Expeditia ACARTAR 2016

    Dupa o editie ACARTAR 2015 la care am avut vant, ploaie dar si soare in a doua parte, echipa RAID o asteapta cu mult entuziasm si curiozitate pe cea a anului 2016, purtand in gand speranta ca doamna vreme va tine cu noi si ne va alinta cu mai multa bunatate. Stabilim traseul de data aceasta cu pornire din localitatea Nufarul, unde domnul Sasa Ivanov a deschis de putin timp un camping ce poate servi si parcare pentru peridoace. Cu viteza deja binecunoscuta se scurge timpul si iata-ne plecati pe drumul spre Tulcea pentru a patra editie a acestei frumoase expeditii de toamna. Nicu tragand pe AlexandraM, spectaculoasa barca de lemn construita de el, a plecat mai devreme, timpul liber fiindu-i mai prieten decat noua celorlalti participanti. Eu, pornit din Bucuresti dupa programul de birou, trag tare spre marea si mirifica balta. Afara vreme frumoasa, un apus imi zambeste pe autostrada in oglinda retrovizoare, parca urandu-mi DRUM BUN. Pe la kilometrul optzeci se face noapte si bariera de la Drajna o trec pe intuneric. Usor si cu atentie ne pomenim ansamblul om-masina ca facem dreapta la ultimul sens giratoriu din Tulcea punand tinta pe locatia domnului Sasa. Era tarziu in noapte insa aveam intelegere cu echipa sa ne vedem in aceasta seara pentru un paharel de deschidere, asa ca intru pe straduta ingusta si descind in poarta campingului putin dupa miezul noptii, plin de entuziasm. Opresc motorul si cobor in timp ce un caine ma cearta ca sunt trez la aceasta ora. In curte nimeni. Stiu de la Nicu, cu care vorbisem putin mai deveme ca in zona curtii respective nu este semnal GSM si nu ii pot suna pentru a-mi anunta prezenta. Ma gandesc deja ca voi inchina un paharel de bun venit singur si apoi ma voi culca, exact cand suna telefonul.

Este Nicu:

                 - Salut Capitane, ce faci pe unde mai esti

                 - In poarta Nicule 

                 -Pai si de ce stati acolo, intreaba Nicu

                 -Stau pentru ca inauntru este un catel si nici poarta nu-i descuiata

                 -Ei, zice Niculaie, catelul doar latra si exista o poarta mica, vin eu acum.

     Peste cateva minute eram parcat in curte langa baieti si porneam ravnitul spritz ce marca adevaratul inceput al expeditiei. Peste nu multa vreme a sosit si echipajul ambarcatiunii Ella si bineinteles si ploaia cu care eram atat de obisnuiti de la ultima expeditie. Aceasta insistand sa creasca in intensitate ne-a trimis la culcare cu speranta ca pana dimineata si va vedea de drumul ei. Nu a fost asa si iata ca spre pranzul zilei urmatoare lansam ambarcatiunile in zona Nufarul direct de pe o plaja formata la malul Bratului Sfantul Gheorghe si pornim aval spre intrare in canalul Litcov. Ploua necontenit si pe deschiderea bratului se simte chiar si vant destul de tare. Valuri maricele se ridica si fac ambarcatiunile sa salte jucaus in atmosfera gri. Eu sub prelata noua ce inchide total cocpitul Batranei Doamne, imbracat in tricou, savurez un pahar cu vin de tara recuperand parca lipsa confortului avut editia anterioara.. Gasim usor intrarea si parasim bratul cufundandu-ne in liniste si frumusete. Canalul Litcov se deschide in dreptul localitatii Victoria pe malul stang al bratului Sfantul Gheorghe si face legatura directa cu Canalul Caraorman. In prima lui parte ne bucuram de liniste deoarece nu este circulat de catre localnici in mod curent pana la intersectia cu legatura din lacul Isac.

