Aventuri si calatorii pe apa si pe uscat: iulie 2018

Motociclist fiind si calator deopotriva, impins de tumultul vietii care m-a adus in pozitia de cel mai liber locuitor al Terrei (adica divortat), am decis in toamna tarzie a anului 2016, inconjurat de cativa prieteni, sa fac un tur motorizat prin cateva tinuturi despre care se tot spune ca sunt ba foarte frumoase, ba destul de scumpe. Menirea fiind alaturi de plimbarea in sine, elucidarea totala a vorbelor venite pe la o terasa de la cate un turist care a poposit pe la un resort de “X” stele. Si cum sa facem noi cea mai buna si mai ampla cercetare decat din saua motocicletei. Trebuie sa remarc faptul ca acest vehicul, doamna motocicleta, caci despre dansa este vorba, are ceva aparte cand vine vorba de plimbare, are un fel de putere magica ce face o calatorie sa se umple de aventura imediat ce lantul de transmisie pune in miscare cele doua roti, aceeasi putere magica facandu-si treaba si in cazul in care pe langa cele doua roti specifice motocicletei alearga rostogolindu-se si cea de-a treia, a atasului. Aceste lucruri fiind definite, ne-am apucat sa facem planuri de calatorie, ca tiganul, dupa vorba stramoseasca. Cand toate lucrurile au fost aranjate si planul facut ca la carte, soarta a decis ca este momentul sa ne demonstreze, cel putin mie, ca a face planuri poate fi o mare pierdere de timp cateodata. Si uite asa a aranjat ea ca intr-o insorita sambata a anului urmator, 2017, sa beau o cafea cu o printesa la unul din restaurantele lantului McDonalds. Sa nu credeti dragi cititori ca este vorba despre o printesa din povesti, este o printesa adevarata, frumoasa tare, si cu un suflet cald, ca doar de aceea este printesa. Asa cum probabil deja ati banuit, cafeaua a avut un gust aparte care a facut ca doua inimi sa bata cu acelasi tact. Tot soarta, privind la o frumoasa poveste de dragoste a stabilit ca este momentul ca eu sa pot implini un vis din copilarie, asa ca mi-a scos in cale o rulota englezeasca de 6 metri care purta la interior un cochet pat, o toaleta, un dus, adica tot ce trebuie pentru o vacanta relaxanta departe de casa. Chinuit de dorul plecarii, ametit de fiorul iubirii, m-am intins pentru o vreme pe pajistea fericirii si am gandit: voi merge in Croatia cu rulota tinand de mana o preafrumoasa printesa pe care o iubesc. Mai ramanea ca soarta sa fie de acord si sa induplece printeasa mea sa imi dea mana si sa pornim pe taramuri straine.

Multumescu-ti tie soarta ca ai facut sa poata incepe o plimbare ca in povesti, ca doar despre o poveste tot vorbim. Iata ca timpul trece cu viteza si vine momentul ca povestea... nu, calatoria, sa inceapa. Punem bagajele in ordine, cam ce credem noi ca va fi necesar pentru cele noua zile de haladuit prin lume, agatam rulota pe carligul special fabricat al masinii, bagam in viteza si pornim spre Bragadiru unde aveam sa ne intalnim cu ceilalti partcipanti dornici de plimbare, prieteni buni ai motociclismului si calatoriilor, dar nu inainte sa facem o poza ceasului de bord care indica numarul de kilometri parcursi. Cu zambet pe fete ne trezim ruland pe Soseaua de Centura si apoi iesind spre Soseaua Alexandriei am cautat un loc de parcare ferit. Au sosit pe rand, motocicletele URAL CT, BMW-ul cu atas TRIPTEQ si un micut FIAT SEDICI care impreuna cu MITSHIBISHI L200 trgand de englezoaica ELDDIS HURRICANE aveau sa formeze echipa ce va lua cu asalt campingurile si motelurile spre Croatia. O cafea rapid si zor la drum cu directia Turnu Magurele.

Urmam drumul de ses spre Alexandria si apoi oprim in benzinarie la intrarea in Turnul Magurele cu intentia de a alimenta calutii de metal, ocazie cu care ne gandim si la o pauza. Gasim la bufetul benzinariei un soi de cafea semi inghetata pe care hotaram sa o gustam pe saturate asa ca cerem una mare. Primim in urma platii un pahar ceva mai mare decat un degetar si ne intrebam cat de mare o fi cea mica. Dar noi nu suntem carcotasi, asa ca urcam fiecare pe ce are si pornim catre noi meleaguri. Cu privirea atrasa de privelisti, unele mai mult, altele mai putin frumoase ale tarii romanesti, urmand cursul Dunarii prin Corabia, vizitand tinutul Dabulenuilui unde se spune ca ar creste cei mai buni pepeni, ajungem la Calafat si urcam pe cel mai nou pod, pentru un moment, peste Dunare. Afara este cald, soarele de august incinge tot sub el asa ca asteptarea la coada formata in frontiera nu este foare bine primita, insa timpul zboara cu viteza si iata-ne trecuti in Bulgaria, dupa ce platim o taxa, cam mare dupa parerea mea, pentru folosirea amintitului pod.

