau barci mai putin alergatoare. In plus bucuria de a fi pe apa si de a admira frumusetea malului era umbrita de necesitatea de a sta incordat si foarte atent la drum, trebuia mare atentie la orice obiect plutitor si mai ales la bustenii care uneori plutesc scufundati pana la nivelul apei. Aceasta m-a incurcat foarte mult si a fost motivul pentru care la a doua iesire, tot pe Sfantu Gheorghe, impreuna cu amici mei am decis sa facem o plimbare pe canale pana la Sulina, tragand barca mea la remorca. In acest fel am reusit sa ne plimbam impreuna. Consumul de benzina era de zece litri la ora de mers, care nu era foarte mare daca puteai sa mergi si nu trebuia sa astepti si restul gastii. In concluzie era o barca foarte buna pentru cineva care se grabea, sau care fugea de cineva sau alerga pe cineva pe apa. Acesta a fost motivul pentru care am luat deciza sa ne despartim, eu si prima mea barcuta, aceasta dupa ce a venit acasa cea de-a doua barca, o barca deschisa, mult mai lunga, 5,20metri si care avea un motor de 15Cp. In acest fel dupa putin timp barca a mers la pescarul patimas de la Giurgiu care avea nevoie numai de viteza cea mai mare.

Trebuie sa povestesc si o intamplare ce a avut loc pe Sfantu Gheorghe, in intersectia cu Calalul Dunavat, la prima iesire: Plecam de la Bucuresti, eu cu barcuta mea(singura care nu a purtat un nume) si cativa prieteni cu o barca mare de 8 metri cu cabine de dormit si bucatarie catre Delta. Odata ajunsi la Murighiol, am lansat barcile la apa si am gasit un frumos loc de tabara chiar pe brat, urmand ca dupa cateva zile sa se alature si alti amici veniti de la Bucuresti. Acestia programasera sa ajunga la locul de tabara cu o barca pneumatica, cu toate bagajele. Fiind destul de tarziu, am tras concluzia ca trebuie sa ii insotesc pentru a imparti cantatea de bagaje in doua barci si pentru a-i ghida spre locul de campare ales de noi. Am plecat din portul pescaresc de la Murighiol si am iesit in brat, acum, eu aveam o viteza fulminanta iar ei mai deloc, asa ca ne-am inteles ca eu sa merg pana ajung la intersectii si sa astept curgand cu Dunarea pana vin si ei ca sa le arat directia de urmat. Zis si facut. A fost bine pana la intersectia cu Dunavatul, ma opream, opream si motorul si curgeam linistit ascultand Radio Romantic, pentru ca barcuta avea si un radio-CD la bord. Si iata ca in acea inersectie, cum stateam eu linistit intr-un apus de soare aud in spatele meu ceva zgomot cam nefiresc si intorc repede capul, ce sa vezi; o barca enorma cu doua punti, model marin, venea de pe canalul scurtatura cu o mare viteza producand in urma sa un val de pupa mare cat o zi de post. Eu cu barca incarcata ochi, aveam vreo doua palme de la copastie pana la linia de plutire, ma aplec spre contact, rasucesc repede chieia si motorul incepe sa zumzaie vesel, imping maneta sa pun ”masina inainte” cu intentia sa accerez repede sa scot barca in glisare, dar comanda tradeaza si nu cupleaza din prima, asa ca ma reped la pupa barcii si trag de ea cu mana, apoi cu mare graba imping aceeleratia da maxim. Barca ridica putin prova dar este prea tarziu sa mai glisam, animalul si monstrul sau erau deja prea aproape, l-am vazut cum se uita satisfacut de pe puntea de sus de ce isprava poate face barca lui de zeci de mii de euro. Am prins primul val de pupa cu prova ridicata si l-am depasit, insa in spatele lui era o adevarata prapastie de apa, in care m-am napustit accelerat in plin. Pentru o clipa am avut bucuria ca am parbriz si o sa arunce apa in lateral, nu a fost asa, am primit o galeata de apa in cap si inca vreo zece in barca peste toate bagajele, dupa care barca scapata de aceasta incercare a iesit in glisare. Am ajuns la destinatie aproape de inserat si am remediat problema, prin scoaterea apei din barca si schimbarea hainelor ude cu unele uscate.

Acesta a fost povestea primei mele barcute, de care ma bucur oricum, chiar si acum cand scriu aceste randuri, indiferent de faptul ca nu am putut sa o folosesc la ce mi-am propus.

Galerie Foto.