Legenda Dunarii

Legenda Dunarii sau Cum a renascut o barca.

 Aici am sa descriu cum am gasit Legenda Dunarii, cum am restaurat-o si povesti, intamplari si alte treburi legate de existenta acestei barci.

1) INTALNIREA

  Era prin vara anului 2009 si impreuna cu cativa amici iubitori de aventuri barcagistice planuisem o excursie in Delta Dunarii, excursie care va fi detaliata in pagina principala sub titlu ”Tura Mahmudia-Periprava-Mahmudia”. Am facut noi traseul, am schitat portiunile de mers pe zile, am stabilit aproximativ locurile de campare, am facut necesarul de alimente pentru grup si am gandit ca suntem apoape gata pentru o excursie pe cinste. Dar, pentru ca totdeauna trebuie sa existe si acest ”dar” fara de care viata nu ar fi palpitanta, ne lipsea o barca. Eu pe atunci eram proprietarul unei minunate ambarcatiuni de cinci metri care purta mandra in prova numele de Ada-Kaleh, insa pentru restul grupului totusi mai trebuia inca o ambarcatiune. Asa ca unul dintre amici pune mana pe un telefon si cauta sa inchirieze o lotca mai maricica de pe la un lipovean localnic, asta scutind si problemele de transport. Gaseste omul meu o lotca la cineva in Mahmudia, nu era lipovean dar asta nu avea nici cea mai mica importanta si impins de zel, dupa ce trateaza problema chiriei si conditiile intreaba daca barca nu este de vanzare.

 -Este! a raspuns proprietarul, zece milioane,

 - Si vasle?

 - Am si vasle, mai costa un milion.

 - Gata! venim sa o luam!

 Iata-l pe amicul meu in posesia unei lotci traditionale armata cu vaslele de rigoare, care-l astepta in Mahmudia. Grupul avea vre-o doua motoare vechi de putere mica, ce puteau propulsa respectiva ambarcatiune in frumosa excursie pregatita. La data stabilita, punem tot carabalacul in masina si plecam fericiti spre Mahmudia unde urma sa inceapa traseul stabilit de noi, acolo avand un loc unde puteam sa dam la apa barcile. Amicul cu pricina pe care noi il strigam Legendarul a plecat la omul care-i vanduse pretioasa ambarcatiune sa o recupereze, urmand sa ne intalnim la locul de lansare la apa.

Prima intalnire cu ceea ce va fi Legenda Dunarii

   Asa s-a si intamplat. In timp ce eu montam motorul la Ada-Kaleh si aranjam restul de lucruri a aparut si lotca impreuna cu vechiul proprietar si Legendarul pe post de pasager. Asa am cunoscut eu ambarcatiunea de care aveam sa ma indragostesc peste cateva zile si pe care, ulterior practic am reinviat-o sub denumirea de Legenda Dunarii. Am incarcat in barci totul si am pornit in traseu. Am mers pe ape pana la Periprava si inapoi cu multe peripetii si veselie, toate descrise in povestea excursiei, insa una din ele este reprezentativa pentru ca a dus la indragostirea mea de aceasta ambarcatiune.

   Plecasem de la Periprava si urma sa stabilim tabara la Mila 23, dar cum drumul este lung pentru viteza noastra de deplasare am intarziat si apusul a cazut peste noi ca o cortina de pluș inainte sa avem timp sa intindem corturile si sa refacem aprovizionarea grupului, asa ca am considerat ca este bine sa punem corturile, am ales malul opus satului, dupa care cu una din barci sa mergem pe malul opus la magazine sa cumparam ce ne mai trebuia. Eu in acea zi am avut un deficit de apa la bord si din acesta pricina ma chinuia o sete de nu mai puteam sa vorbesc. Asa ca atunci cand s-a format echipa care merge la magazine am fost primul care am ridicat mana, gandind ca este mai simplu sa aduc cateva beri in burta decat sa le care cineva cu sacosa si in plus as fi aglomerat inutil si locul in sacosa. Am sarit la bord si iata-ne pe apa, in noaptea care se lasa-se, treceam Dunarea catre berea care trebuia sa imi astampere setea. Acum s-a produs minunea: in timp ce Legendaru guverna barca, aflandu-se in pupa la comanda, eu in prova, admiram o ambarcatiune care se deplasa prin apa fara sa faca val de prova si fara sa faca zgomot, usor instabila insa deosebit de zvelta. Atunci m-am indragostit de ea si in sinea mea imi suneam ca si eu ar trebui sa am o astfel de barca. In primul rand imi placea ca era mai lunga decat Ada-Kaleh, sase metri si doua zeci de centimetri si in al doilea rand imi placea foarte mult cum se deplaseaza prin apa, hidrodinamic vorbind. Dupa aceasta intamplare excursia a decurs in contimuare la fel ca si inainte insa barca amicilor era la inimioara mea.

