Expeditia ACARTAR 2016

    Dupa o editie ACARTAR 2015 la care am avut vant, ploaie dar si soare in a doua parte, echipa RAID o asteapta cu mult entuziasm si curiozitate pe cea a anului 2016, purtand in gand speranta ca doamna vreme va tine cu noi si ne va alinta cu mai multa bunatate. Stabilim traseul de data aceasta cu pornire din localitatea Nufarul, unde domnul Sasa Ivanov a deschis de putin timp un camping ce poate servi si parcare pentru peridoace. Cu viteza deja binecunoscuta se scurge timpul si iata-ne plecati pe drumul spre Tulcea pentru a patra editie a acestei frumoase expeditii de toamna. Nicu tragand pe AlexandraM, spectaculoasa barca de lemn construita de el, a plecat mai devreme, timpul liber fiindu-i mai prieten decat noua celorlalti participanti. Eu, pornit din Bucuresti dupa programul de birou, trag tare spre marea si mirifica balta. Afara vreme frumoasa, un apus imi zambeste pe autostrada in oglinda retrovizoare, parca urandu-mi DRUM BUN. Pe la kilometrul optzeci se face noapte si bariera de la Drajna o trec pe intuneric. Usor si cu atentie ne pomenim ansamblul om-masina ca facem dreapta la ultimul sens giratoriu din Tulcea punand tinta pe locatia domnului Sasa. Era tarziu in noapte insa aveam intelegere cu echipa sa ne vedem in aceasta seara pentru un paharel de deschidere, asa ca intru pe straduta ingusta si descind in poarta campingului putin dupa miezul noptii, plin de entuziasm. Opresc motorul si cobor in timp ce un caine ma cearta ca sunt trez la aceasta ora. In curte nimeni. Stiu de la Nicu, cu care vorbisem putin mai deveme ca in zona curtii respective nu este semnal GSM si nu ii pot suna pentru a-mi anunta prezenta. Ma gandesc deja ca voi inchina un paharel de bun venit singur si apoi ma voi culca, exact cand suna telefonul.

Este Nicu:

                 - Salut Capitane, ce faci pe unde mai esti

                 - In poarta Nicule 

                 -Pai si de ce stati acolo, intreaba Nicu

                 -Stau pentru ca inauntru este un catel si nici poarta nu-i descuiata

                 -Ei, zice Niculaie, catelul doar latra si exista o poarta mica, vin eu acum.

     Peste cateva minute eram parcat in curte langa baieti si porneam ravnitul spritz ce marca adevaratul inceput al expeditiei. Peste nu multa vreme a sosit si echipajul ambarcatiunii Ella si bineinteles si ploaia cu care eram atat de obisnuiti de la ultima expeditie. Aceasta insistand sa creasca in intensitate ne-a trimis la culcare cu speranta ca pana dimineata si va vedea de drumul ei. Nu a fost asa si iata ca spre pranzul zilei urmatoare lansam ambarcatiunile in zona Nufarul direct de pe o plaja formata la malul Bratului Sfantul Gheorghe si pornim aval spre intrare in canalul Litcov. Ploua necontenit si pe deschiderea bratului se simte chiar si vant destul de tare. Valuri maricele se ridica si fac ambarcatiunile sa salte jucaus in atmosfera gri. Eu sub prelata noua ce inchide total cocpitul Batranei Doamne, imbracat in tricou, savurez un pahar cu vin de tara recuperand parca lipsa confortului avut editia anterioara.. Gasim usor intrarea si parasim bratul cufundandu-ne in liniste si frumusete. Canalul Litcov se deschide in dreptul localitatii Victoria pe malul stang al bratului Sfantul Gheorghe si face legatura directa cu Canalul Caraorman. In prima lui parte ne bucuram de liniste deoarece nu este circulat de catre localnici in mod curent pana la intersectia cu legatura din lacul Isac.

       In tainicul taram al canalului la scurta distanta de la intrare gasim un loc ce ne pare bun pentru tabara. Oprim si continuam lupta cu natura, dansa da cu ploaia, noi ne aparam cu o prelata noua din rafie verde pe care o intindem si improvizam o terasa, apoi incercam sa facem un foc. In aceste conditii de vreme, Mihai testeaza o sticla cu wiski pentru a vedea cat de repede poate sa dispara si aproape ca atinge un nou record de viteza in acest sens, revarsand buna dispozitie peste intreaga echipa.

   Seara sub prelata am servit masa rapid, incropita ca o gustare rece, ploaia constanta impiedicand ceaunul sa intre in lucru, dupa care cu gandul la conditi meteo mai bune am actionat programul de odihna la adapostul cabinelor, nu inainte de a depana cateva povesti langa un frumos foc de tabara care ardea voios in ciuda lemnelor ude cu care era alimentat. Dimineata ploaia a cedat in lupta sa cu expeditia noastra si astfel am putut bea o cafea in atmosfera de toamna tarzie fara a fi udati la scafarlie.

   Am pornit apoi incet pe canal, cu barca lui Vasile agatata la remorca de Ella, admirand tabloul ce ne inconjoara. Motorul sau incapatanat nu a vrut sa porneasca in acesta dimineata. In tot acest peisaj, apare Nicu la comanda AlexandreiM, purtand in pupa un imens val ce spala malurile de, vorba veche, scotea pestii pe mal. Nu inteleg eu bine de ce se intampla asa lucrare, dar gandesc de bine si astept ca in apropierea mea sa scada viteza si sa primesc vreo intrebare. Da de unde, Nicu se strecoara pe la tribordul meu si in cea mai mare viteza ma depaseste cu valul nemilos atarnat in pupa, in timp ce striga ceva cu usoara unda de importanta, pe care in zgomotul motorului turat la maxim nu reusesc sa il inteleg. Dispare apoi usor in prova mea si apa se linisteste in canal.. Imi apare in minte bancul acela pe care il stiu din copilarie cu nenea care laudat fiind pentru viteza mare cu care mergea striga in gura mare: - Stiti unde sunt franeleeee? Zambesc usor si continui navigatia in ritmul obisnuit. La prima pauza aflu ca motorul de 15 cai putere strunit de Nicu, nu mai vrea sa mearga decat cu mansa acceleratiei impinsa la maxim. Iau hotararea sa il desfac in urmatoarea dimineata, ca urmare fortam asa la maxim in continuare. Salcii cazute in apa fac traseul pitoresc si palpitant dar toate ambarcatiunile ocolesc cu bine si undeva mai incolo facem o pauza. Stam bine cu timpul, vremea ne da un ragaz desi nu vedem soarele, asa ca putem aranja setea cu o bere, in timp ce executam cateva lanseuri la lingurita ca sa testam vigilenta bibanilor. Constatam ca sunt probabil la somn, nearatandu-se tentati de nalucile de tabla si pornim spre Caraorman.