       In tainicul taram al canalului la scurta distanta de la intrare gasim un loc ce ne pare bun pentru tabara. Oprim si continuam lupta cu natura, dansa da cu ploaia, noi ne aparam cu o prelata noua din rafie verde pe care o intindem si improvizam o terasa, apoi incercam sa facem un foc. In aceste conditii de vreme, Mihai testeaza o sticla cu wiski pentru a vedea cat de repede poate sa dispara si aproape ca atinge un nou record de viteza in acest sens, revarsand buna dispozitie peste intreaga echipa.

   Seara sub prelata am servit masa rapid, incropita ca o gustare rece, ploaia constanta impiedicand ceaunul sa intre in lucru, dupa care cu gandul la conditi meteo mai bune am actionat programul de odihna la adapostul cabinelor, nu inainte de a depana cateva povesti langa un frumos foc de tabara care ardea voios in ciuda lemnelor ude cu care era alimentat. Dimineata ploaia a cedat in lupta sa cu expeditia noastra si astfel am putut bea o cafea in atmosfera de toamna tarzie fara a fi udati la scafarlie.

   Am pornit apoi incet pe canal, cu barca lui Vasile agatata la remorca de Ella, admirand tabloul ce ne inconjoara. Motorul sau incapatanat nu a vrut sa porneasca in acesta dimineata. In tot acest peisaj, apare Nicu la comanda AlexandreiM, purtand in pupa un imens val ce spala malurile de, vorba veche, scotea pestii pe mal. Nu inteleg eu bine de ce se intampla asa lucrare, dar gandesc de bine si astept ca in apropierea mea sa scada viteza si sa primesc vreo intrebare. Da de unde, Nicu se strecoara pe la tribordul meu si in cea mai mare viteza ma depaseste cu valul nemilos atarnat in pupa, in timp ce striga ceva cu usoara unda de importanta, pe care in zgomotul motorului turat la maxim nu reusesc sa il inteleg. Dispare apoi usor in prova mea si apa se linisteste in canal.. Imi apare in minte bancul acela pe care il stiu din copilarie cu nenea care laudat fiind pentru viteza mare cu care mergea striga in gura mare: - Stiti unde sunt franeleeee? Zambesc usor si continui navigatia in ritmul obisnuit. La prima pauza aflu ca motorul de 15 cai putere strunit de Nicu, nu mai vrea sa mearga decat cu mansa acceleratiei impinsa la maxim. Iau hotararea sa il desfac in urmatoarea dimineata, ca urmare fortam asa la maxim in continuare. Salcii cazute in apa fac traseul pitoresc si palpitant dar toate ambarcatiunile ocolesc cu bine si undeva mai incolo facem o pauza. Stam bine cu timpul, vremea ne da un ragaz desi nu vedem soarele, asa ca putem aranja setea cu o bere, in timp ce executam cateva lanseuri la lingurita ca sa testam vigilenta bibanilor. Constatam ca sunt probabil la somn, nearatandu-se tentati de nalucile de tabla si pornim spre Caraorman.

    Din apropierea lacului Isac traficul devine infernal. Este totalmente autostrada de apa folosita de localnici pentru a ajunge de la Murighiol-Uzlina la Crisan. Inainte de iesirea Litcovului in Caraorman se face o scurtatura catre apus, asa ca in scurta portiune ramasa nu trec multe barci. Profitam si noi de aceasta si stabilim tabara aproape de locul unde se termina padurea, pe o plaja cu nisip, in timp ce zarim si primele raze de soare din aceasta editie a ACARTAR-ului.

   Pescarii profita de moment si incearca un pescuit. Restul poftind la ceva cald de mancare pornesc focul. Ceaunul intra in atentia bucatarilor si se incepe constructia unei tocanite deja specifica iesirilor noastre. Carnea pusa din timp in untura sfaraie la foc mic, legume proaspete si citeva conserve de rosii isi unesc aromele pentru a da un gust desavarsit mancarii de seara. Locul este linistit si relaxarea ne cuprinde linga cateva sticle cu bere. Lemnele putine la acest loc de tabara intretin un foc mic dar care are efectul scontat asupra starii de spirit.