  2) IMPRIETENIREA SI LEGATURA DEFINITIVA INTRE MINE SI LEGENDA DUNARII

 Excursia terminata fiind, am strans toate cele si am pornit spre casa. Inainte de plecare, cum aceasta lotca ne-a asteptat in Mahmudia, nu avea peridoc deci nu a putut fi luata acasa, am stabilit cu proprietarul sa o mai tina acolo cateva saptamani pana o sa revenim sa o luam acasa. Si au trecut dragii mei multe saptamani, ele s-au adunat in luni de zile si iarna batea la usa, barca tot la Mahmudia. Eu, care-i purtam drag tot ziceam catre Legendaru :

 - Hai mai Legendare sa aducem barca acasa si sa o ingrijim putin ca e pacat de ea si e tare frumoasa si tare mai merge bine.

 - Da ma, o sa mergem dar acum nu am timp, zicea Legendarul cand il tot sacaiam.

 Dupa ceva vreme, cand stateam noi la terasa Santierului Naval Militari si descantam o bere imi marturiseste ca de fapt nu prea avea bani de drum si ca fostul proprietar dorea si 200 de lei ca sa plateasca impozitul si nici pe acestia nu ii avea. Eu tot bateam apa in piua ca ce frumoasa este barca si ca trebuie adusa acasa si ingrijita, atunci Legendarul zice voba mare:

  - Ma eu ti-o fac tie cadou sa faci tu ce vrei cu ea.

  - Bre Legendare, eu o iau da sa sti ca este a mea, sa nu te razgandesti ca nu ti-o mai dau inapoi si o sa te dai si tu cu ea, ca doar nu o sa ma duc eu singur pe balta. Uite eu te fac secund pe barca. Eu sunt capitanul tu secundul si pe Catalin, un alt amic de-al nostru il facem mus.

  - Gata s-a facut, zice Legendarul.

Eu atata am asteptat, doua zile am aranjat cate ceva pe la firma si apoi am convocat doi amici sa pescuiasca si ei putin pe la Mahmudia si hop in masina, cu remorca agatata sa luam barca acasa. De aici inainte nu ne-am despartit.

 Am ajuns la Mahmudia si dupa ce m-am certat putin cu vechiul proprietar, care era tare suparat ca a tinut barca la el toata vara si imi spunea ca tocmai vroia sa o mai vanda inca o data am incarcat-o pe remorca. Apoi am scos apoi un vin bun si am inceput sa cinstim acest mare eveniment. Am dat si la peste, insa capturile nu au fost pe masura asteptarilor, eu am prins totusi o stiuca printre barcile localnicilor dar am eliberat-o pentru ca trebuia sa mai creasca si apoi sa vina la carligul meu. Acolo, cand am luat Legenda Dunarii acasa, am vazut si un mester localnic cum calafatuia o alta lotca si am stat pret de cateva minute cu el, sa aflu putin din secretele acestei meserii. L-am cinstit pe om si cu un sprit rece ca sa putem depana toate secretele calafatului.  Apoi dupa ce toate sansele de pescuit au fost epuizate, ne-am luat la revedere de la Dunare si am pornit spre Bucuresti cu lotca asezata frumos pe remorca. Am ajuns acasa tarziu, fericit ca barca a ajuns la Bucuresti si poate incepe restaurarea. In gand imi era sa dau jos tot catranul cu care era acoperita, pina ramane lemnul curat si sa dau cu ceva rasina epoxidica armata cu fibra de sticla, treaba simpla dupa cum gandeam, dar imposibila dupa cum s-a dovedit practic.