    Din apropierea lacului Isac traficul devine infernal. Este totalmente autostrada de apa folosita de localnici pentru a ajunge de la Murighiol-Uzlina la Crisan. Inainte de iesirea Litcovului in Caraorman se face o scurtatura catre apus, asa ca in scurta portiune ramasa nu trec multe barci. Profitam si noi de aceasta si stabilim tabara aproape de locul unde se termina padurea, pe o plaja cu nisip, in timp ce zarim si primele raze de soare din aceasta editie a ACARTAR-ului.

   Pescarii profita de moment si incearca un pescuit. Restul poftind la ceva cald de mancare pornesc focul. Ceaunul intra in atentia bucatarilor si se incepe constructia unei tocanite deja specifica iesirilor noastre. Carnea pusa din timp in untura sfaraie la foc mic, legume proaspete si citeva conserve de rosii isi unesc aromele pentru a da un gust desavarsit mancarii de seara. Locul este linistit si relaxarea ne cuprinde linga cateva sticle cu bere. Lemnele putine la acest loc de tabara intretin un foc mic dar care are efectul scontat asupra starii de spirit.

   In noapte cand tabara se mai linistise, un fosnet suspect se aude din spatele scaunelor. Marim atentia, totusi desi avem galagie si foc, sa nu fie vreun mistret ratacit. Nu este. Isi face aparitia timid un enot infometat care datorita numarului mare de turisti si pescari din zona s-a domesticit si nu isi mai arata teama de oameni. Ne bucuram si noi de prezenta lui si ii aruncam ceva de mancare in timp ce incercam cateva fotografii. Pare ca vremea s-a hotarat sa tina cu noi si mergem la culcare cu gandul la Padurea Letea. Dimineata ne intampina cu soare si ne indeamna la drum, asa ca dupa un mic dejun fugitiv si o cafea, dezlegam barcile si navigam alene spre bratul Sulina, de unde urma sa intram in Dunarea Veche.

   Parcurs voios pana in brat si asa cum ziceam, intram in Dunarea Veche unde Nicu se oprise la un mal pentru cateva lanseuri ale pescarilor. Hotaram rapid sa facem tabara la intrarea in partea dinspre aval a cursului si procedam ca atare. Gasim un loc frumos protejat de cateva salcii si legam barcile la mal. Intreaga echipa se pune in miscare pentru a organiza tabara: se amenajeaza vatra pentru foc, se cara lemne, se coboara de la bord masa, bucataria, scaune si multe altele necesare pe langa bucatarie. Ma pornesc la o gateala pe baza de peste. Prima seara cu masa de peste la aceasta editie. Intr-una dintre pauzele executate, pescarii au capturat ce trebuia pentru acest meniu de seara.

  Gratie faptului ca norocul ne-a scos in cale o drujba la acesta oprire, avem lemne pentru un foc de tabara foarte bine organizat. Seara decurge minune linga flacarile saltarete ce fac si microclimatul de caldura in tabara, lungind povestile despre barci, pescari si ape de tot felul, pana spre dimineata.

   Urmatoarea zi ne intampina cu vremea mohorata deja obijnuita. Nu-i nimic, pescarii arunca in apa tot ce au mai bun in cutiile cu momeli in aseptarea marii capturi. Se intrevede o zi buna pentru pescuit si decidem ca nonpescarii expeditiei sa faca o vizita la Sat pentru ceva provizii necesare si divertisment. La adapostul padurii era bine, insa imediat ce iesim in Dunare vantul isi arata valoarea. Bate destul de tare dinspre mare, ceea ce se traduce prin valuri mari deoarece curentul de aer se opune cursului apei. Si ca sa fie senzatia completa, stropii veniti de la valurile sparte de prova.barcii sunt aruncati peste punte. Dar cum si asta face parte din navigatie, ne bucuram de peisaj si curand acostam in mica marina din Crisan amenajata cu fonduri europene.

   Calcam pe aleea ce odata era un drum de praf, acum o moderna strada pavata cu dale din piatra si suntem atenti la ce modificari au mai fost facute de la ultima vizita. Nu sunt multe, dar arata ca locurile Deltei sunt in continua modernizare. Pentru iubitorii ei nostalgici, asa ca noi, aceasta evolutie nu este placuta, insa pentru localnici este un plus binevenit. In drum gasim si un “locuitor” mai putin placut turistilor, usor amortit de venirea toamnei si ne jucam putin impreuna. Facem cu respectivul sarpe si cateva fotografii pentru albumul expeditiei, apoi il eliberam. Se refugiaza rapid intr-o crapatura a digului si noi mergem mai departe spre benzinaria plutitoare sa cautam ulei pentru motoare in doi timpi. Bem si o bere la benzinarie pentru ca apoi, confortabil cu val de pupa si ajutati de vant, sa revenim la tabara. Am gasit pescarii nostrii tare fericiti, aveau prada bogata in juvelnic. Stocul de lemne era promitator unei seri lungi si distractive, asa ca ne felicitam pentru alegerea unei zile de pauza in acest loc si cinstim momentul cu o bere.

   Pe langa ea, noaptea fiind aproape, am sortat pestele pentru un bors si o prajeala, asa ca sa fie ramas ceva si pentru mic dejun. Seara gastronomica speciala, burtile pline, veselie si din nou ploaie. Am lasat ceaunul cu bors atarnat intr-un copac si am strigat sa ii puna cineva un sac de plastic, protectie pentru ploaie, fara sa verific maiastra operatiune. Impinsi de vremea ce parea ca are ceva cu noi, mergem la culcare cu aceeasi speranta in suflet ca norii se vor goli pana dimineata si ne vom putea bucura de natura atat de draga.

   Si cum speranta a fost mare, iata ca de cum Mos Ene si-a luat somnul si a plecat, o unda de bucurie s-a aratat odata cu lumina de afara. Nici un zgomot de picur nu se auzea pe cabina Bartanei Doamne. Este bine, am gandit si am purces sa ies la aer. Nu mai ploua, insa puteam vedea urmele ropotului serios de peste noapte. Totul ud, un vanticel usor cu rafale nu tari, ne biciuia sacaitor. Inorat.

  - Nicule, Gabi, Coco, mancati un bors? A ramas de aseara.

  - Mancam Capitane daca mai este bun, au raspuns cativa. 

  - Pai de ce sa nu fie bun, pe frigul asta a stat ca-n firgider.

    Si unul din baieti puse mana pe ceaun sa incalzim bunatatea de bors. Ne prinse rasul pe langa mare mahnire cand am vazut ceaunul plin ochi. Plasticul ce trebuia sa protejeze gustosul continut, a fost pus gresit si astfel ce am mancat noi cu o seara inainte, a fost completat de Sfantul Ilie cu o galeata de apa de ploaie. Renuntam la bors si incropim ceva rece pentru micul dejun ca sa putem continua traseul spre satul Letea unde vroiam punctul terminus.