In coada la statia de taxare spre Vidin

Conform autoritatilor bietul Mitshubishi L200 cu rulota agatata dupa dansul ar fi un camion de sapte tone si jumate. Trecem peste aceasta mahnire si schimbam vitezele spre orasul Vidin unde oprim intr-o benzinarie pentru pauza impusa de achizitionarea vignetei necesara pentru folosirea drumurilor nationale bulgaresti. Profitam de aceasta pentru a face un sanwich si cu graba sa nu intarzi grupul alerg spre rulota sa caut materialele necesare. Aceasta graba avea sa fe aducatoare de mare aventura si totodata emotii dupa cum aveam sa vad. Onoram foamea cu respectiva painica si crema de branza si dupa ce strangem totul pornim spre Serbia. Sa cautam un loc frumos pentru inoptare. Nu pornim bine de pe loc si realizez ca nu stiu ce am facut cu cheile de la rulota, oare sa le fi uitat in usa? Trag rapid pe dreapta chiar in interiorul unui sens giratoriu mai larg si sar sa verific situatia, timp in care pierd coloana din vedere. Constat ca nu sunt chei in usa, acesta este incuiata si cheile nicaieri. Acum nu imi mai ramane decat sa ma ratacesc prin orasul Vidin, ceea se si fac in momentele imediat urmatoare, ca apoi sa opresc intr-o parcare incercand sa folosesc telefonul mobil, caci nu degeaba traim in secolul acesta plin de tehnologie. Dansul insa considera ca trebuie sa ne ofere cateva momente de suspans si nu functioneaza. Tot datorita increderii in tehnologie nu am harta si nici GPS auto. Acestea fiind datele problemei, zambesc putin si mai incerc o data cautarea cheilor rulotei, daca tot stam pe loc. Nu gasesc nimic in cautarea mea bezmetica, desi nu prea aveam cum sa le pierd si renunt cu gandul ca diseara voi sparge cu succes incuietoarea pentru a putea dormi. Decid impreuna cu iubita mea ca este o ideie buna sa ne intoarcem in benzinaria cu pricina pentru a verifica daca nu au cazut acolo din intamplare. Desigur ca in drum spre benzinarie ne ratacim din nou si mai abitir si numai norocul face ca in drumul lui, Cristi sa ne vada si sa ne culeaga, dirijandu-ne pe drumul cel bun. Verificarea benzinariei ne arata ca nu avem inca la indemana cu ce sa descuiem rulota, asa ca pornim inainte.

Nu trece multa vreme si o bariera aparuta in cale ne arata ca am ajuns la frontiera cu Serbia, urmand sa trecem la vecini. Brusc un gand strafulgera mintea: daca o sa vrea granicerul sa verifice interiorul rulotei, cum deschidem? Coboara si Cristi din saua BMW-ului si pune aceeasi intrebare. Acum emotiile amestecate cu un straniu sentiment de ciuda ating nivelul maxim. Imi si imaginam cum arat in fata politistului de frontiera spargand incuietorea rulotei, fara scule ca nu aveam, dar zmbind si incercand sa ii explic acestuia in toate limbile, de ce nu folosesc o cheie. La acest moment intervine iubita mea care cu deosebita maiestrie ma salveaza scotand din lada frigorifica, dintre salamuri si chifle cheile de la rulota. La timp, deoarece in cateva minute ajungem la control si granicerul face semn ca doreste sa vada ce avem in rulota. Politicos deschid si ii prezint interiorul, apoi dupa ce il conving repede ca pastilele aflate in usa masinii nu sunt altceva decat niste medicamente pentru gat, ma urc la volan si pornesc in forta fara sa realizez ca la iesirea din Comunitatea Europeana am doua puncte de control. Din nou iubita mea ma salveaza in ultimul moment si bariera sarbilor scapa teafara de asaltul Mitshubishi-ului nostru. Granicerul nu intelegea de ce am venit asa de in mare viteza pana proape de bariera buclucasa, dar isi face repede treaba si iata-ne pe soselele sarbilor alergand spre Novisad. Timpul trece si soarele apune dupa obiceiul sau zilnic, fortandu-ne sa cautam primul loc de campare din aceasta calatorie.

In drum spre Dobra peste munte

Ajunsi din nou pe malul Dunarii in dreptul localitatii Dobra cand soarele deja era la culcare gasim o pensiune frumos amenajata intr-o curte. Doamna care avea in proprieate locul se arata foarte amabila si astfel reusim sa bem o bere buna si rece, sa mancam o ciorba facuta in casa si o tocanita, tote gatie dupa retete traditionale. Profitand de vremea buna si de terasa bine amenajata, pun la vedere o sticla cu rom si cateva cuti de coca-cola, ingrediente cu care construiesc repede o serie de coktail-uri Cuba Libre pentru doamne, iar pentru domni scoto sticla de wiski, moment in care incep aniversarea a patruzeci si doi de ani care s-au scurs de la ziua in care mama mea cu multa bucurie mi-a dat drumul in asta lume sa pot face lucruri frumoase. Ii multumesc si pe aceasta cale mamei, pentru tot ce a facut si inca mai face pentru mine.

Din vorba in vorba si dupa ce paharele se golesc neindreptam catre locurile de odihna, fiecare pe unde a asternut. Noi am primit incuviintarea sa punem rulota in fata portii pensiunii peste drum, ceea ce s-a dovedtit dimineta a fi de poveste. Am dormit intr-o frumoasa si ingrijita gadina cu pruni si meri care erau plini de rod. Doamna la plecare a tinut sa ne dea doua maini cu prune, asa ca pe drum am avut ce rontaii la bord.

In parcarea pensiunii doamnei de la Dobra

Mic dejun pe teras pensiunii la Dobra

Dupa ce am servit sub aceeasi terasa confortabila un mic dejun foarte bun, din care nu a lipsit traditionala omleta, cateva din cele mai bune merdenele si o cafea mare si gustoasa, am strans totul si am pornit pe malul Dunarii in directia Belgrad – Novisad.

La doar cativa kilometrii dupa Dobra, acolo unde Dunarea intra in cazane, exista cetatea Golubac aflata in proces de restaurare, obiectiv inscris in list monumentelor culturale de importanta exceptionala ale Republicii Serbia. Oprim si noi pentru o scurta vizita a parcului, urmand sa revenim cand cetatea va fi deschiza pentru turisti.