   3)  RESTAURAREA LEGENDEI DUNARII

   In scurt timp am pus mintea la contributie si am gandit cum sa curat catranul de pe bordaje pentru a putea aplica rasina epoxidica armata cu fibra de sticla. In acest scop am achizitionat doua rashchete speciale pentru rigips care s-au dovedit a fi scule foarte bune dar nu pentru ce le cumparasem eu. Catranul dat pe scandura bordajelor intrase in fibra lemnului si in scurt timp am constatat ca este inutil sa incerc inlaturarea lui. Am considerat ca pot aplica si peste acesta rasina, insa ideia nu imi facea o mare placere, pentru ca nu aveam aspectul de lemn natur. Inainte de a aplica rasina am vazut o mica portiune care prezenta urme de putregai, in bordaj si am gasit necesar sa o repar prin inlocuirea unei bucati din fila de bordaj respectiva. Asa ca am procedat la inlaturarea acesteia si uite cum in cateva clipe am produs o gaura de mai mare frumusete in biata barcuta. 

  Sub fila de bordaj bolnava surpriza ma astepta in liniste si pace: era afectata si coasta in acea zona. Se impunea deci o reuniune la o bere pentru dezbaterea variantelor, ceea ce s-a si materializat. Dupa un numar remarcabil de halbe a fost decisa in unanimitate solutia, in faptul ca intreaga suprafata a bordajului va fi inlocuita, coastele bolnave vor fi inlocuite, oglinda pupa de asemenea va fi inlocuita si banchetele refacute. In zilele urmatoare am inlaturat filele de bordaj ala babordului pana aproape de copastie si am inceput cautarile pentru materialul ce avea sa vina in loc. Cateva excursii la diversi producatori de cherestea au ramas doar plimbari frumoase in zone montane, materialul gasit nefiind la nivelul exigentei noastre. Trebuia gasita scandura de brad sau alt rasinos, eventual un larice care sa fie trasa drept, sa nu aiba noduri moarte, sa prezinte fibra intr-un anume sens pentru a permite sa fie curbata si sa fie uscata. Am reusit sa gasim totusi dupa mai multe incercari un om de bine care ne-a promis ca putem alege materialul dintr-un stoc mai mare, undeva langa Apahida in zona Clujului. Dupa o frumoasa aventura petrecuta la o pensiune unde am dormit o noapte in asteptarea posibilitatii de incarcare a multdoritului material, iata-ne cu maldarul de scanduri ancorate pe remorca in drum spre Bucuresti. Prietenul nostru Nicu din Slobozia lucra in acea perioada la construirea unei alte frumoase ambarcatiuni de lemn si cum aveam nevoie de consulanta in domeniu am pus peste marfa incarcata pe remorca si barca noastra. La acest proiect s-a alaturat si Legendaru, impins de legaturi de odinioara avute cu Legenda Dunarii. Astfel pregatiti pentru drum nu mai ramanea decat sa bagam in viteza cu destinatia Slobozia pentru a fi alaturi de maestrul Nea Nicu, poreclit si Homemade pentru abilitatile sale de a construi in casa aproape tot ce poate fi cumparat din magazine.

      Odata ajunsi la locul faptei, am descarcat cu atentie si am pus lotca pe pozitie de lucru asezata pe patru capre falnice. Bordajul tribord a luat urma celui babord fiind indepartat si el, dezvaluind astfel structura de rezistenta la care trebuiau incepute reparatiile si care astfel a putut fi investigata cu atentie si precizie.

           

  Doua bucati dubluri de coasta si o bucata laterala trebuiau inlocuite, la fel ca si oglinda pupa. Aici am avut noroc. La nea' Nicu am gasit o bucata de scandura groasa de stejar. Atelierul fiind dotat si cu un fierastrau circular am avut trei piese superbe ce asteptatu sa fie montate la locul de unde au fost indepartate cele putrede.