   Dezlegam ambarcatiunile si coboram alene pe sub un cer mozaicat de nori, care mai vineti, care mai negri, ce pareau nehotarati in privinta ploii. Ajungem in dreptul canalului Bogdaproste ce duce in lacul cu acelasi nume si Dunarea Veche se lateste considerabil. Norii se hotarasc spre vreme uscata si se mai raresc lasand din ce in ce mai mult loc unui albastru cristalin. In acest tablou o mama lebada isi insoteste la o plimbare puiul aflat la varsta adolescentei dupa culoarea penajului. Se bucura probabil si ele de revenirea conditiilor atmosferice. Facem o poza si continuam cu atentie.

   In scurt timp va trebui sa gasim canalul Magearu pe care vom ajunge in Letea. Nicu atinge primul punctul si acosteaza la intrare pentru a ne aduna sa nu gresim si apoi pornim pe canal. Soarele cu un gest de prietenie, inainte de apus, apare de dupa nori parca sa ne spuna ca nu este suparat pe expeditie. Vedem la mal o constructie noua ce pare a fi un turn de observatie. Profitam de loc si de salutul soarelui si acostam. Cu ceva bani europeni s-a construuit o platforma la care de ajunge pe o scara teapana din metal. Inaltimea este mai mica sensibil decat a vechilor foisoare pentru observare construite in toata rezervatia, dar este ceva. Nu intelegem noi de ce sa se fi construit o noua structura metalica langa cea deja existenta si de ce cu aceeasi suma de bani nu s-au modernizat doua-trei dintre cele deja existente a caror structura este in buna stare fiind necesara doar restaurarea platformelor, dar nici nu ne straduim prea tare. Ne bucuram de peisajul de o frumsete care pune creierul in imposibilitatea de a da o nota si pornim in cautarea unui loc bun pentru a petrece seara si a odihni trupul.

   Ajungem la sat si urmam canalul spre stanga pe bucata ce il margineste inainte de a se varsa in Lacul Merhei. Un localnic ne face atenti ca este colmatt canalul si nu putem iesi in lac. Stim si noi acest fapt care ne impiedica sa ajungem pe acest traseu la Periprava. Aruncam o privire de recunoastere malului si intoarcem la intersectia cu Magearu. Acolo intr-o margine de gradina era un loc ce ne arata bine. Legam barcile si punem ceva de mancare langa un pahar cu vin. Depanam cateva povesti. Se simte oboseala echipei si harsaiala data de vremea capricioasa. Planuim pentru a doua zi o vizita in sat si unul cate unul ne retragem catre somn impinsi de cateva picaturi de ploaie razlete.

Dimineata construim echipa doritoare de vizita si ne imbarcam pe Ella pentru a folosi doar o barca la aceasta excursie. Acostam la un ponton ce pare a fi nou, unul dintre singurele lucruri pe care le-am vazut modernizate in acest loc si pasim in satul Letea. Ne intampina o broscuta testoasa care se plimba alene prin colbul aleii.

   Satul pare pustiu desi avem informatii ca este locuit. Sezonul turistic este gata la aceasta vreme, asa ca forfota a incetat pana la anul. Vedem manastirea si ea aratand urmele timpului trecut de la ultima intretinere, cateva carute amenajate cu banci pentru transportul turistilor in rezervatie asteapta primavara viitoare in curti, mai incolo o casa prabusita lasa sa se inteleaga ca proprietarii odata tineri sunt demult in lumea dreptilor, pe ulite imense balti lasate de ploaia ce tocmai a trecut confirma ca ne aflam in imparatia apelor.

   Cateva case mai norocoase, bine intretinute, arata ca proprietarii sunt inca in putere si se bucura de frumusetea locului. La o intersectie apare carciuma. Nu am putea pleca fara sa vizitam acest loc important. Gasim o bere si o bem cu placere la adapost de vantul salbatic ce se dezlantuise in noapte spre dimineata. Urcam apoi pe Ella care ne astepta cuminte la ponton si mergem sa strangem tabara pentru a porni pe drumul de intoarcere. Infruntam cu stoicism vantul napraznic ce increteste puternic apa canalului. Ca rasplata primim spre admiratie un peisaj incredibil aratat de norii aranjati in fuga de curentii puternici de aer.

     Tinem aproape de mal pe sub stuf spre disperarea celor cativa pescari, pentru a ne feri de vant si intram dupa o veme in partea mai ingusta a canalului, care este si marginita de padure. Viata devine mai frumoasa la adapost, insa motorul se opreste brusc. Liniste. Fulgerator imi dau seama ca la plecarea din Letea am uitat sa alimentez rezervorul din canistre. Am ramas fara benzina in mijlocul canalului. Ma reped la o canistra, pun palnia filetata si rastorn grabit deoarece intoarsa de curent Batrana Doamna in deriva se puse de-a curmezisul canalului, reprezentand un real pericol pentru rapidele barci ce treceau destul de des. Socoteala insa nu se potriveste si palnia scapa din canistra peste filet astfel ca fac o strajnica baie cu benzina bagajelor din jur. Starea de nervi creste si ea odata cu derularea evenimentelor. Remediez problema palniei cu mai putina graba si umplu rezervorul. Ma reped la sfoara si trag cu sete, o data, de doua ori, de trei ori, de o multime de ori si transpir apoi obosesc. Motorul refuza sa porneasca. Trebuie sa rezolv situatia derivei, unu pentru ca mergeam prea mult inapoi, doi pentru da eram in pericol de coliziune si trei pentru ca eram de ras in situatia creata. Fara padela la indemana, gresala desigur, incerc sa apuc din mers cate un smoc de vegetatie. Natura rade de mine rasucind barca exact cat sa pot sa gadil frunzisul fara sa il apuc. Reusesc totusi sa leg barca si sa conving suzukiul ca trebuie sa mergem mai departe si este mai usor daca porneste. Cu motorul pornit diminuez starea de nervi creata si pornesc spre iesirea in Bratul Sulina. Ma felicit in gand totusi pentru norocul avut de a nu ramane in pana prostului in mijlocul senalului pe Sulina si pe o vreme ca aceasta. Vantul bate tare pe brat dar trecem cu bine, eu stapanit de o intensa emotie. Gasesc scurtatura dintre Canal Caraorman spre Canal Litcov. Fortam intrarea in Litcov cu gandul de a ne pune la adapost ceea ce se si intampla. Alegem un loc pe malul dinspre rasarit unde o salcie cazuta promite ca ajutata de folia naostra de rafie ne va proteja un pic de vant.

      Intindem tabara si pornim un foc pentru atmosfera. Suntem zgribuliti tare, mama natura ne incearca si de aceasta data cu inversunare. Nu ne descurajam, punem ceva in pahare si apoi ne apucam de organizat bucataria. Bine ca nu ploua, Petrecem seara langa foc dupa ce mancam, facand haz de necaz in ceea ce priveste vremea rea. Constatam destul de repede ca este frig, in ciuda focului care arde cu spor si ne retragem la somn cu speranta la mai bine meteorologic pentru urmatoarea zi. Speranta moare ultima, dupa cum se spune si astfel zorii zilei ne arata vreme inchisa, vantul desi a mai slabit din putere inca este cu noi. O dimineata racoroasa ce ne aminteste de iarna, arunca tristete peste natura si asa zburlita. Intaratam focul si luam un mic dejun langa un paharel cu ceva anti vreme rea, dupa care strangem totul si pornim in lungul canalului spre ultimul loc de tabara.

