O raita pana in varful Romaniei.

 

Anul 2020. Pandemia de Covid 19 face sa fie cel mai prost an din punct de vedere al plimbarilor. Rulota a fost vanduta in finele verii anului trecut. Granitele au fost securizate medical facand anosta sau chiar imposibila in unele cazuri deplasarea inafara Romaniei. Stam asadar in curte sub soarele de mai cu un pahar de ceva rece in mana si gandim ca este cel mai bun moment sa implinim visul Stefaniei de a vedea si colinda strazile prafuite ale satului Periprava.

Facem un traseu frumos pentru doua saptamani in Delta Dunarii si pentru ca nu era destul cum ne strica virusul cu pricina programul, iata ca si concediul iubitei mele se arata imposibil de luat in aceeasi perioada cu al meu. Hotaram repede ce este de facut ajutati si de faptul ca din intamplare am achizitionat intre timp o noua rulota in paralel cu invitatia la o plimbare cu mocanita in idilicul Maramures, venita de la prietenul Mugurel din Giurgiu. Repetam actiunea de configurare a traseului, gasim cateva campinguri care promit ce ne dorim noi si revizuim lista cu cele trebuincioase vacantei de o saptamana, care se contura aproape. Timpul se scurge si iata-ne gata de plecare, duminica dis de dimineata. Pornim masina, agatam rulota, si ne punem in miscare spre E85 unde stabilisem intalnirea cu Mugurel, in benzinaria de la marginea Urziceniului. Gasim echipa vesela tare si bem impreuna o cafea mediocra de la automatul benzinariei, dupa care pornim ordonat spre prima oprire: Valea Uzului. Drumul se deruleaza plictisitor si putin inainte de Darmanesti viram la stanga pentru a incepe sa urcam spre baraj.

Dupa o scurta pauza necesara pentru a admira barajul mergem usurel in cautarea unui loc frumos pentru prima noapte, stabilita offcamping. Asfaltul se termina si macadamul unui drum forestier ne conduce in lungul raului ce alimenteaza lacul de acumulare. Gasim o poienita nu foarte mare si ne oprim. Cantarim posibilitatea de a ramane aici insa norocul ne zambeste iar. Un pescar, vazand ce incercam ne sufla o vorba cum ca mai sus pe curs exista poienite mai mari si mai ferite de sosea. Facem o tura de recunoastere si gasim la nici doi kilometri de unde eram o intindere verde, cu loc amenajat de vatra pentru foc, doua bancute improvizate si o masa destul de solida incropita pe doi busteni.

Calam rulota, intindem cortul, in timp ce copiii aduna lemne pentru foc si in scurrt timp fumul se ridica peste vale. Bucate alese sfaraie pe tabla de otel, ardeii copti si ceapa asezoneaza bucatelele de carne rumene. In pahare curge vinul ce face ca intreg grupul sa fie cuprins de relaxare. Langa foc am stat pana seara tarziu, primind vizita fratelui lui Mugurel, venit direct de pe malul marii.

Din vorba in vorba somnul isi face simtita prezenta si ne trimite catre culcusuri. Dimineata ne intampina cu un soare cald ce isi arunca razele peste poiana verde uscand roua diminetii. Punem si noi de o cafea in timp ce copilul Theo pregateste o omleta taraneasca. De la munte cativa ciobani isi coboara turmele catre satele din vale. Ne uitam cum pasc in treacat carliontatele, privim cainii ce cauta ceva de mancare pe langa tabara noastra, fara succes insa datorita orei prea mici a diminetii, in timp ce gandul ne zboara la ritualul transhumantei.