            Totul a fost tras la linie si bine fixat la pozitie. Un ajutor nepretuit a venit din partea unor clesti pentru tamplarie pe care i-am achizitionat din vreme la indicatiile prietenului nea' Nicu. Suruburi de inox au facut ca structura sa devina din nou in stare optima.

    Acestea fiind la pozitie a venit randul oglinzii pupa. Resturile celei existente au fost indepartate in totalitate. Aici a fost putin de furca deoarece nu am gasit sub nici o forma o scandura din stejar destul de groasa in care sa incadram aria necesara. Asa am luat decizia sa confectionam oglinda noua din doua bucati de placaj stratificat lipite intre ele cu rasina epoxidica si o armatura de fibra de sticla.

            Desi am adoptat ideiea cu inima stransa, ea s-a dovedit foarte buna, dainuind peste timp ani buni pana in ziua scrierii acestea. Osatura fiind din nou zdravana, era sosit momentul sa repunem filele de bordaj pe pozitie.

Aici la acesta etapa am avut cele mai mari emotii, datorate faptului ca scandura trebuia curbata in doua planuri. Auzisem tot felul de povesti despre metode de indoire a lemnului, folosind cate si mai cate. Sub atetnta indrumare a lui nea'Nicu Homemade am inceput montajul filelor de bordaj.

     Incet, incet, filele de bordaj s-au alaturat si s-au curbat dand forma atat de frumoasa a operei vii a vechii lotci de DeltaDunarii, treditionala ambarcatiune a locuitorilor acestei imparatii a apelor. Pentru a curba lemnul am folosit clestii de dulgherie cu care am strans scandura de coaste, apoi cu un ciocan de mici dimensiuni batand usor lateral am apropiat filele de bordaj una de cealalta. Pentru optimizarea formei au fost folosite cu succes rindelele din dotare.

   Am obtinut o superba coca de care eram tare mandri. O saptamana de lucru intens la atelierul din Slobozia incununa prima etapa a restaurarii Legendei Dunarii. Trebuia sa ajungem acasa la Bucuresti chemati si de alte treburi, asa ca decidem continuarea lucrarilor la santierul nostru din cartierul bucurestean Militari.

   Astfel punem totul pe remorca si iata-ne pe drum spre casa. La Bucuresti incepem a doua etapa de inlocuire a bordajului, prin desfacereea copastiei si a operei moarte. Am curatat totul atent si am verifica si acesta zona a osaturii, care s-a dovedit a fi foarte buna. Inainte de a continua cu filele de bordaj am confectionat doi baboi pentru a mentine ambarcatiunea in forma ei originala.

   Aceste piese sunt doua elemente care foloseau la remorcarea lotcilor cu barci mari cu motor spre locurile bune pentru pescuit. Am montat respectivii baboi pe pozitia lor si i-am rigidizat cu cateva suruburi de inox, apoi am continuat montarea filelor de bordaj pana la partea superioara a osaturii. In acest moment partea grea era  realizata. Am ales in continuare sipca ingusta si groasa de brad din care a fost confectionata si aplicata copastia.

   Am slefuit apoi intreaga barca la exterior pentru a reduce asperitatile. Folosind un chit confectionat din rumegus fin amestecat cu rasina epoxidica am acoperit rosturile ramase intre scanduri si am slefuit inca o data temeinic pentru netezirea suprafetei. Peste aceasta a fost intinsa tesatura de fibra de sticla impregnata apoi cu rasina. Dupa uscare si o noua slefuire a fost aplicat un nou strat de rasina.

   Acum Legenda Dunarii era gata de plutire, asa ca am inscris in ambele borduri prova, numele pe care avea sa il poarte mandra pe tot cursul fluviului, de la Ingolstadt km2455, pana la varsarea in Marea Neagra la Sfantul Gheorghe.