     Parcurgem cu mica viteza canalul trist si fotografiem cateva pasari de o rara frumusete. Lor pare ca nu le pasa de toamna care infige dintii ascutiti in distractia noastra, par curioase sa vada ca inca ne plimbam printre malurile canalelor pe care salcii batrane au construit parca special pentru noi cele mai frumoase locuri de tabara.

   Facem de pe traseu planul pentru seara. Se anunta cea mai friguroasa noapte a acestei expeditii, asa ca punem accent pe adunatul lemnelor pentru foc, apoi ne gandim la o gateala ca sa mancam ceva bun. Ajutati de motorul AlexandreiM care inca se incapataneaza sa functioneze doar cu acceleratia la maxim, ajungem repede aproape de capatul canalului si alegem locul pentru ultima seara fix acelasi ca si in prima. S-a aratat a fi un loc bun si chiar a fost. Bine organizati fiind, focul a fost un real succes facilitand activitate de povesti si spritzaneala pana tarziu in noapte. La o vreme linistea s-a asternut si am trecut la program de somn.

   Noaptea un frig napraznic ne-a chinuit facand ca zorii zilei sa fie si mai bineveniti. Imediat dupa ce s-a luminat mai bine am dat sa ies din cabina. Parea ceva in neregula cu prelata. Am scos capul afara. Alb, alb peste tot, prelata alba, iarba alba, doar apa din canal nu era alba. Mai sa fie, mi-am zis in gand, parca as fi dormit doua luni si a venit Craciunul peste mine in balta. Am pasit afara cu atentie sa nu alunec si am pornit pe dig pentru o dezmortire. Din loc in loc, cele cateva ochiuri cu apa erau inghetate si trosneau sub talpa cizmelor. Presupun ca peste naopte au fost sub zero grade celsius, ceeea ce se confirma la o analza facuta langa o cafea cu putin rom. Minus doua. Soarele razbeste de sub padure si noi ne bucuram ca vom fi mangaiati de razele blande. Atatam si focul in timp ce ajutam cafeaua cu putina tarie din ce mai avem ramasa. Servim apoi micul dejun si bruma groasa dispare sub soarele vesel.

     Exceptand temperatura inca destul de mica, afara s-a facut frumos. Pescarii incearca norocul si prima rosioara se preda agatata in carlig. Nu ne grabim, suntem destul de aproape de Nufarul si profitam de aceasta ultima zi foarte frumoasa. La o vreme insa, strangem si pornim la deal spre plaja de langa bac pe unde urma sa scoatem barcile din apa. Imediat ce intram in Bratul Sfantul Gheorghe se arata si niste nori. Credem ca am plecat la momentul potrivit, ceea ce se confirma putin mai tarziu cand apar primele picaturi de ploaie chiar la finalul operatiunilor de scoatere la uscat si dezarmare a ambarcatiunilor. Pornim la drum spre casa cu gandul la incalzirea globala care se pare ca aduce modificari climatice si la mutarea datei de incepere a expeditiei ACARTAR de la anul putin mai devreme spre inceput de toamna.

Expeditia RAID 2018

     Pe negandite a trecut timpul cu repeziciune si iata-ne din nou asteptand ca iarna sa paraseasca arena si sa putem incepe cea de-a saptea editie a expeditiei RAID.  Anul trecut dupa un parcurs de aproape opt sute de kilometri pana in zona Vourvuru a Greciei, pe o vreme total neprietenoasa, am decis ca urmatorul RAID nu va mai fi asa departe. Am tot studiat posibilitati pentru ca intr-un final sa concluzionam: Editia 2018 cu numarul sapte, va fi facuta tot in Grecia cu o barca mare in Sporadele de Nord.  Acum, pentru ca planetele s-au aliniat si am primit o oferta foarte buna de la prietenul nostru care conduce agentia de charter Wheel Travel & Tour Agency, am inceput pregatirile specifice. Liste cu echipament, mancare, locuri pentru acostare si asa mai departe pana cand in dimineata urmatoare avea sa fie plecarea. Start la ora cinci de dimineata, vineri si dubita Mercedes Sprinter ruleaza spre Giurgiu avand la bord echipajul expeditiei RAID 2018 putin obosit de noaptea scurta dar fericit.

Barca, un Sun Odisey 36i de la Janeau, ne astepta cuminte la cheu in Volos abia sambata, asa ca am ales un loc salbatic pe harta si am aruncat langa bagaje si echipamentul pentru camping. Drum intins noua sute de kilometri si parasim cea mai scumpa autostrada pe care am circulat pana acum pentru a intra in Volos. Gasim chiar la intrare un cochet supermarket si oprim. Proviziile facute in tara se cer completate si procedam ca atare dupa care pornim sa cautam locul ales pentru inoptare. Iesim din localitate si urmam drumul catre sud paralel cu coasta golfului aproximativ 10 km. Din a doua incercare nimerim iesirea spre stanga si pe un drum laturalnic ce pare sa fi fost construit in scop industrial, ajungem la un platou situat destul de sus fata de nivelul marii unde alegem locurile cele mai bune pentru montajul corturilor. Odata tabara amplasata declaram deschisa expeditia RAID 2018 si ne astamparam setea cu cate o bere in lumina tot scazanda a unui minunat apus de soare. Tacuta apare mergand agale o testoasa care nu se sinchiseste de prezenta noastra, spre deliciul copiilor. Noi glumim pe seama ei, ca ar avea camera si microfon sa ne spioneze. Lasam Broasca sa se duca in treaba ei, gandindu-ne ca mai are vreo trei sute de ani de hoinarit prin aceste locuri frumoase si ne vedem si noi de ale noastre...cani. De la inaltimea locului putem contempla intinsul marii si traseele catorva nave ce paraseau portul Volos. Locul este o veche rampa de incarcare cu banda, acum dezafectata, Incet, noaptea s-a lasat si am tras fermoarele corturilor de la interior.

Dimineata un soare prietenos ne-a scos din culcus in lumina primei dimineti de RAID. O plaja salbatica ne-a inspirat in stanga si desi era ceva cale de coborat, am hotarat prima baie. Ceasul alearga si ora zece de dimineata pe care o comunicasem pentru sosirea la barca ne cam impingea de la spate, asa ca racoriti si plini de voiebuna ne punem la drum spre portul Volos. Locul de acostare l-am gasit usor, amplasat aproape de sosea, barca fiind zarita in timp ce stateam la semafor. Am facut repede cunostinta cu echipa Staventosailing, proprietarii barcii, am stivuit pe cheu un mic munte de bagaje si am dus masina la parcarea aflata in imediata apropiere.