   In noapte cand tabara se mai linistise, un fosnet suspect se aude din spatele scaunelor. Marim atentia, totusi desi avem galagie si foc, sa nu fie vreun mistret ratacit. Nu este. Isi face aparitia timid un enot infometat care datorita numarului mare de turisti si pescari din zona s-a domesticit si nu isi mai arata teama de oameni. Ne bucuram si noi de prezenta lui si ii aruncam ceva de mancare in timp ce incercam cateva fotografii. Pare ca vremea s-a hotarat sa tina cu noi si mergem la culcare cu gandul la Padurea Letea. Dimineata ne intampina cu soare si ne indeamna la drum, asa ca dupa un mic dejun fugitiv si o cafea, dezlegam barcile si navigam alene spre bratul Sulina, de unde urma sa intram in Dunarea Veche.

   Parcurs voios pana in brat si asa cum ziceam, intram in Dunarea Veche unde Nicu se oprise la un mal pentru cateva lanseuri ale pescarilor. Hotaram rapid sa facem tabara la intrarea in partea dinspre aval a cursului si procedam ca atare. Gasim un loc frumos protejat de cateva salcii si legam barcile la mal. Intreaga echipa se pune in miscare pentru a organiza tabara: se amenajeaza vatra pentru foc, se cara lemne, se coboara de la bord masa, bucataria, scaune si multe altele necesare pe langa bucatarie. Ma pornesc la o gateala pe baza de peste. Prima seara cu masa de peste la aceasta editie. Intr-una dintre pauzele executate, pescarii au capturat ce trebuia pentru acest meniu de seara.

  Gratie faptului ca norocul ne-a scos in cale o drujba la acesta oprire, avem lemne pentru un foc de tabara foarte bine organizat. Seara decurge minune linga flacarile saltarete ce fac si microclimatul de caldura in tabara, lungind povestile despre barci, pescari si ape de tot felul, pana spre dimineata.

   Urmatoarea zi ne intampina cu vremea mohorata deja obijnuita. Nu-i nimic, pescarii arunca in apa tot ce au mai bun in cutiile cu momeli in aseptarea marii capturi. Se intrevede o zi buna pentru pescuit si decidem ca nonpescarii expeditiei sa faca o vizita la Sat pentru ceva provizii necesare si divertisment. La adapostul padurii era bine, insa imediat ce iesim in Dunare vantul isi arata valoarea. Bate destul de tare dinspre mare, ceea ce se traduce prin valuri mari deoarece curentul de aer se opune cursului apei. Si ca sa fie senzatia completa, stropii veniti de la valurile sparte de prova.barcii sunt aruncati peste punte. Dar cum si asta face parte din navigatie, ne bucuram de peisaj si curand acostam in mica marina din Crisan amenajata cu fonduri europene.

   Calcam pe aleea ce odata era un drum de praf, acum o moderna strada pavata cu dale din piatra si suntem atenti la ce modificari au mai fost facute de la ultima vizita. Nu sunt multe, dar arata ca locurile Deltei sunt in continua modernizare. Pentru iubitorii ei nostalgici, asa ca noi, aceasta evolutie nu este placuta, insa pentru localnici este un plus binevenit. In drum gasim si un “locuitor” mai putin placut turistilor, usor amortit de venirea toamnei si ne jucam putin impreuna. Facem cu respectivul sarpe si cateva fotografii pentru albumul expeditiei, apoi il eliberam. Se refugiaza rapid intr-o crapatura a digului si noi mergem mai departe spre benzinaria plutitoare sa cautam ulei pentru motoare in doi timpi. Bem si o bere la benzinarie pentru ca apoi, confortabil cu val de pupa si ajutati de vant, sa revenim la tabara. Am gasit pescarii nostrii tare fericiti, aveau prada bogata in juvelnic. Stocul de lemne era promitator unei seri lungi si distractive, asa ca ne felicitam pentru alegerea unei zile de pauza in acest loc si cinstim momentul cu o bere.