  Parea acum ca totul este bine din punct de vedere al structurii ambarcatiunii, asa ca am aranjat putin si partea de accesorii. Bancheta pupa a fost desfacuta si reconstruita integral, incuietoarea pentru lacat si balamale noi, podina a fost slefuita si reparata apoi impregnata cu un strat de rasina epoxidica, iar la prova a fost confectionata o bancheta integral noua. Doua banci pentru vaslasi au fost de asemenea nou facute.

 Special au fost comandate la Tulcea la Mikronautica doua perechi de vasle mai lungi si mai late pentru tractiune buna. Acum TID-ul, Turneul International al Dunarii era aproape de Silistra, Bulgaria, urmand sa intre pe ultima portiune din parcurs, cea romaneasca de la Calarasi la Sfantul Gheorghe. Asa cum ne propsesem tinta era participarea in anul urmator la turneu pe intreg parcursul din Germania. Astfel ca trebuia facuta o proba in conditii reale. Am pus totul la punct si iata-ne in drum spre malul Dunarii la Chiciu.

   Participarea la turneu a fost o experienta inedita care poate face subiectul unei povesti aparte. Esentialul a fost descoperirea faptului ca barca avea o deriva foarte mare si era practic imposibil de guvernat la vasle. Am descurcat pe moment problema prin folosirea unei carme improvizate dintr-o padela de caiac. Un alt obiectiv pus pe lista Legendei Dunarii era navigatia cu vela traditionala lipoveneasca, pe numele ei: PARUS. Ajunsi acasa am intors barca si am studiat fenomenul. Am vazut ce se intamplase, La acoperierea cu stratul de rasina armata cu fibra de sticla nu s-a pastrat un unghi apropiat de 90 de grade, ceea ce ducea la curgerea apei lateral peste chila. Asta seamana cu indemnul:-La treaba din nou! Am cautat sipca la dimensiunea necesara si am prelucrat in asa fel incat sa obtinem o chila falsa dreapta si pronuntata.

    Cu ajutorul unui sablon confectionat am reusit sa avem si un calacai perfect la pupa. Am luat apoi forma provei pe un sablon din OSB si am confectionat un dispozitiv artizanal necesar pentru a obtine un profil stratificat la forma necesara. Cu ajutorul clestilor de dulgherie am fixat cinci sipci subtiri lipite cu rasina epoxidica.

    Am montat totul cu holzsuruburi din inox. Am efectuat inainte gauri in care am pus rasina epoxidica pentru a nu permite apei sa ajunga in masa lemnoasa pe langa elemenele de fixare. Pentru protectie la acostari a fost achizitionata platbanda groasa, de asemenea din inox, care aplicata peste chila falsa a facut sa nu existe niciodata emotii in apropierea malurilor si mai ales in zone cu apele putin adanci.

   Cu bunatatea unui om de la munte, am facut rost de un brad drept si un trunchi de salcam. Acesta din urma a fost cojit si transformat in catarg. Am rindeluit si bradul pentru a il subtia si aduce la forma necesara, mai gros la baza si subtiat spre capat.

   Dupa ce l-am avut in forma dorita, folosind o lampa cu gaz, am dat o tenta de vechi, protejata ulterior cu un strat de rasina epoxidica. Dupa montarea catorva accesorii necesare aveam o frumusete de ghionder care sa sustina respectiva vela.

            Panza a fost cusuta de un bun prieten al nostru, pasionat de croitorie. Mai aveam nevoie doar de o carma zdravana, asa ca am desenat, inspirat din planurile barcii construite de amicul Nicu, ceva ce credeam eu ca va tine directia in timp ce va asigura o antideriva corespunzatoare. S-a dovedit un proiect foarte bun.

            Aici Legenda Dunarii era gata pentru aventura . Pe la final de luna Mai a lui 2012 poposeam la Jurilovca pe malul lacului Razim de unde aveam sa pornim expeditia RAID 2012, incununata de succes.

     Lotca Legenda Dunarii, astfel restaurata ne-a purtat in cele mai frumoase si mai placute expeditii, am parcurs intreg turneul TID asa cum ne-am dorit, impinsi de vant sau propulsati de vasle, pe vreme buna sau pe ploaie, a legat prietenii si este pregatita inca pentru noi aventuri.