Popas in parcul cetatii Golubac

Continuam drumul spre Novisad, admirand peisajele Serbiei, constructiile ca si tipologie , remarcand constant gradul de curatenie si ordinea, ceea ce ne-a dus cu gandul ca acesti oameni sunt harnici si ordonati. Reusim in Belgrad sa ne pierdem uni de ceilalti, doar cu ajutrul telefonului stabilind sa ne intalnim in Novisad pentru a vizita cetatea veche a orasului. Planurile noastre sunt dejucate insa de o ploaie marunta si sacaitoare care a considerat ca nu a sosit momentul sa vizitam cetatea ci sa cautamun loc pentru odihna de peste noapte. Alegem un camping in apropiere pe harta GPS-ului si pornim catre locul indicat plini de speranta. Dar surpriza nu se lasa mult asteptata si constatam ca acest camping exista doar pe harta sistemului de navigatie nu si fizic in teren. Nu ne facem probleme noi din atata lucru si trimitem un sol catre una dintre pensiunile zarite pe drum si care era aproape. Aflam in scurt timp ca am gasit un loc pentru noapte. Respectiva pensiune are langa, un loc liber sub forma de pajiste unde cu amabilitatea personalului putem pune si rulota. Invidioasa parca pe capacitatea noastra de a ne descurca se opreste pentru o vreme si ploaia lasandu-ne sa ne bucuram de o seara frumoasa alaturi de toata echipa, la terasa localului. Berea a fost rece, mancarea buna si timpul s-a scurs cu repeziciune facand loc din nou programului de somn. Ploaia a revenit si ea in forta fiindu-ne alaturi toata noaptea, spre zori parand sa se retraga invinsa catre alte meleaguri.

O pensiune draguta langa Novisad

Campare ad-hoc in curtea pensiunii. Multumim.

Dimineata ne intampina cu vreme buna si dupa ce servim ocafea linga micul dejun, pornim catre oras sa vizitam cetatea. Urcam straduta ingusta catre aleea cu trepte ce duce la poarta de intrare si “cucerim” teritoriul urcand pana la platforma superioara unde se afla un turn cu ceas, simbol al locului. De aici ni se arata o superba priveliste asupra noului oras Novisad si al cursului Dunarii, fapt de care profitam si facem cateva fotografii ca amintire. Vizitam pe indelete locul cu gandul la vechii locuitori si la vicisitudinile acelor vremuri, bucurandu-ne in adancul sufletului ca traim vremuri de pace si putem fi fericiti de calatorii in loc de a lupta cu flinta.

Cetatea Novisad

Dunarea la Novisad

Parasim vechea cetate si ne luam ramas bun de la Novisad intr-o splendida terasa cafenea, amenajata chiar pe malul batranului fluviu si pornim sa atingem destinatia calatoriei, Croatia.

Intrarea in Ccroatia

Dupa un nu foarte lung parcurs de autostrada trecem granita si decidem pentru a vedea frumusetea acesei tari sa ocolim drumul rapid cu patru benzi si sa calatorim prin sate. Asa am mers pe drumuri inguste, dar frumoase admirand case ingrijite si gradini roditoare, pomi incarcati cu fructe pina ce un apus cum rar se poate vedea ne anunta ca este vremea sa cautam un loc pentru inoptat.Oprind din poarta in poarta la cate o pensiune ajungem in dreptul unui indicator pe care scria camping si oprim. Motocicletele intra inainte sa prospecteze locul si dupa o scurta asteptare echipa decide ca nu corespunde, sa ca pornim mai departe. Dupa nici cinci zeci de metri oprim in dreptul altui indicator ce arata prezenta unei pensiuni. Aici pare sa fie locul unde vom petrece aceasta noapte. Se pune intreaga echipa pe montat corturi, Kiki si Cici preiau camera ce fusese rezervata, dar noi nu prea aveam unde sa punem rulota. Si acum urmeaza patania interesanta si stropita cu umor: Ajutat de Kiki merg la proprietarul locului sa ii cerem indrumari, cum era de altfel si normal. Il abordeaza Kiki si urmeaza interesantul dialog:

Domnule, vrem sa punem si rulota undeva aici,
Pentru rulota rebuie sa mergeti in camping, este imediat mai sus
Stim, dar noi vrem sa stam impreuna, daca se poate,
Inteleg zise proprietarul locului, dar tot acolo este ma mult spatiu. Aici este complicat de intrat.
Asa este, replica Kiki, dar soferul este foarte dibaci si o sa intre cu usurinta intre acesti copaci.

Domnul nu renunta:

In camping exista conditii bune, dus, wc, loc pentru servit masa,

Din nou vine replica lui Kiki intocmai ca saptele pus jos in cunoscutul joc de septica:

Are in rulota tot ce trebui, dus, wc,boiler pentru apa calda, nu este nevoie de nimic. Noi vrem sa stam impreuna la ceas de seara langa o bere.
Este la citiva pasi campingul si daca le este teama de caini merg eu si ii conduc, intari si de aceasta data gazda.

Eu auzind toate acestea, apreciind ajutorul lui Kiki cu un multumesc, am considerat totusi ca omul respectiv nu vrea sa ne primeasca in batatura lui si am facut stanga imprejur indreptandu-ma spre rulota avand destinatia finala campingul din imediata apropiere, cu gandul ca omul acesta nu doreste banii nostrii si cel care avea campingul este intreptatit sa ii primeasca. Aveam sa aflam a doua zi la plecare ca omul cu care avusesem dialogul era si proprietarul campingului si nu incercase decat sa ne ajute, in sprijinul acestei afirmati venind gestul sau de a doua zi cand la plata a facut o mare diminuare a pretului pentru camparea rulotei. Ce sa mai spunem, a fost aproape gratis acea noapte de cazare.

Odata intrati in camping am cautat proprietarul sa facem plata, pe care evident nu l-am gasit pentru ca era la locatia alaturata, dupa cum am spus. Am considerat ca nu este nici o probema sa ne alegem un loc unde sa oprim pentru acea seara caravana si sa comutam pe programul de relaxare.