La cheul Staventosailing in port Volos

     Dupa acestea toate, ne-am imprietenit cu barca indrumati de proprietar, contatand ca este chiar ce ne doream. Stivuim bagajele, care pe rafturi, care prin cabine, altele in santina si suntem gata de a mangaia coamele valurilor cu rotunjimile Izellei. Eliberam paramele pupa, dezlegam si legatura la muring de la prova, punem masina usor inainte si parasim portul Volos, nu inainte de a ne lua un reper pentru a ne usura acostarea la intoarcere. Cateva diguri de interior si zarim pasa de iesire. Un vanticel tocmai bun s-a saltat de putina vreme, asa ca putem face proba velaturii. Punem barca in pozitie, cu prova in vant si ridicam randa apoi cu o usoara rotire de timona prindem vantul in cel mai bun unghi. Desfasuram si focul, dupa care STOP MASINA.

Se face liniste.Vantul domol impinge Izella catre prima insula unde am planuit sa poposim. Echipajul se relaxea si se bucura, unii de mare, altii de soare. La o vreme fata incretita a marii se intinde tot mai bine, velele slabesc in tensiune si viteza scade. A cazut vantul. Sub barca, prin apa de cristal, marea isi arata negrul adancimii de opt zeci de metri, dupa cat arata sonarul barcii ca ar fi intre noi si fundul marii. Cineva doreste sa faca baie. Relaxant desigur. Arunc o parama sa atarne in pupa pentru siguranta si se porneste o sedinta de scaldat. Primul sare Cornica, apoi Maria si Theo. Sunt urmati imediat de Mari si Stefy. Temperatura apei este optima.

In larg din portul Volos

    Recuperam echipajul, coboram velele si pornim motorul impinsi de care, ajungem la locul propus, cam aglomerat. Incercam o acostare unde am vazut liber, insa adancimea nu permite, asa ca decid rapid ca in prima noapte o sa stam la ancora intr-unul din golfurile pe care le ochisem vis-a-vis. Chiar cand ne indepartam, o voce striga la noi:

• Captain, captain!
• Yes! Raspund eu, vazand pe cineva pe puntea unei barci apropiate.
• Come here, zice aratandu-mi tribordul barcii pe care se afla.

Inteleg repede ospitalitatea domnului si pregatim rapid manevrele de acostare. Dupa ce am asigurat barca, am pornit programul de seara cu o vizita pe pontonul micii marine.

Acostati bord in bord in insul Trikeri

   Portul insulei Trikeri este foarte linistit la ora amurgului. Citeva ambarcatiuni sunt legate la cheu, majoritatea cu turisti in regim de charter. Gasim o masa libera in terasa unei taverne chiar pe pontonul de piatra. Se vede ca este momentul sa verificam experienta bucatarului in pregatirea bratelor de caracatita si nu numai, asa ca ne luam fiecare cate un loc si studiem meniul in prezenta unei beri reci. In scurt timp ne dam seama ca am facut o buna alegere, vazand cum locul devine repede neincapator. O multime de ambarcatiuni mici isi gasesc locul in toate ungherele portului, profitand de pescajul lor redus. Ne aducem aminte ca este sambata seara si vremea este frumoasa.

Pe pontonul micii marine din Trikeri

Servim cele alese din lisa de meniu si hotaram in unanimitate ca bucataul merita o nota mare. In cinstea lui si nu numai, inchinam cateva beri reci si bune, mai facem apoi cativa pasi pe faleza si ne retragem care cocpitul ambarcatiunii noastre pentru a nu deranja la ora tarzie vecinii care ne-au facilitat acostarea. Somnul ce a urmat a fost fara vise, cabinele confrtabile ale Izellei facand odihna o desfatare a simturilor, dupa incetarea balamucului facut de un echipj romanesc al unui catamaran acostat in apropiere. Probabil ca sticlele golite de alcoolice au facut ca marinarii sa uite ca nu sunt la ancora intr-un loc pustiu.

Dimineata ne arata un soare blajin intre versantii de munte ce margineau micutul golf. Am iesit pe punte in cocpit sa ma bucur de liniste. In aceste locuri ale Greciei, unde se poate ajunge doar cu barca, exista un farmec aparte, o liniste altfel. Parte din echipaj este la uscat in cautarea unor cafele si peisaje frumoase pentru fotografiat. Au folosit barcuta dinghy gonflabila pentru a debarca fara deranjul vecinilor. Am pus si eu cateva degete de rom si am savurat alene pana cand intreg echipajul a fost la bord. Pornim motorul, eliberam legaturile la cheu, ridicam ancora, punem masina inainte viteza un sfert si iesim dintre insula Trikeri si continent. Regele Eol pare ca inca doarme si beneficiem de un calm aproape plat. Continuam incet la motor si admiram peisajul de pe mal. Fetele se bucura pe cabina de cateva momente de plaja, copiii sunt fericiti pe langa timona distrandu-se cum tine pilotul automat direcia in timp ce noi cautam pe harti o destinatie interesanta.

Veselie la bordul Izellei pe o vreme foarte frummoasa

   Ochim un golf mai mare si ne indreptam catre el sa cercetam ce frumuseti poate ascunde. Un mal stancos contura golful in capatul caruia se vedea o plaja pustie. Trebuie cercetata cu atentie, stabilim pe loc la unison si pregatim manevra de ancorare. In scurta vreme, barca se stabilizeaza in ancora intinzand lantul si opresc motorul. Interg echipajul porneste spre uscat.

Cu Dinghy catre tarm

In doua ture micuta gonflabila face legatura cu plaja. Vantul se intetise si dupa ce am aruncat o privire malului stancos, am stabilit ca eu sa raman de cart la bord. Am profitat de acest timp si am rasfoit cateva pagini din “ Cartea Dunarii” a lui Jan     Bart, dupa ce am oranduit putin lucrurile pe punte si am aruncat cateva galeti cu apa. Timpul a trecut si echipajul a revenit la bord relaxat de plimbare si de baia strasnica facuta de pe plaja. Mai zabovim o farama pentru a ne racori putin la pupa barcii intr-o apa de un albastru perfect.

O baie buna intr-un golf linistit  

 Ridicam ancora si iesim in larg. Avem vant bun si ridicam velele. Prindem viteza. Motorul tace , zgomotul sau fiind inlocuit de cel al valurilor ce se sparg de coca barcii si al vantului fosnind printre sarturi. Soarele se duce catre asfintit si noi gasim pe harti un port chiar in directia pe care eram, asa ca luam hotararea sa il vizitam in aceasta seara.

Sub un vant domol de primavara

Ajungem repede purtati de vantul bun si cautam un loc pentru acostare, ceea ce se vede usor deoarece portul este aproape gol pe partea neadapostita. Dezavantajul este acostarea mai dificila cu vant lateral destul de puternic. Reusim manevra din a doua incercare, ajutati putin si de pe mal, dam legaturi duble in tribord, acesta fiind bordul din vant si iata-ne gata de plimbarea de seara.