   Pe langa ea, noaptea fiind aproape, am sortat pestele pentru un bors si o prajeala, asa ca sa fie ramas ceva si pentru mic dejun. Seara gastronomica speciala, burtile pline, veselie si din nou ploaie. Am lasat ceaunul cu bors atarnat intr-un copac si am strigat sa ii puna cineva un sac de plastic, protectie pentru ploaie, fara sa verific maiastra operatiune. Impinsi de vremea ce parea ca are ceva cu noi, mergem la culcare cu aceeasi speranta in suflet ca norii se vor goli pana dimineata si ne vom putea bucura de natura atat de draga.

   Si cum speranta a fost mare, iata ca de cum Mos Ene si-a luat somnul si a plecat, o unda de bucurie s-a aratat odata cu lumina de afara. Nici un zgomot de picur nu se auzea pe cabina Bartanei Doamne. Este bine, am gandit si am purces sa ies la aer. Nu mai ploua, insa puteam vedea urmele ropotului serios de peste noapte. Totul ud, un vanticel usor cu rafale nu tari, ne biciuia sacaitor. Inorat.

  - Nicule, Gabi, Coco, mancati un bors? A ramas de aseara.

  - Mancam Capitane daca mai este bun, au raspuns cativa. 

  - Pai de ce sa nu fie bun, pe frigul asta a stat ca-n firgider.

    Si unul din baieti puse mana pe ceaun sa incalzim bunatatea de bors. Ne prinse rasul pe langa mare mahnire cand am vazut ceaunul plin ochi. Plasticul ce trebuia sa protejeze gustosul continut, a fost pus gresit si astfel ce am mancat noi cu o seara inainte, a fost completat de Sfantul Ilie cu o galeata de apa de ploaie. Renuntam la bors si incropim ceva rece pentru micul dejun ca sa putem continua traseul spre satul Letea unde vroiam punctul terminus.

   Dezlegam ambarcatiunile si coboram alene pe sub un cer mozaicat de nori, care mai vineti, care mai negri, ce pareau nehotarati in privinta ploii. Ajungem in dreptul canalului Bogdaproste ce duce in lacul cu acelasi nume si Dunarea Veche se lateste considerabil. Norii se hotarasc spre vreme uscata si se mai raresc lasand din ce in ce mai mult loc unui albastru cristalin. In acest tablou o mama lebada isi insoteste la o plimbare puiul aflat la varsta adolescentei dupa culoarea penajului. Se bucura probabil si ele de revenirea conditiilor atmosferice. Facem o poza si continuam cu atentie.

   In scurt timp va trebui sa gasim canalul Magearu pe care vom ajunge in Letea. Nicu atinge primul punctul si acosteaza la intrare pentru a ne aduna sa nu gresim si apoi pornim pe canal. Soarele cu un gest de prietenie, inainte de apus, apare de dupa nori parca sa ne spuna ca nu este suparat pe expeditie. Vedem la mal o constructie noua ce pare a fi un turn de observatie. Profitam de loc si de salutul soarelui si acostam. Cu ceva bani europeni s-a construuit o platforma la care de ajunge pe o scara teapana din metal. Inaltimea este mai mica sensibil decat a vechilor foisoare pentru observare construite in toata rezervatia, dar este ceva. Nu intelegem noi de ce sa se fi construit o noua structura metalica langa cea deja existenta si de ce cu aceeasi suma de bani nu s-au modernizat doua-trei dintre cele deja existente a caror structura este in buna stare fiind necesara doar restaurarea platformelor, dar nici nu ne straduim prea tare. Ne bucuram de peisajul de o frumsete care pune creierul in imposibilitatea de a da o nota si pornim in cautarea unui loc bun pentru a petrece seara si a odihni trupul.

   Ajungem la sat si urmam canalul spre stanga pe bucata ce il margineste inainte de a se varsa in Lacul Merhei. Un localnic ne face atenti ca este colmatt canalul si nu putem iesi in lac. Stim si noi acest fapt care ne impiedica sa ajungem pe acest traseu la Periprava. Aruncam o privire de recunoastere malului si intoarcem la intersectia cu Magearu. Acolo intr-o margine de gradina era un loc ce ne arata bine. Legam barcile si punem ceva de mancare langa un pahar cu vin. Depanam cateva povesti. Se simte oboseala echipei si harsaiala data de vremea capricioasa. Planuim pentru a doua zi o vizita in sat si unul cate unul ne retragem catre somn impinsi de cateva picaturi de ploaie razlete.