Asa am si procedat, am scos masa si scaunele si am servit o cina romantica in doi, invaluiti de noaptea blanda in sunetul pasarilor de noapte. Mai tarziu acestea au facut loc sunetelor de sacali, zgomote cu care suntem familiarizati din Delta Dunarii. Somnul fiind aproape, am gasit dusul campingului, foarte curat, cu apa calda, totul orientat spre confort si am pregatit odihna de pana a doua zi.

Dupa rasaritul soarelui am scos masuta din nou si am savurat frumusetea acestui camping satesc alaturi de doua cafele aburinde.

Intrarea in frumosul camping din Lonje

In campinul Zelen - Gaj

O cafeluta in mijlocul naturii

La o vreme am strans tabara si am pornit mai departe pe stramtele stradute ale satelor croate spre Plitvice. In drum, nu departe de locul de campare am vizitat un parc natonal, practic o rezervatie naturala, un loc de o frumusete aparte unde traieste o specie de porc, rasa Turopolje, pe cale de disparitie. Noi am reusit sa prindem pentru fotografie un exemplar destul de frumos de porc din rasa Pietrain ce poate fi intalnit si in gospodariile satesti din Romania. https://en.wikipedia.org/wiki/Turopolje_pig

Dupa scurata pauza destinata observarii acestui loc deosebit am dat inainte spre noi meleaguri frumoase si tot mergand mergand, ne-am simtit cam singuri pe strada, asa ca intr-o intersectie am luat decizia de a opri pentru a studia cauza singuratatii aparute. Viram la stanga cu atentie si la cativa metri alegem un loc de parcare. Aflam ca una din motociclete, mai gurmanda, a ramas fara combustibil si avea nevoie de ajutor. Nu departe gasim si benzinaria ce ne va scoate din impas, dar fara un loc in care sa putem parca ansamblul masina-rulota incat sa nu deranjam, asa ca ne intelegem repede cu restul grupului sa facem jonctuine putin mai departe unde si gasim o parcare goala in spatele unor blocuri de locuinte. Savuram in cabina mitshubishiului o bere pana ce grupul se reintregeste, mai mult copilotul decat soferul, ca sa nu iesim din limita legii.

Odata rezolvata problema purcedem sa vedem ce camping frumos gasim in apropierea parcului national de la Plitvice, pe care doream a-l vizita. Zona vizata este o zona de munte foarte frumoasa si datorita obiectivului turistic important din zona foarte aglomerata. Am oprit la un camping prins in lista facuta acasa, insa pretul a fost menit sa ne faca pofta de a mai vizita si alte locatii de acest tip. Ca sa nu mai lungim povestea a plictis, dupa cateva incercari gasim un camping micut, frumos, cu o intimitate aparte si ne potrivim casuta intre cativa copaci in bataia unui apus de soare memorabil.

Cautarile acestui loc frumos au avut aportul lor la bunastarea serii ce urma. La intrarea unuia dintre campingurile cele scumpe sau prea pline am ochit un minimarchet ce parea a avea exact ce ne trebuia noua. Sa vedem, ne-am spus, asa ca odata fixata casuta pe pozitie am decuplat masina si am pornit catre tinta. Asa a fost, nu am gresit. Legumele proaspete au alcatuit o gustoasa salata de vara, iar cei cativa carnati deliciosi pe care i-am prajit rapid linga ea, au tinut companie continutului catorva sticle cu bere, unde altundeva decat in burtile noastre infometate.

Mica bucatarie in plin.

Spre seara toata echipa s-a strans in jurul rulotei, am baut bere, am mancat alune, am spart chiar si cateva seminte de floarea soarelui, aducand repaxarea in toata tabara si voia buna printre noi. Ora de nani a sosit cu repeziciune deoarece planul era facut: dimineata devreme, ora 7.00, urma sa plecam direct spre Parcul Natural Plitvice, loc despre care auzisem o gramada de povesti frumoase. Ne-am retras fiecare catre salteaua lui si lumea viselor a fost lesne cucerita.

Dimineata sa vedeti intamplare: Ma trezesc frumos dimineata ajutat de ceas si cu intentia de a porni o cafeluta ies din rulota. Crapa de ziua si in lumina saraca vad in iarba din spatele rulotei ceva ce-mi pare o statueta in forma unui iepure. Ma apropii si gandesc: mai sa fie, sa fi stat eu aici toata seara fara sa observ aceasta? Ca doar nu o fi pus cineva décor in camping in miez de noapte. Ma mai apropii doi pasi ca sa observ o usoara miscare a urechilor presupusului bibelou. Era viu, la cativa pasi de mine statea nestingherit o frumusete de ditamai iepuroiul. Am zambit la ineditul intamplarii si am pornit spre bucatarie sa iau apa. Doar zece pasi am facut si parea ca sunt in paradis. Totul era intr-o tacere diafana,un rasarit de soare cel putin la fel de impresionant casi apusul spargea cerul peste munte si pretutindeni in jur erau iepuri, uni albi, uni negri... Am continuat drumul si am infaptuit cafeluta pe care am baut-o impreuna cu iubita mea in acest décor mirobolant.

Un bibelou viu, Urechila

Cafeaua se termina, oamenii incep sa misune peste tot, natura se trezeste la viata, Cristi vine si el sa vada daca suntem gata chiar cand extrageam rulota dintre pomii ce ne servisera de adapost, asa ca putem pleca spre parcul natural. Dibuim locatia din a doua incercare si gasim un loc de parcare cu plata bineinteles, dar si cu usurinta avand in vedere ca am ajuns devreme. Infruntam coada la bilete care insa merge repede si apreciem gradul de civilizatie existent. Putem plati cu cardul bancar aproape oriunde, chiar si la casa de bilete, parcare si altele mici nimicuri. Pretul biletului ne cam face respiratia sacadata si pe loc facem o socoteala rapida cam ce bani aduce locul acesta comunitatii, dar platim cei douazeci si cinci de euro de persoana si pornim sa vedem ce are muntele de aratat.