La cheu in Achillio

     Coboram la cheu si ne asezam pe o banca pentru a contempla imaginea portului cu Izella topaind pe valuri incordata in legaturi. Cineva din echipaj, mai fasnet, gaseste aproape un magazin si vine cu cateva beri autohtone reci. Merg de minune in acest apus pastelat si ne oferim pe rand sa mai luam cite un rand. Pornim apoi pe straduta ce este ca o faleza si admiram citeva stative interesante cu flori, o Limba Soacrei enorma si foarte frumos inflorita, leandrii si ei plini de flori, dupa care urcand pe un drumeag am putut admira portul in ansamblul sau, sub apus de soare.

    Pe inserat deja, am revenit la bord pentru a pregati ceva de mancare. Parte din echipaj a ales varianta unui restaurant apropiat, cealalta parte s-a bucurat de o cina in cocpitul barcii. Odata cu lasarea serii si vantul a cazut aducand o atmostefa potrivita pentru un vin si apoi somn lin.

In dimineata zilei urmatoare ne trezim sub un plafon de nori, nu ageresiv dar cat sa ascunda soarele. Bem ceva, dupa dorinte si puteri, unii o cafea, altii un wiski si ne relaxam. Copilul incearca un pescuit langa barca, dar nici un peste nu se lasa pacalit.

   Dupa un mizilic pe post de mic dejun, molam paramele ce au tinut pe Izella in loc si iesind agale din port luam largul punand capcompas pe insula Skiatos. Marea este calma, un vant linistit constant flutura pavilionul de club arborat cu mandrie la cruceta. Desfasuram intreaga velatura si masina tace in scurt timp. Avem placere sublima a navigatiei sub un vant nu prea tare in timp ce echipajul se relaxeaza.

   Pun pe Costicla, asa a fost botezat pilotul automat, sa tina cursul si pregatesc un spritz rece. Facem cateva estimari de pozitie si viteza pentru a stabili unde inoptam. Cautam in paralel si locurile frumoase din zona. Vantul se intareste putin spre orele amiezei si barcuta salta acum ceva mai alert pe valuri. Cu toate acestea distanta este mare pana in Skiatos si consideram ca nu are nici un rost sa fortam pana spre intuneric. Gasisem pe harta un golf ce parea destul de bine protejat si am gandit ca este un adapost bun pentru o noapte in ancora. Modificam cursul spre continent si ne apropiem de locul vizat, apoi la mica distanta coboram velele si cu motorul intram adanc in deschiderea dintre munti, punem banda usor la tribord si avem in prova o frumusete de golf locuit, cu o multime de muringuri ale pescarilor localnici. Doua ambarcatiuni mari cu vele stau cuminti la ancora ceea ce ne arata ca este un loc bine ales.

    Evaluam intr-o privire daca avem loc, intelegem ca da si fundarisim ancora. Lantul se intinde si Izella se pune cuminte cu prova in vant, moment in care motorul tace si linistea se asterne din nou. Stabilim repede ordinea evenimentelor ce trebuie sa se intample: copiii vor ceva balaceala, parte din adulti vor putina hoinareala, Stefania se ofera pentru o partida de gateala, iar eu raman sa fac o minima curatenie pe punte, impusa dupa o zi de navigare. Dinghiy-ul isi face datoria si echipajul ajunge la uscat spre marea bucurie a copiilor.

    Sub punte, la bucatarie, incepe imediat pregatirea unei mancari de fasole. Sunt curatate legume, carnita cu grasime din belsug pentru ca asa este buna fasolea, multa ceap si tot dichisul bucataresc. In acest timp reusesc si eu sa strang in cocpit si sa arunc doua-trei galeti cu apa. Totul arata perfect, mirosul ce razbate din salon pe toate hublourile este si el perfect si simtim ca se anunta o seara superba la bord. Prima la ancora din acest RAID si prima din viata lor, pentru unii dintre noi.

Activitate intensa la bucatarie

    Timpul trece repede cand faci ce iti place si copiii de pe mal dau semne ca s-au saturat pentru un moment de balaceala. Soarele si el se indreapta grabit catre apus. Echipa se strange si mica barcuta de cauciuc se pune in miscare. Repede intreg echipajul se afla din nou la bord. Partida de inot se pare ca a sadit o foame apriga dupa strigatele copiilor. Suntem pregatiti si doua castroane cu fasole apar pe masa de indata. Se asterne linistea zdrobita doar de clinchetul lingurilor cand incarcau boabele de fasolein gura pentru a fi date pe gat. Bem si noi ceva ca aperitiv in acest timp si apoi ne ocupam la randul nostru de fasole.

    Apele golfului cad in umbra muntelui si din cocpit imaginea versantului opus impadurit scaldat in soarele de apus ne poarta gandul in alta lume. Calatorim imaginar cateva clipe intr-o lume de poveste, cu personaje ciudate avand infatisare de animal dar vorbind cu noi in grai omenesc despre istoria locurilor si patanii de odinioara. Revenim la prezent si spunem saru'man pentru masa inainte sa strangem vasele si sa facem loc pahrelor pentru un spritz de seara.

    Intunericul s-a intins peste acest loc minunat care acum ne desfata cu un joc de umbre si lumini in reflexiile apei. Aveam sa aflam acasa, rememorand pe harta traseul, ca se numeste Chondri Ammos, ceea ce in traducere inseamna nisip gros. Rand pe rand ne retragem catre cabine pentru un somn linistitor plutind peste aceste ape line ale golfului. Ne trezim dimineata in acelasi peisaj minunat invaluit de soare. Bem ceva, ca doar de aceea este dimineata, cei cafegii o cafea, ceilalti un rom, cei carora nu le place nici cafeau si nici romul, au pus un wiski. Consideram ca am stat destul in acest frumos colt si cum pe mare se simtea un vanticel numai bun de prins in vele, hotaram sa luam micul dejun in mars. Votam in unanimitate din nou si acest plan si pornesc motorul sa se incalzeasca putinel pana ce Dobrica ajunge la prova. Vinciul incepe sa toarca si lantul greu clincane poposind in putul ancorei pana cand o aduce si pe dansa la suprafata. Marim o farama turatia motorului si iesim in mare. Avem vant bun si intindem velatura. Barca bandeaza usor si incepe sa alerge voioasa. Este exact momentul pentru micul dejun, ceea ce se si intampla. Ton cu pateu de ficat, ceapa taiata marunt si putina lamaie, totul amestecat foarte bine langa legume proaspete. Apoi o bere pentru a inspaimanta o eventuala sete ce ar putea sa vina peste noi.