Mancam in tihna omleta si strangem tabara pornind la vale punand tinta pe Lacul Zetea cu o pauza in Comanesti, acasa la Mugurel unde mama lui ne promisese o delicioasa ciorba de legume dreasa cu smantana. Oprirea avea drept scop ca si Mugurel sa isi ia canoia pentru plimbarea pe Lacurile ce urma sa le vizitam. Iesim de pe drumul pietruit si rulam pe asfalt schimband cate o vorba. Rulota vine cuminte dupa noi. Intr-o curba la dreapta simt cum directia se intareste suspectand o senzatie neplacuta de pericol. Franez usor si aleg o treapta inferioara la cutia de viteze pentru a intelege ce se intampla in timp ce pregatesc urmatorul viraj, la stanga. Nu apuc, deoarece un falfait ce zgaria urechea ma anunata ca trebuie sa opresc imediat. Norocul face ca in acest viraj, pe dreapta, sa fie o parcare mare. Ridicam capota motorului. Doua curele stateau bine imbarligate pe fusul axului ventilatorului. Inteleg repede ce s-a intamplat: cureaua pompei de servodirectie a cedat si in miscare a angrenat si una din curelele alternatorului. Partea rea este ca aceasta angreneaza si pompa de apa responsabila cu racirea motorului. Partea buna este ca la aceasta masina proiectantul a prevazut doua curele alaturate si una era inca intreaga. Cu ajutorul fratelui lui Mugurel gasim sa comandam cele necesare si un mecanic binevoitor care ne va ajuta sa le inlocuim.

Coboram in oras ajutati de cureaua ramasa si lasam masina la mecanic. Avem timp berechet sa savuram ciorba promisa dat fiind termenul de cateva ore pana sa avem curelele. Foarte buna ciorba. A mers la suflet. Se scurg cateva ore si masina noastra este din nou gata pentru drum. Profitam si pornim catre Zetea cu intarzierea data de evenimentul mecanic, dar bucurosi ca am rezolvat totusi. Tragem putin pe drum si ajungem pe malul lacului imediat dupa lasarea intunericului. Cautam pe cineva sa platim locul in Camping Sancel, insa nu gasim, asa ca alegem un loc pe malul apei si pregatim ceva de mancare. Suntem obositi, ceea ce ne face sa mai bem cate un sprit sub lumina unei luni ce isi imprastia idilic lumina alba peste intinderea de apa si apoi sa alegem un somn reconstructiv pana a doua zi.

In soarele diminetii ce a urmat, luam fugitiv un mic dejun si dezlegam micile ambarcatiuni pentru a fi coborate la apa de pe masini. Copii sunt nerabdatori sa pluteasca. Se rezolva imediat si iata-ne printre valurile marunte ridicate de un vanticel pornit din albastrul cerului senin. Traim cu intensitate momentele de liniste oferite de acest sport nautic, insa drumul lung pana la urmatoarea oprire limiteaza timpul distractiei si suntem impinsi sa strangem tabara. Nu gasim pe nimeni sa platim camparea nici acum, asa ca pornim spre drumul judetean 138.

Kilometru cu kilometru urcam spre nordul Romaniei. Dupa distractia pe apa, ora pranzului fiind, echipajele incep sa simta foame. In localitatea Ditrau, Mugurel ocheste un restaurant cu parcare generoasa si opreste. Ne place locul, desi personalul intelege cu greutate limba romana. Alegem asadar sa ramanem si servim masa de pranz. Platim dupa care pornim spre obiectivul nostru, Camping Laura din Baile Borsa, unde ajungem spre seara la lasarea intunericului.

Gazda ne astepta si apucam sa punem rulota pe pozitie, sa fixam cortul si sa mancam rapid ceva inainte ca o ploaie torentiala sa isi arunce miliarde de picaturi de apa asupra taberei, construind cea mai buna atmosfera pentru somn. Urmatoarea dimineata urma sa ne trezim devreme pentru o plimbare cu mocanita pe Valea Vaserului pentru care aveam rezervare facuta de la Bucuresti. Alarma telefonului ne da desteptarea. Afara vreme buna usor racoroasa si cu destul de multa umezeala. Mancam rapid ceva si sarim in masini curiosi de experienta care de arata. Ajungem repede in gara CFF Viseu si ocupam cate un loc in parcarea mare si bine organizata.