La coada la Parcul National Plitvice

Locul este foarte bine organizat pentru vizitator. Exista un camion cu cate doua remorci care urca pana la nivelul superior, cel mai de sus lac, apoi pe scari amenajate se coboiara urmarind o salba de cascade pana la baza. Practic un rau de munte curge haotic printr-o padure formand lacuri ce se revarsa anapoda unul peste celalalt. Peisajul format este imposibil de redat in cuvinte, insa la final parerea este ca desi scump, locul merita cu prisosinta a fi vizitat.

Camionasul care ne-a urcat printre lacuri

In trasura fara cai, dar cu o steluta-n frunte(Mercedes Unimog)

Ajunsi sus urmam traseul pe o podisca din lemn trasa peste apa in marginea lacului, admirand ratustele cum inoata deasupra apei cristaline si pestii in adancuri.

---------------------------------poza 25------------------------ poza 26-----------------------------------------------

Continuam sa coboram printre rauri si cascade rotind privirea peste tot imprejur pentru a admira acest tablou ce cu mare maiestrie a fost infaptuit de natura si amenajat de om. Apa curge peste tot prin padure dar gratie ingustelor poduri de lemn puse artificial reusim sa nu ne udam incaltamintea. Brusc imi fuge gandul undeva departe in timp. Oare cum o fi fost acum ceva vreme sa haladuiesti ratacind prin padurea asta inconjurat de ape repezi si de lacuri mai mult sau mai putin adanci, apoi cum or fi carat materialul necesar atitor poteci pentru vizitatori in tarimul virgin? Gandurile raman in padure cand intr-un luminis apare maiestuos luciul verzui al unui lac pe al carui mal se afla un ponton de lemn. Este lacul de unde ne vom imbarca pe o nava construita special in acest scop, pentru a traversa pe malul celalalt unde am parcat vehiculele.

Vaporasul ce traverseaza unul dintre lacuri

La umbra pe malul lacului cu apa cristalina

-------------poza27-------------------poza28-----------------------------------------------------------------------

Tot pe scari impadurite, aruncand o ultima privire acestui ansamblu de lacuri ne indreptam catre masini. Ajungem in parcare si consultand grupul aflam ca vor sa manance in acest loc. Judecand ca pretul parcarii ar putea fi mare si ca in timp ce mancam taxa va urca, decidem sa pornim inainte spre statiunea Split urmand sa atingem si plaja marii in aceasta expeditie. Am urcat pe autostrada si am fixat o viteza mai mica in speranta ca restul grupului ne va ajunge si ne vom regrupa in apropiere de Split. Autostrada este de o frumusete deosebita, coboara de pe inaltul versantului de munte pana in plaja marii, strabatand o sumedenie de tuneluri care isi poarta fiecare numele in scris in bolta de intrare. Viraje largi imbie la condus chiar si vehiculul nostru lent. O panta lunga, un viraj la dreapta, si zarim apa. Suntem la mare. Drumul nostru de asfalt coboara in continuare si odata ajuns linga apa urmeza coasta asigurand iesirea catre o insiruire de statiuni pe cat de frumoase pe atat de scumpe. Suntem aproape acum sa pasim pe Coasta Dalmatiei. Parasim autostrada, nu inainte de a face plata si intram in Split. Dorul de plaja este mare, asa cum si pasiunea pentru barci este la fel de mare, fapt ce ne indeamna sa fixam tinta GPS-ului catre cea mai apropiata marina. Intram pe stradute inguste si zarim catarge. Stam bine, marea este aproape, asa ca inaintam spre faleza. Alegem sa oprim cu scopul unei plimbari de recunoastere si cu speranta ca vom intregi grupul pentru a cauta cazare impreuna. Pentru citeva clipe admir in spatele gardului o mare de veliere, de toate marimile, tipurile si starile de intretinere. Pasim alene pe trotuarul de langa marina si constatam ca dupa citiva zeci de metri drumul este blocat cu niste piloni, accesul fiind permis doar pietonal, fara posibilitatea de a intoarce lungul nostru ansamblu. Lasam acest gand pentru mai tarziu si ne bucuram de plaja in asfintit.

Pe faleza in Split

Soarele se scufunda in mare in spatele unui colt de uscat iesit in chip de peninsula si este semnul ca trebuie sa ne grabim sa gasim un loc unde sa putem inopta. Ajungem la masina si dupa ce pornim, fortam intrarea in curtea marinei cerand indurare portarului pentru a intoarce si noi inauntru. Primim ingaduinta si rezolvam aceasta treaba aruncandu-ne din nou in tumultul strazilor Split-ului fara a sti incotro sa apucam. La un semafor ochim un camper si banuind ca asa tarziu nu se poate indrepta in alt loc decat intr-un camping il urmam cu toata forta si viteza din intersectie in intersectie. Socoteala nu se potriveste insa, respectivii domni alergand aproape de iesirea din statiune sa opereasca la un maazin alimentar pentru ceva provizii. Continuam neavand alta alegere mai buna si foarte repede zarim un indicator catre un camping. Urmam incantati si acest indicator care ne duce intr-adevar la un camping unde inainte sa ne apropiem de poarta suntem intampinati de un angajat care ne intreaba:

Do you have a reservation?
No, we have no reservation, raspund eu pierzand din speranta, cu banuiala ca totul este rezervat.

Suntem sfatuiti sa dam inapoi si sa mergem mai departe. Ne conformam neavand oricum alta ideie si urmam coasta cu ochii la frumusetile ce ne inconjurau. Consatatam ca exista nenumarate campinguri mici amenajate in curti ce poarta titulatura de AUTOCAMP. Vedem un indicator si simtim ca trebuie sa ne incercam norocul. Oprim in poarta in spatele unei autorulote cu numere de Italia in care tocmai urca o doamna plina de dezamagire. Eu totusi incerc. Ma apropii si vad in curte o tanti care dupa port parea a fi propietareasa acestui loc:

Hello! Do you speak english? Intreb timorat.
No! raspunde doamna si incepe sa emita un sir de sunete de neinteles.