      Soarele se ridica hotarat si arunca razele sale peste noi. Simtim putin din ce incearca sa faca gratie biminitopului textil, insa dupa o vreme caldura creste si ne arunca cu gandul la o plaja cu apa cristalina si nisip fin. Ah ce buna ar fi totusi o baie acum. Si parca setea simtind dorinta noastra face ca exact acum, intorcand capul spre babord, sa zarim o satatiune pe latura unui golf intins, marginit de o plaja ce parea aurita. Schimbam cursul si cautam cu privirea un loc unde sa putem ancora cateva ore fara sa deranjam. Gasim repede locul si pregatim manevra de ancorare. Masina amuteste si barcuta dinghy trece la treaba. Cornel alege sa ramana de cart la ambarcatiune si trage un somn strasnic la umbra parasolarului, leganat de valuri. Noi restul, atingem plaja superba cu nisip fin si apa crisalina. Imediat la cativa metri dupa plaja, trona o padure racoroasa cu alei pe care te puteai plimba. In partea stanga se varsa in mare un rau in care pescuiau cativa domni in slip. Peste rau, un podet de lemn arcuit croia carare spre statiunea de pe munte. Am facut si noi o incursiune scurta pe stradutele in panta, apoi am revenit la plaja si am strigat adunarea pentru a ne regrupa la bord. Desi timpul parea ca ar fi ramas in loc, soarele ne arata ca totusi noaptea va veni peste o vreme. Ridicam ancora si pornim la motor spre un loc frumos din Skiatos, cu gand sa vizitam orasul. Profitam de apele line si in mersul rotund al motorului ca sa construim salata gustoasa de legume pe care o servim langa cei cativa carnaciori prajiti atent la tigaie, apoi ne bucuram de peisaj.

     Ocolim Insula Skiatos si incercam sa ochim un loc pentru acostare. Locul arata foarte aglomerat. Vedem pista aeroportului, una dintre atractiile zonei, deoarece porneste din imediata apropiere a marii ceea ce confera un spectacol aparte la aterizare. Nu reusim acostarea in aceasta marina si facem o tura prin fata localitatii pentru a o admira macar putin de la distanta, dupa care trecem printre Skiatos si insulele Marogos si Arkos punand prova pe directia insulei Skopelos. Este relativ aproape, la zece kilometri. Vedem pe partea vestica o marina mica a unui sat ce il speram linistit pe nume Loutraki. Distanta este parcursa rapid si putin inainte de asfintit intram cu atentie la adancime in amintta marina. Un ponton liber pe o latura ne asteapta. Acostam fara dificultate si cautam un om responsabil cu locul pentru a ne lega la curent si a reumple tancurile cu apa.

      Rezolvam si aceasta corvoada, dupa care mergem sa vizitam imprejurimile. Oraselul este plin de istorie. Pasim incet pe marginea bazinului portuar si aruncam o privire unui hotel ce se construia chiar langa apa. Majoritatea constructiilor sunt dispuse pe dealul din imediata apropiere. O multime de stradute ce se desfasoara una mai in panta decat cealalta, terminandu-se pe faleza intr-o piata nici mare nici mica, dar foarte frumos ordonata. Aici multime de taverne pentru toate gusturile asteapta musterii.

      Ne mangaie privirea mobilierul amenajat cu gust din materiale reutilizate. Decoratiuni cu motive navale intregesc peisajul. Depasim acest loc si iesim in pustiul stancos ce margineste insula. De aici putem contempla intinsul marii si un apus de vis intre insulele vecine. Amurgul s-a last si am pornit spre barca sa pregatim ceva pentru cina. Masa gustoasa, liniste, povesti la un paharel si apoi somn. Dimineata aceeasi vreme frumoasa ne intampina si un vanticel promitator. Vrem sa pornim la navigatie pregatind micul dejun cu velele intinse. Iesim in larg si iata-ne alergand pe intinsul albastru. Luam o gustare si ne bucuram de yachting pana spre amiaza cand vantul se intareste si gonim nebuneste spre insula Alonissos. Cu aceasta aliura de vant ne indreptam direct spre Patitiri si hotaram sa cautam un loc la cheu pentru petrecerea noptii. Portul, destul de aglomerat insa. Gasim totusi un loc si acostam cu succes. Fac rapid o intrebare vecinilor daca pleaca inainte de ora noastra programata, deoarece aveam ancora posibil data peste a lor si aflam ca putem dormii linistiti pana pe la ora zece dimineata. Plecam sa vizitam acest port mare, poate cel mai mare al insulei si sa mancam o caracatita la gratar intr-o taverna. Admiram marile vapoare pentru transportul calatorilor, localurile frumos decorate, magazine cu souveniruri si multimea de motorete ce zumzaie in toate directiile. Ne destindem o vreme apoi alegem un local unde servea un ospatar ce semana foarte cu Piedone.

   Mancarea buna, atmosfera vesela, servirea ireprosabila ne fac sa traim o seara minunata pe insula Alonisos. Ne delectam cu cateva imagini nocturne privite din cocpitul Izellei si apoi dam voie somnului sa isi faca datoria pana a doua zi. Dimineata devreme, dupa o buna odihna desfacem legaturile la cheu si iesim in larg punand prova spre Volos cu intentia de intoarcere. Dupa cateva ore de navigatie copiii au dorit o baie si cei mari o pauza de relaxare, asa ca am ochit un golf pustiu ce arata si o plaja si am trecut la pregatirea manevrei de ancorare. Intreg echipajul a mers la uscat si a fost executata o scalda ca in povesti completata cu explorarea zonei pustii.

    Racoriti, am ridicat ancora si am pornit mai departe in cautarea unui loc frumos pentru a petrece noaptea. Depasind insula Skiatos, ne-am apropiat de continent si am ochit un port micut si salbatic ce promitea o noapte extraordinara. Consultand harta ulterior, aveam sa aflam ca era satul Katigiorgis unde avem si o cunostinta. Nu am reusit insa acostarea deoarece vantul destul de tare si locul stramt, necunoscut, faceau sa para periculos pentru ambarcatiune, asa ca am continuat pe langa coasta spre golful unde ne placuse atat de mult cu numai cateva zile inainte. Am ancorat pe inserat si apoi, dupa ce am facut o recomfortanta baie, ne-am orientat spre o plimbare de prefectionare a cunoasterii zonei.

O carare in dreapta se pierde prin vegetatia arida urcand pieptis versantul. Pare a fi fost in trecut un drum care s-a surpat. Pornesc la deal si banuiala imi este adeverita. Dupa cativa metri se vede clar ceea ce a fost un drum si apar si cateva case. De la inaltime peisajul arata deosebit. Revin pe plaja si pornim catre celalalt capat al golfului. Cateva case au fost ridicate la marginea apei. Par nelocuite dar sunt ingrijite, probabil case de vacanta ale unor locuitori ai Volosului. Fotografiem citeva plante frumos inflorite. In centrul semicercului descris de golf, o constructie altfel ne atrage atentia. Ne apropiem si gasim un localnic in varsta ce traieste acolo impreuna cu un important detasament de pisici alaturi. Ne amzam. De peste tot apar pisici de diverse culori. Se arata si domnul, stapanul matelor, care pare bucuros sa ne vada.