Mugurel valideaza rezervarile si le transforma in bilete de tip vechi de tren. De aici ne-am intors in timp. Suieratul produs de aburul ce iese pe o supapa speciala si fumul cu miros de creozot ne fac sa ne simtim eroi de filme vechi cu indieni si cowboy. Ne alegem un loc in vagonul descoperit si asteptam cuminti privind stivele de lemn, combustibil pentru locomotive. Trenul se pune in miscare si iesim din gara printre case decorate cu motive traditionale scluptate in lemn. Civilizatia se rareste si trenul serpuieste printre paduri si apele raului Vaser.

Viteza este mica si favorizeaza admirarea peisajului. Partea folosita turistic este doar o bucata a traseului. Fumul umple valea, mocanita suiera ritmic si trenul serpuieste prin frunzisul padurii dezvaluindu-ne minunatia naturii. Zdranganind incet pe sinele inguste, pufanind agale, trenul intra intr-o gara mare si frumos amenajata unde si opreste pentru un popas. Mecanicul alimenteaza cu apa cazanul locomotivei, arunca si cateva lemne in foc in timp ce noi alimentam gatlejul cu o stralucita palinca de Maramures.

Urmatoarea oprire o facem in gara Paltinul unde este si capatul traseului. Bem aici o bere rece in timp ce mecanicul muta locomotiva in celalalt capat al trenului pentru intoarcerea in Viseu. Dupa sase ore de plimbare coboram exact in locul de unde am plecat. Vizitam aici micul muzeu tematic, amenajat de CFF Viseu, dupa care pornim spre Borsa cu gandul la ceva de mancare. Gasim un restaurant in drum si servim ceva bun, apoi ne retragem la camping pentru o seara linistita in foisorul locului. Cu gandul la obiectivele vizate a fi vizitate a doua zi mergem pe rand la culcare.

Dimineata ne trezim fara ceas si dupa ce lenevim putin iesim sa construim o cafea. Si astazi avem in plan sa lasam rulota pe locul de campare pentru a merge in excursie la Cimitirul Vesel din Sapanta, apoi pe revenire sa oprim la cele cateva obiective aflate in cale. Cafeaua fierbinte imprastie aroma imbietoare in spatiul campingului. Savuram in tihna, apoi ne punem pe drum spre Sapanta.

Drumul nu este aglomerat si ajungem repede. Parcam undeva pe strada cimitirului si mergem pe jos pana la intrarea unde suntem taxati cu zece lei pentru doi adulti si un copil. Parcurgem fara graba aleile si citim la intamplare mesajele scluptate in lemn pe crucile mormintelor. Nu sunt prea vesele dat fiind la ce fac referire, isa conceptul ne pare interesant. Iesim din cimitir si peste strada gasim o toneta unde putem bea o bere rece. Asa facem si cu berea in mana observam imprejurimile. Vedem un indicator ce ne face cunoscut faptul ca la cateva sute de metri se afla casa memoriala Stan Ioan Patras unde a locuit cel ce a dezvoltat conceptul acestui cimitir din Sapanta.

Din lipsa de timp nu am facut o vizita si aici. Pornim in pas de plimbare spre locul de parcare luand in drum ca souvenir doua sticle cu renumita palinca specifica zonei. Punem in miscare masina si gresim drumul. Nu ne pare rau deloc deoarece dupa cativa kilometrii zarim borna cu tricolorul infipta pe malul raului Tisa, semn ca ne aflam chiar pe marginea din nord a Romaniei. Ne prindem de gresala si intoarcem spre manastirea Sapanta Peri. Intram pe un drumeag ingust si oprim in parcarea spatioasa si bine amenajata. Pasim apoi printre flori pe aleea de acces in curtea celei mai inalte biserici de lemn din intreaga lume, cu inaltimea totala de 78 metri.