Promitator, gandesc, dar totusi vazand ca este deschisa la colaborare imi spun pasul in cata engleza sunt eu pregatit sa am la mine peste granita Romaniei si aflu ca: douazeci. Buuun. Douazeci de euro. O fi pentru totul, o fi pentru o persoana? Diferenta destul de mare. Incerc sa aflu mai amanuntit si totodata sa ma feresc de eventualele neplaceri la plecare, asa ca fug repede la masina de unde revin cu o agenda in care o rog pe doamna folosind toate gesturile posibile sa scrie totalul. Se apuca dansa si face o megasocoteala in moneda nationala, Kuna, pentru ca apoi sa traga linia si sa scrie simplu 20 euro. Dupa ce insist si ma asigur ca tariful “it's for all”, cu conditia sa plecam a doua zi la maxim ora zece dimineata, dau fuga la portofel si fac plata asigurand un loc de dormit ce s-a dovedit foarte bun. Doamna avea o curte mica in care era bine amenajat un camping. In spate curtea iesea direct intr-o mica aleie cu menirea de faleza pentru promenada apoi putina plaja si marea. Punem ansamblul imediat linga poarta unde mai era loc, ceea ce aduce cateva felicitari din partea doamnei pentru abilitatile in manevrarea volanului, inhatam sticla cu putinul rom ramas si mergem pe plaja sa admiram cum se scufunda in noapte aceasta mare.

Am petrecut in acest loc o seara de neuitat, am gasit in imprejurimi si citeva smochine chiar de la sursa si somnul a venit pe negandite cu intentia vadita de a ne baga in rulota. Era tarziu asa ca l-am ascultat. Zorii urmatoarei zile ne-au gasit pregatind cite o cafea care trebuia servita cum se poate mai frumos pe malul marii in bataia primelor raze ale soarelui de dimineata. Ora zece se apropia asa ca strangem rapid totul, salutam gazda de ramas bun si pornim pe drum.

Conducem cu atentie prin lantul de satuce asezate pe malul marii intre un urias perete de piatra si plaja cu privirile atintite catre toate aceste frumuseti si ne cuprinde o dorinta de a incerca o relaxare pe acest mal de apa sarata. Prietenii nostrii ramasi in urma au inoptat undeva langa statiunea Zadar si au pornit catre noi urmand sa reintregim grupul peste ceva vreme, asa ca toare conditiile pentru leneveala sub soare pareau indeplinite. Gasim repede un loc unde sa putem propti ansamblul nostru lung de aproape zece metri pentru cateva ore, insfacam cu rapiditate o sacosica in care punem un prosop si alte cateva nimicuri specifice si pasim in pas de plimbare spre o plaja oarecare din Croatia.

Iata-ne intinsi la soare. Nisipul este specific zonelor de coasta muntoasa format din mici pietricele intocmai ca si cel obisnuit, folosit in constructii. Din loc in loc se inalta cativa pini ce servesc pentru a umbri mici peticele de plaja. Cautand si noi un astfel de loc trecem in drum pe langa un beach-bar dragut, Ne atrage privirea o terasa amenajata intr-un soi de piscina putin adanca si acoperita cu o bolta de vita de vie. Ne indeamna locul dar continuam spre pinul nostru, pe care il gasim imediat.

Destindere totala, am lasat soarele sa ne mangaie, ne-am gandit la vrute si nevrute, am depanat amintiri, am facut planuri si setea crestea, pofta de bere era, insa banutii, doar euro in portofele. Cum norocul ne urmareste de regula s-a gasit un om de bine care a schimbat zece euro pentru bere si asa am putut lua cu noi cateva amintiri de la “terasa scufundata”. Halbe mari cu bere au ucis setea aparuta, baute fiind la umbra vegetatiei, stand pe scaune cu picioarele in apa. Trebuie sa recunoastem ca ideia aceasta este de departe stralucita pentru o terasa vara pe plaja.

Imbinarea perfecta umbra-bere-apa racoroasa

Un ambient perfect

Satisfacuti de plaja, indestulati de bere, am pornit putin prin imprejurimi sa facem o vizita cu gandul ca putem gasi un magazin pentru a reface din proviziile consumate, treaba care s-a si realizat. Am gasit nu departe un supermarket de unde am putut cumpara tot ce ne trebuia, exact la timp sa nu intarziem la intalnirea cu restul grupului care ajunsese langa locul de parcare ales de noi mai devreme. Ora fiind tarzie spre dupa amiaza, planuim sa pornim impreuna in directia Dubrovnik si dupa o vreme sa cautam un loc pentru a petrece seara si somnul. Parcurgem acesti citiva kilometri si ne oprim in statiunea Makarska unde reusim sa gasim dupa incercari sustinute un camping cu locuri libere. De fapt era aproape gol, ulterior cand am facut plata am aflatsi cauza, dar una peste alta s-a dovedit a fi un loc frumos si linistit. Am campat unde ne-a placut noua mai mult, am pus rulota pe pozitie, am cuplat cablul la curent 220V si am facut plata, 560Kuna, echivalentul a 75,58 euro, pentru doua zile de sedere, ceea ce pe exrasul de cont de acasa a insemnat 346,68 lei. Apoi cu tabara instalata am pornit sa conducem soarele la culcare pe plaja din imediata apropiere a campingului.