Botezam locul “Golful Pisicii” spre amuzamentul copiilor si continuam pe plaja spre cealalta margine, unde se vedea o cale de acces pentru masinile pescarilor. Ne apropiem. Drumul de pamant catre localitate strabate gradini cu maslini intinzandu-se pe sub poalele unui falnic munte care ne arata varfuri golase. Frumoase flori apar ici si colo din relieful de piatra, o ambarcatiune veche din lemn, putrezita, zace sub un pom.

     Soarele apune si noi revenim la bord pentru masa de seara si un program de relaxare pe care il lungim putin indemnati de frumusetea acestui loc, insa la o vreme ne lasam prada zeului somn.

Zorii zilei urmatoare ne arata sclipiri de cristal ale apei ce imbratisaza coca alba a barcii. Pun un wiski si iau lanseta. Incerc norocul pentru un pescuit, insa raman cu experienta mulinatului si placerea wiski-ului. Nu este suparare, in ceva vreme intreg echipajul se trezeste si scoatem ancora din apa sarata pornind catre un alt loc pentru o baie buna.

     Dupa o vreme de hoinarit printre valuri, un golf ce parca ar defini pustietatea ne atrage atentia. Modificam cursul pe directia micutei plaje bagand bine de seama la adancime. Este in regula si la aproximativ cinci zeci de metri vinciul ancorei incepe sa desire lant la o adancime in jur de sase, sapte metri. Bucuria copiilor care se precipita sa porneasca la uscat. Soare, apa, pustiu, o combinatie perfecta pentru o distractie de mare efect.

    Reveniti la bord in jur de ora pranzului servim ceva in timpul marsului. Astazi este ultima zi de navigatie serioasa. Maine dimineata devreme, barca trebuie acostata in portul de resedinta si predata proprietarului. Cautam pe harti un loc tocmai bun pentru petrecerea ultimei nopti din acest RAID si gasim ceva care ne place. Kato Gatzea, este alegerea care are si un golf frumusel in care sa ne adapostim, este si destul de aproape de Volos pentru a ne permite dimineata sa ajungem la timp si pare interesant de vizitat. Ne apropiem si dam o privire pentru un loc de acostare la mal, insa nu gasim, asa ca fundarisim ancora in apele golfului.

    Descindem la mal pe o plaja superba care ne primeste asezata la marginea unui camping destul de aglomerat. Executam cu totii o binemeritata baie, dupa care lasam barcuta dinghy pe mal si pornim sa vizitam mica asezare si sa cautam o bere. Admiram frumoase gradini, omniprezentele plantatii de maslini si portocalii crescuti in salbaticie.

   Parasim faleza si intram adanc in sat unde gasim si un magazin in care frigiderele raceau gustoase beri. Ne racorim, noi cu cate o bere si copiii cu cate o inghetata apoi pornim inapoi spre barca unde Stefania ramasa de cart pregatea si ceva gustos pentru cina. Am servit masa in cocpitul Izellei pentru ultima data si am mai facut o scurta plimbare nocturna la uscat, dupa care am executat program de somn in vederea unei usoare treziri dis de dimineata, care era impetuos necesara.

Soneria desteptatorului striga dmineata vestind ca este foarte aproape momentul despartiri de Izella, dar nu si sfarsitul RAID-ului 2018. Pornim motorul si il lasam sa se incalzeasca pret de cat am pune putin wiski intr-o canuta, apoi lantul ancorei zornaie tragand la bord ancora ce ne-a tinut in acest loc frumos, dar si in altele. Pornim spre Volos si in jurul orelor zece prindem muringul companiei de charter Staventosayling de la care am inchiriat barca. Cateva ore dureaza formalitatile de predare si de aici RAID-ul va mai continua inca o zi, terestru.

  Asa am convenit, deoarece nu ne grabeam spre casa avand inca o zi libera la dispozitie, sa pornim pe drumuri pusti ale Greciei in cautarea unei statiuni in care sa facem o baie, sa bem o bere si sa inoptam.Timpul fiind din belsug, am stetat GPS-ul sa nu foloseasca autostrazi si asa ne-am bucurat sa privim o parte neatinsa de turism a acestei tari. Am oprit la o margine de drum si am cules cateva caise in parg, am admirat gradini intinse si apoi ne-am apropit din nou de malul marii, vizitand cateva statiuni pentru o bere si o baie. Cum aglomeratia nu este punctul nostru forte, am pornit mai departe spre un loc aproape pustiu unde ne doream sa petrecem ultima noapte a expeditiei.

    La o margine de statiune, ferita de aglomeratie, o terasa bine organizata statea pe nisipul marunt cu fata la intinderea albastra a marii. Cateva umbrele cu stuf tineau umbra si asigurau o buna ventilatie, astfel ca atmostera pentru o relxare langa o bere rece era perfecta. Am ales un loc potrivit la umbra si am deschis prima bere. Pretul bun pentru acesta ne-a facut sa mai zabovim putin pentru inca un rand spre bucuria copiilor care se bucurau de valuri la cativa metri.

    Pornim usor pe plaja in lungul marii pentru o mica plimbare de seara si in apropiere intalnim capatul unei faleze bine amenajata. Am pasit si am urmat-o. La stanga vile aratoase cu gradini ingrijite, la dreapta intinsa plaja atent intretinuta ne aratau ca am intrat intr-o statiune. Asa era, am vizitat cateva magazine de suveniruri si am luat cu noi cate o atentie penru cei dragi de acasa.

    Undeva la un colt de strada am ochit o taverna care ne-a inspirat sa servim masa. Am intrat si am ocupat locurile, apoi surpriza a fost sa putem vorbi romaneste cu doamna care administra localul. Acest ajutor a facut sa alegem mai precis mancarea si sa aflam cate ceva de prin partea locului. Ne-a facut placere vizita. Satui, am platit nota si am pornit in pas de plimbare spre locul unde aveam lasata masina. Terasa era goala in amurgul tarziu, doar un lucrator ingrijea mobilierul si suprafata de nisip. Am incercat sa vorbim cu acesta pentru a cere permisiunea sa dormim acolo, insa nu vorbea engleza si nu am putut dialoga, dar din semne si mimica, am inteles ca nu este o problema asa ca langa dubita noastra am intins corturi si apoi in fosnetul valurilor am atins cu bucurie sticla de JB.

     La o vreme, rand pe rand, ne-am retras la somn. Dimineata devreme profitand de locul unde ne gaseam am intampinat un superrasarit de soare care daca nu ar fi fost umbrit de picul de nor ce se afla si el acolo, putea candida la rasaritul perfect. O cafea rapida, apoi am strans corturile si cu veselie asezati in masina am pornit in lungul drum spre casa, cu gandul bineinteles la noi aventuri.

Echipa Raid 2018:

Capitanu

Stefy

Ninja

Nicu 7 metri

Mari

Maria

Cornica

Dobrica