Suntem impresionati de aceasta constructie si o admiram in tihna, dupa care apucam spre urmatorul obiectiv important din zona, Manastirea Barsana. Ne intarzie putin drumul prost aflat in reabilitare, insa reusim sa ajungem spre dupa amiaza tarziu in parcarea de langa sosea. Ansamblul de constructii al Manastirii Barsana este adunat pe un deal, asa ca pornim pe un sir lung de scari spre poarta principala pe unde patrundem in curtea interioara.

Peisajul este deosebit. Gradini superbe atent ingrijite sunt strabatute de alei pietruite intinse intre constructiile din lemn ce arata ca in aceasta zona acest mestesug a fost ridicat la rang de arta. O imprietenire sublima a lemnului cu piatra parca mangaie toate simturile. Cumva central sta un iaz traversat de un podet din lemn masiv recent construit. Pe mal se arata o multime de flori multicolore. Alaturat este deschis un muzeu de arta populara pe care il vizitam cu placere.

Incarcati cu energie pozitiva ne indreptam spre parcarea unde ne asteptau masinile. Ziua este pe sfarsit si noi ne gandim la retragerea spre campingul din Borsa la fel ca si la ce am pregati pentru masa de seara. Pana atunci ne indreptam atentia spre o toneta din parcare unde sta scris sub acoperisul din sita: “PLACINTE”. Ne apropiem si vedem sortimentele ce pot fi servite la placinta pe plita, asa cum arata reclama. Cumparam trei bucati si nu ne pare rau, sunt foarte bune. Savuram in tihna, fara graba aceste bunatati pentru ca apoi sa ne punem din nou pe drum.

Oprim in drumul nostru si luam cativa cartofi si cateva nimicuri pe langa ei. La adapostul spatiosului foisor din incinta campingului frigem niste hamburgeri langa cartofii prajiti si mancam pe saturate. Incheiem aceasta zi frumoasa la un sprit de seara urmat de un somn odihnitor. Ziua urmatoare ne intampina cu o vreme usor mohorata. La o cafea aflam ca prietenii nostrii Mugurel si Mihaela aleg sa intrerupa vacanta si sa porneasca direct spre Bucuresti. Ne mahneste vestea, insa nu putem influenta, asa ca ne luam la revedere, apoi dupa ce le uram “Drum Bun” ne apucam de strans pentru a porni spre sud cu destinatia: Campia Turzii. Tragem de rulota printre paduri si vai pana ce intram in satul George Cosbuc si ne gandim ca ar fi o legatura cu marele nostru poet. Asa este. Pe la mijlocul satului gasim casa memoriala in care s-a nascut.

Alegem un loc de parcare in imediata apropiere si oprim. Vizita ne transpune in timp si ramanem surprinsi placut de amabilitatea si profesionalismul ghidului, care prezinta istoria vietii poetului in timp ce recita fragmente din opera scrisa. Plecam cu amintiri foarte frumoase si iesim din parcare apropiindu-ne de Turda. Drumul trece prin Cluj-Napoca si ne aduce aminte de prietenii nostri Silviu si Anii care au o mica afacere acolo. Ne gandim ca ar fi placut sa ii vizitam in trecere si dam un telefon. Ne asteapta cu drag, asa ca schimbam ruta in GPS cu destinatia SF Moto Suprem, din Cluj. Peste putina vreme ne strangem in brate in hala atelierului si Silviu scoate o sticla in care are o palinca veritabila. Consideram ca nu mai are rost continuarea drumului si calez rulota in curtea atelierului in timp ce fetele, Stefania si Anii secondate pentru ajutor de micutul nostru Theodor, zis si Ninja dupa pasiunea pentru sabii si cutite, se reped la magazinul Lidl din apropiere pentru a aduce materialul necesar solicitarii puternice a gratarului din dotare.

Palinca vine la liber nemaifiind impiedicata de necesitatea sofatului, in timp ce delicatesele sfaraie imprastiind in jur fumul cu mirosuri desavarsite. Seara se inchide, imposibil altfel, decat langa un sprit la care aflam ca in imediata apropiere, pe dealul din spate, exista un muzeu etnografic pe care decidem pe loc sa il vizitam dimineata. Dormim bine si ne trezim odihniti in strigatul unui cocos. Punem de o cafea si ne pregatim sa mergem la muzeu.