Un frumos apus pe Riviera Makarska

In camping la Makarska

Faleza in aceasta zona este aglomerata si intesata de terase si magazine cu suveniruri diferse de la insigne, brelocuri si magneti pentru frigider pana la haine de tot felul. Privim si noi putin si declarandu-ne usor nesatisfacuti de nivelul preturilor luam loc la una din multitudinea de terase existente. Mancarea a fost buna si vinul care a curs in pahare a mers bine pentru intretinerea unei atmosfere de voie buna la care am schimbat pareri si ganduri despre una, despre alta, facand totodata si planul pentru urmatoarea zi in care am decis ca cei care mai viziasera imprejurimile cu un an inainte sa se bucure de o zi de plaja pe Riviera Makarska, iar restul sa vada frumusetea orasului Dubrovnik si cum arata tinutul Kotorului. Totul fiind planuit am mers fiecare la culcare, somnul strecurandu-se usor si dansul printre discutiile noastre. Dimineata ne-a intampinat cu zgomot de avioane de parca aviatia inamica era pe punctul de a cuceri campingul. Explicatia vine din faptul ca in imediata apropiere un incendiu de vegetatie parjolea o coasta de munte. Interesanta actiunea celor doua avioane care se apropiau de mare si incarcau apa care apoi era azvarlita peste locul arzand. Am baut o cafea si sus in mitshubishi care urma sa ne poarte spre Dubrovnik.

In drum spre Dubrovnik

Dupa ce am trecut granita de doua ori, in spatele unui viraj se arata impresionanta imaginea orasului. Gasim un loc de panorama si oprim pentru a lua cu noi aceasta imagine. Poate ca norocul a facut ca in acel moment sa fie legat la cheu un imens vas de croaziera ce aducea un plus acestei imagini. Am urmat soseaua si am intrat in Dubrovnik urmarind apoi indicatorul “Old city” si in scurt timp a inceput chinul gasirii unui loc de parcare undeva unde ne-am simtit ca in emisiunea Big Brother. Aproape la fiecare stalp mai aratos era agatata o camera de luat vederi si la tot pasul indicatoare pe care era tiparit avertismentul ca neplata parcarii duce la o amenda strasnica, asa ca dupa o mica lupta cu automatul am eliminat si aceasta amenintare platind cu cardul bancar doua ore de stationare, preventiv. Ne-am avantat apoi vitejeste sa vizitam orasul. Acesta arata o frumusete deosebita. Construit pe o colina cu iesire la un port micut, trezeste parca senzatia intoarcerii in timp. Doar motoarele cu multi cai putere atarnate la spatele barcilor menite sa scoata bani din buzunarele turistilor pentru cateva minute de plimbare pe mare tradeaza faptul ca nu am cazut in alt secol. Coboram treptele de piatra pe stradute inguste marginite de constructii inalte din acelasi material prezent pretutindeni si ajungem in zona centrala a orasului unde ne plimbam pe un fel de bulevard care dupa ce ajunge intr-o piata larga strajuita de turnul bisercii, vireaza spre micutul port.

Urmam si noi aceasta cale fara sa ne grabim, aruncand un ochi magazinelor cu bijuteri prezente in numar mare si celor de suveniruri unde erau expuse pentru vanzare o sumedenie de sepci si tricouri cu insemne marinaresti pe langa alte mule obiecte, majoritatea tinand linia nautica specifica zonei.

Pasim in vechiul port si suntem intampinati de o multime de terase pe langa care trecem nepasatori tinand malul apei si cheiul portului. Zabovim aici cateva clipe admirand frumusetea peisajului, ambarcatiunile acostate si fugind putin cu gandul la cum era viata odiniora in acest loc. Facem citeva poze pentru a avea amintire si apoi interesul pentru terase incepe sa creasca progresiv ceea ce duce la propierea de locul unde se putea bea o bere rece. Pretul insa face ca acest fapt sa nu se implineasca, asa ca mergem inainte cautand iesirea din cetate.

Admirand poarta veche actionata de doua lanturi, crenelurile de aparare si leandrii uriasi ne-am indreptat alene catre locul de parcare. La ora amiezii caldura mare la malul marii, asa ca profitam de umbra unui pom pentru a ne racorii cateva clipe contempland de la o inaltime considerabila un golf in care stateau la ancora citeva nave de croaziera maricele. Usor intarziati am pornit mai departe urmand coasta catre Muntenegru unde ne doream sa vizitam orasul Kotor. Socoteala facuta s-a dovedit a nu se potrivi cu realitatea deoarece numarul mare de turisti a creat o coada considerabila in frontiera dintre Croatia si Muntenegru, ceea ce ne-a rapit destul de mult timp, insa nu am abandonat planul. La o vreme reusim sa trecem granita si ne apropiem de Kotor. Acesta este un oras despre care se poate spune fara a gresi ca este impresionant. Situat pe malul Golfului Kotor, in partea retrasa, vechiul port are o cetate inconjurata de un zid de exceptie. Soarele a cazut peste munte la vremea cand am atins noi orasul, asa ca dupa citeva incercari nereusite de a parca aproape de centru, am ales un loc mai indepartat intre niste blocuri de locuinte. Nu stim cum arata acest oras ziua, insa imaginea lui noaptea tare ne-a placut.