Dimineata construim echipa doritoare de vizita si ne imbarcam pe Ella pentru a folosi doar o barca la aceasta excursie. Acostam la un ponton ce pare a fi nou, unul dintre singurele lucruri pe care le-am vazut modernizate in acest loc si pasim in satul Letea. Ne intampina o broscuta testoasa care se plimba alene prin colbul aleii.

   Satul pare pustiu desi avem informatii ca este locuit. Sezonul turistic este gata la aceasta vreme, asa ca forfota a incetat pana la anul. Vedem manastirea si ea aratand urmele timpului trecut de la ultima intretinere, cateva carute amenajate cu banci pentru transportul turistilor in rezervatie asteapta primavara viitoare in curti, mai incolo o casa prabusita lasa sa se inteleaga ca proprietarii odata tineri sunt demult in lumea dreptilor, pe ulite imense balti lasate de ploaia ce tocmai a trecut confirma ca ne aflam in imparatia apelor.

   Cateva case mai norocoase, bine intretinute, arata ca proprietarii sunt inca in putere si se bucura de frumusetea locului. La o intersectie apare carciuma. Nu am putea pleca fara sa vizitam acest loc important. Gasim o bere si o bem cu placere la adapost de vantul salbatic ce se dezlantuise in noapte spre dimineata. Urcam apoi pe Ella care ne astepta cuminte la ponton si mergem sa strangem tabara pentru a porni pe drumul de intoarcere. Infruntam cu stoicism vantul napraznic ce increteste puternic apa canalului. Ca rasplata primim spre admiratie un peisaj incredibil aratat de norii aranjati in fuga de curentii puternici de aer.

     Tinem aproape de mal pe sub stuf spre disperarea celor cativa pescari, pentru a ne feri de vant si intram dupa o veme in partea mai ingusta a canalului, care este si marginita de padure. Viata devine mai frumoasa la adapost, insa motorul se opreste brusc. Liniste. Fulgerator imi dau seama ca la plecarea din Letea am uitat sa alimentez rezervorul din canistre. Am ramas fara benzina in mijlocul canalului. Ma reped la o canistra, pun palnia filetata si rastorn grabit deoarece intoarsa de curent Batrana Doamna in deriva se puse de-a curmezisul canalului, reprezentand un real pericol pentru rapidele barci ce treceau destul de des. Socoteala insa nu se potriveste si palnia scapa din canistra peste filet astfel ca fac o strajnica baie cu benzina bagajelor din jur. Starea de nervi creste si ea odata cu derularea evenimentelor. Remediez problema palniei cu mai putina graba si umplu rezervorul. Ma reped la sfoara si trag cu sete, o data, de doua ori, de trei ori, de o multime de ori si transpir apoi obosesc. Motorul refuza sa porneasca. Trebuie sa rezolv situatia derivei, unu pentru ca mergeam prea mult inapoi, doi pentru da eram in pericol de coliziune si trei pentru ca eram de ras in situatia creata. Fara padela la indemana, gresala desigur, incerc sa apuc din mers cate un smoc de vegetatie. Natura rade de mine rasucind barca exact cat sa pot sa gadil frunzisul fara sa il apuc. Reusesc totusi sa leg barca si sa conving suzukiul ca trebuie sa mergem mai departe si este mai usor daca porneste. Cu motorul pornit diminuez starea de nervi creata si pornesc spre iesirea in Bratul Sulina. Ma felicit in gand totusi pentru norocul avut de a nu ramane in pana prostului in mijlocul senalului pe Sulina si pe o vreme ca aceasta. Vantul bate tare pe brat dar trecem cu bine, eu stapanit de o intensa emotie. Gasesc scurtatura dintre Canal Caraorman spre Canal Litcov. Fortam intrarea in Litcov cu gandul de a ne pune la adapost ceea ce se si intampla. Alegem un loc pe malul dinspre rasarit unde o salcie cazuta promite ca ajutata de folia naostra de rafie ne va proteja un pic de vant.