Avem noroc din nou si nimerim la momentul unui eveniment ce se desfasura in incinta si care consta in niste expozitii tematice. Tineri pasionati isi expuneau creatiile lor spre bucuria noastra a admiratorilor. Gasim si o toneta de unde ne racorim cu cate o bere. Pornim apoi spre rulota pentru a continua programul zilei spre obiectivele din Turda. Ne luam ramas bun de la Silviu si de la Anii apoi iesim din Cluj spre A3 Autostrada Transilvania, care ne duce direct pana la Turda, de unde repede ajungem la camping Cheile Turzii. Acesta este situat exact la intrarea in Cheile Turzii. Ne-a intampinat administratorul si proprietarul locului, domnul Sorin, foarte amabil.

Am stabilit locul de campare, foarte bine ales, chiar la sugestia dansului si am calat rulota. Multumim si pe aceasta cale domnului Sorin pentru gazduire si amabilitate. Am decuplat repede masina si fuga inapoi la Turda pentru a vizita salina. Oricine ajunge in zona nu trebuie sa rateze o vizita la Salina Turda. Este impresionanta, foarte bine organizata. De asemenea este bine documentata, la fiecare obiectiv gasindu-se un panou care da informatii pentru a putea intelege istoria fiecarui loc din interior, tehnicile de exploatare, cronologia evenimentelor petrecute si nu numai acestea. De curand a fost montat si un lift cu perete panoramic din sticla, insa era foarte aglomerat.

Noi am folosit scarile din lemn si pentru urcare si pentru coborare, fara sa obosim prea tare. A fost o placere deosebita aceasta vizita, la fel ca si berea marca “LUP” servita in parcare inainte de a cobora in galerie.

Iesim la lumina zilei din adancul de sare si ne pornim spre locul de campare cu gandul la o cina copioasa. Oprim in drum la un magazin pentru aprovizionare si ne retragem pe inserat, multumiti de ziua incheiata, dar cu gandul ca maine va fi ultima din concediul de vara al acestui an. Indepartam acest gand si pregatim masa, nu fara sa o udam cu un vin bun. Mai depanam cateva amintiri atinsi de blandetea noptii pentru ca apoi sa ne scufundam intr-un somn reparator. Soarele ne bate in geam dimineata amintindu-ne ca dupa ce vom vizita canionul Cheile Turzii mai avem aproape cinci sute de kilometri pana acasa. Bem rapid o cafea si imbucam ceva de mic dejun apoi pornim spre cararea de pe malul raului Turda, responsabil cu realizarea reliefului din zona.

Peisajul aproape taie rasuflarea. La umbra padurii printre peretii de piatra, pastravi zvelti inoata linistiti sub protectia rezervatiei naturale. Pescuitul este interzis. Ne asezam si noi pe o piatra sa ne bucuram de ceea ce ne inconjoara, apoi pornim pe carare inainte. Nu mergem mult si iesim intr-o poiana plina de liniste. Este celalat capat al Cheilor Turzii. Facem cateva poze pentru albumul personal si pornim inapoi spre masina.

Ne luam la revedere de la proprietarul campingului multumind inca o data pentru tot si pornim la drum spre casa. Dupa aproximativ cinci ore de mers incheiem aceasta frumosa excursie parcand rulota in curtea unei casute de langa Bucuresti, unde ne va astepta cuminte pana la urmatoarea iesire in natura.

RAID 2019 Marinari pe Haimana

    Zapada tarzie cazuta pe final de iarna se topeste si lasa la iveala natura cruda a primaverii care se trezeste la viata. Este vremea sa ne gandim la expeditia RAID a acestui an. Am ales de ceva vreme relieful impresionanat al Greciei, cu insulele sale si plajele pusti marginite de golfuri stancoase. Intentia pentru acest an era sa vedem Athena, sa vizitam Acropole pentru ca apoi sa navigam printre insulele Cyclade. Toate acestea au ramas la nivel de proiect. Grupul participant a decis ca locul este prea indepartat si insulele Sporade merita inca un sezon pentru explorare. Aflasem noi ca un apropiat pasionat de navigatie are barca in zona Volosului si avea disponibilitate pentru echipajul RAID.