Am patruns in vechea cetate prontr-o piata mare apoi am inaintat pe stradute inguste marginite de constructii inalte din piatra intocmai ca si la Dubrovnik. In interiorul cetatii multe magazine isi deschideau usile catre turisti, terase nenumarate erau la dispozitie pentru de-ale gurii. Dupa scurta vizita am iesit si am mai admirat putin frumusetea zidurilor din exterior fara insa a urca in cel mami inalt punct de unde probabil aspectul vederii ar fi fost de neexprimat, dar pana la rulota drumul era lung. Am lasat aceasta pentru o data ulterioara ca o posibila cauza pentru revenirea in acest loc minunat si dupa ce am vizitat un supermarket pentru mica aprovizionare necesara am plecat spre campingul din Makarska. Aveam sa petrecem un sfert din noapte la granita cu Croatia ca mai apoi drumul liber cu frumoase viraje rapide sa ne poarte spre patul nostru confortabil. In jurul orei trei din noapte am atins si acest obiectiv, somnul venind ca o binefacere dupa ziua plina ce tocmai se incheiase. Greutatea trezirii in dimineata urmatoare a fost pe masura timpului scurt ramas pentru somn, dar am izbandit cu nadejde si iata-ne din nou langa mica masuta servind cafeaua. Ramsesera aproape noua sute de kilometri pana acasa ce trebuiau parcursi in doua zile deoarece concediul se sfarsea si lunea aflata atat de aproape trebuia sa ne gaseasca la birouri. Strangem repede dupa ce mancam rapid un mic dejun, cuplam rulota la masina si pornim alaturi de prietenii nostri spre casa. Oprim pentru o mica pauza intr-o benzinarie inainte de a iesi din Croatia si nu ezitam sa admiram inca o data frumosii leandrii crescuti linga cei cativa tineri palmieri.

La mica distanta gasim granita cu Bosnia si Hertegovina unde stam la o coada mica si trecem apoi in acest tinut.

Intrand in Bosnia si Hertegovina

Pe drumurile din Bosnia si Hertegovina

Parcurgem un relief deosebit, bogat in pante mari si lungi ce aduc acul ceasului care indica temperatura lichidului de racire a motorului in zona temperaturii de fierbere necesitand precautie pentru a nu distruge masina. Locurile pusti pe multi kilometri dadeau impresia ca tara nu este locuita si ca tabloul sa fie complet, incendiile de vegetatie parjoleau padurea de jur imprejur ridicand temperatura exteriorului la valori ce nu par posibile. Parcurgem in aceste conditii aproape doua sute de kilometri si cand parea ca nu mai exista nici o sansa ca pana de combustibil sa fie evitata in mijlocul acestui pustiu apare o moderna benzinarie unde si facem un popas dupa ce alimentam.

Tinut parjolit de curand in urma unui incendiu de vegetetatie

Temperatura extrema la nivelul asfaltului

Temperatura extrema si la motorul nostru

O pauza necesara si bine meritata pentru ansamblul om - masina

Gasim la bufetul benzinariei o coca-cola rece si cafea, ceea ce face pauza si mai placuta. Ne jucam cu un pui de catel entuziasmat de prezenta noastra in acel loc.

Relax in benzinarie, Bosnnia si Hertegovina

Un amic jucaus langa terasa benzinariei

--------------------poza 61-------------------------------poza 62----------------------------------------------------

Dupa binevenita oprire mergem inainte spre Romania peste un nou lant muntos. Soseaua urca spre creasta pentru ca mai apoi sa coboare prin defileie de rau aratand superbe imagini ale stancilor golase sau paduri de un verde sanatos . Unde muntele a stat in cale, tuneluri trabat roca acestuia punand un plus de farmec imaginii derulate in fata parbrizului. Tot admirand privelistea ne dam seama ca soarele va apune inscurt timp si momentul stabilirii unui loc pentru inoptat a sosit pe negandite.

-----------------------poza 62 --------------------------------poza 64-------------------------------------------------

Desi stiam ca granita cu Serbia este foarte aproape, alegem sa ne oprim. O parcare larga pentru camioane linga care se ridica un mic motel pare locul ideal si oprim. Aleg un loc bun pentru rulota in marginea parcarii, prietenii nostrii antameaza doua camere si ne asezam la masa pentru a da drumul pe gat la o bere locala inainte de masa de seara. Am pregatit apoi cite ceva la bucataria rulotei si am fost gata pentru somn in asteptarea ultimei zile din aceasta excursie de vara.

-------------------------------------------------poza 65----------------------------------------------------------------

A venit peste cateva ore de odihna si ne-a intampinat o dimineata cu un soare bland si aer de munte. Am pus rapid la burtica un mic dejun si dupa ce am servit o cafea la terasa motelului am pus in miscare fiecare vehicul din dotare.

---------------------------------------------------poza 66 --------------------------------------------------------------

Asa cum stiam in scurt timp am trecut granita in Serbia printr-un punct de frontiera relativ pustiu aflat intr-o padurice, amenajat in doua containere metalice peste care timpul isi pusese amprenta serios. Surpriza a fost ca la citiva metri dupa controlul pasapoartelor sa fim opriti de o stimata doamna care purta un brat plin cu pliante de la o “sa zicem” asociatie de protectie a mediului ce taxa orice masina cu citiva euro, cinci, daca amintirea este buna, in mod obligatoriu. Nu am primit nici un documennt fiscal ceea ce a facut ca gustul amar lasat de taxa de pod Vidin-Calafat sa apara inainte de apropierea de acesta. Trecerea podului pentru ansamblul nostru de vehicule conform tabelului lor a fost ca si cea pentru autocamioane de 7,5 tone. Am inghitit usor in sec si am dat inainte spre meleagurile natale. Era usor evident ca pentru prietenii nostrii motociclisti distanta ramasa pina la capat era prea mare pentru aceasta zi, asa ca la o scurta pauza pentru cafea decidem sa ne despartim penru a continua in ritm mai alert. Asa facem, revizuim inca o data traseul, ne luam la revedere si pornim catre autostrada. Trecerea frontierei in Romania a fost usara la ora la care am ajuns noi si in scurta vreme dupa inserat depaseam Craiova cu tinta Pitesti-Bucuresti si cu gandul deja la ziua ce va urma la birourile societatilor comerciale unde lucram. La final de excursie putem spune ca a fost o calatorie frumoasa, locuri noi care ne-au ramas la suflet ca amintiri superbe, Plitvice care este un loc ce merita vazut deoarece pozele nu transmit senzatia, Croatia care este un tinut frumos si relaxant dar totodata destul de scump, iar in Serbia daca exista ocazia servirii unei mese traditionale gatita in casa de o doamna mai invarsta, nu trebuie ratata.