      Intindem tabara si pornim un foc pentru atmosfera. Suntem zgribuliti tare, mama natura ne incearca si de aceasta data cu inversunare. Nu ne descurajam, punem ceva in pahare si apoi ne apucam de organizat bucataria. Bine ca nu ploua, Petrecem seara langa foc dupa ce mancam, facand haz de necaz in ceea ce priveste vremea rea. Constatam destul de repede ca este frig, in ciuda focului care arde cu spor si ne retragem la somn cu speranta la mai bine meteorologic pentru urmatoarea zi. Speranta moare ultima, dupa cum se spune si astfel zorii zilei ne arata vreme inchisa, vantul desi a mai slabit din putere inca este cu noi. O dimineata racoroasa ce ne aminteste de iarna, arunca tristete peste natura si asa zburlita. Intaratam focul si luam un mic dejun langa un paharel cu ceva anti vreme rea, dupa care strangem totul si pornim in lungul canalului spre ultimul loc de tabara.

     Parcurgem cu mica viteza canalul trist si fotografiem cateva pasari de o rara frumusete. Lor pare ca nu le pasa de toamna care infige dintii ascutiti in distractia noastra, par curioase sa vada ca inca ne plimbam printre malurile canalelor pe care salcii batrane au construit parca special pentru noi cele mai frumoase locuri de tabara.

   Facem de pe traseu planul pentru seara. Se anunta cea mai friguroasa noapte a acestei expeditii, asa ca punem accent pe adunatul lemnelor pentru foc, apoi ne gandim la o gateala ca sa mancam ceva bun. Ajutati de motorul AlexandreiM care inca se incapataneaza sa functioneze doar cu acceleratia la maxim, ajungem repede aproape de capatul canalului si alegem locul pentru ultima seara fix acelasi ca si in prima. S-a aratat a fi un loc bun si chiar a fost. Bine organizati fiind, focul a fost un real succes facilitand activitate de povesti si spritzaneala pana tarziu in noapte. La o vreme linistea s-a asternut si am trecut la program de somn.

   Noaptea un frig napraznic ne-a chinuit facand ca zorii zilei sa fie si mai bineveniti. Imediat dupa ce s-a luminat mai bine am dat sa ies din cabina. Parea ceva in neregula cu prelata. Am scos capul afara. Alb, alb peste tot, prelata alba, iarba alba, doar apa din canal nu era alba. Mai sa fie, mi-am zis in gand, parca as fi dormit doua luni si a venit Craciunul peste mine in balta. Am pasit afara cu atentie sa nu alunec si am pornit pe dig pentru o dezmortire. Din loc in loc, cele cateva ochiuri cu apa erau inghetate si trosneau sub talpa cizmelor. Presupun ca peste naopte au fost sub zero grade celsius, ceeea ce se confirma la o analza facuta langa o cafea cu putin rom. Minus doua. Soarele razbeste de sub padure si noi ne bucuram ca vom fi mangaiati de razele blande. Atatam si focul in timp ce ajutam cafeaua cu putina tarie din ce mai avem ramasa. Servim apoi micul dejun si bruma groasa dispare sub soarele vesel.

     Exceptand temperatura inca destul de mica, afara s-a facut frumos. Pescarii incearca norocul si prima rosioara se preda agatata in carlig. Nu ne grabim, suntem destul de aproape de Nufarul si profitam de aceasta ultima zi foarte frumoasa. La o vreme insa, strangem si pornim la deal spre plaja de langa bac pe unde urma sa scoatem barcile din apa. Imediat ce intram in Bratul Sfantul Gheorghe se arata si niste nori. Credem ca am plecat la momentul potrivit, ceea ce se confirma putin mai tarziu cand apar primele picaturi de ploaie chiar la finalul operatiunilor de scoatere la uscat si dezarmare a ambarcatiunilor. Pornim la drum spre casa cu gandul la incalzirea globala care se pare ca aduce modificari climatice si la mutarea datei de incepere a expeditiei ACARTAR de la anul putin mai devreme spre inceput de toamna.