   Vorbim asadar cu Seba si rezervam barca pentru final de luna mai. Pregatim apoi toate cele trebuincioase la bord si organizam deplasarea. Timpul se scurge cu repeziciune si iata-ne pe soselele din Bulgaria in drum spre apele cristaline ale Marii Egee. Parcurgem aproape 900 de kilometri si spre dupa amiaza, intr-o sambata, parcam pe cheul portului din micutul sat Achilleio, de unde urma sa ne imbarcam ziua urmatoare de dimineata. Pana atunci ne bucuram de peisajul oferit de apusul soarelui si un paharut cu whiskey.

   Dupa o masa gustoasa luata la una dintre tavernele din port cautam pe malul opus o zona mai linistita pentru a inopta. Apa este oglinda, vantul a cazut spre zero. Admiram luminile portului si simtim forfoteala de seara din cochetul sat-port. Duminica dimineata. Soarele ne scoate din culcusurile noastre. Un vanticel slab increteste suprafata marii. Facem o cafeluta si rotim ochii in speranta zaririi Haimanalei, pentru ca asa se numeste frumoasa ambarcatiune Gib'sea 43. Nu se vede, drept pentru care continuam distractia la uscat cu o leaca de whiskey in timp ce strangem totul in ordine si ne indreptam spre port.

   Foarte repede apare si Seba la comanda barcii sale si acosteaza. Ne salutam si schimbam cateva vorbe, apoi pana pune el barca in ordine de voiaj noi mai hoinarim prin apropiere. Se rezolva repede putina curatenie la bord, plinul cu apa dulce si alte cele, sosind vremea sa mutam carabalacul din masini in barca. Terminam si aceasta operatiune apoi pentru ca foamea cam inghesuia pe toata lumea halim ceva specialitati marine la umbra unei salcii impreuna cu Seba care ne si face o fotografie pentru amintire.

   Cu burtile aranjate, racoriti de cateva beri, urcam la bord si ne pregatim pentru a da mola si a iesi in larg. Alegem ajutati de Seba destinatia urmatoare in care urma sa petrecem noaptea si anume Kottes. Pregatim eliberarea legaturii de mooring, eliberam paramele pupa, punem masina inainte si iata-ne plutind spre pasa de iesire din port. Vantul este destul de slab si nici directia nu este favorabila asa ca lasam pilotul automat sa guverneze in timp ce noi ne relaxam povestind de una de alta.

   Timpul trece si noi ocolim insula Trikeri in al carui port fusesem cu un an inainte, urmarind linia continentului spre un golf linistit unde incepem a face manevrele de acostare cu pupa la cheu. Finalizam aceasta manevra in perfecta ordine si debarcam intr-un loc superb. Linistea este definitia lui. In afara de Haimana mai sunt acostate doar cateva barci mici ale pescarilor localnici. Pe faleza sta ingrijita tare o terasa in asteptarea musteriilor. O sa o incercam putin mai tarziu, acum ne dorim sa facem cativa pasi in zona, pentru fotografii si destindere.Urcam dealul din spate pe un drum asfaltat bucurand simturile cu imaginea florei specifice.

   Privelistea de la inaltime a golfurilor aflate in aceste zone este de un pitoresc uluitor ce nu poate fi zugravit in cuvinte, ci poate doar sugerat cu ajutorul unor fotografii. Soarele sta sa apuna iar in lumina lui de asfintit coboram si noi spre barca. Ne alegem un loc la o masa in taverna de langa apa si asteptam cateva beri reci. Si de aici privelistea este superba. Se poate servi masa fiind gatite produse proaspat pescuite. Garantie a acestui fapt sta o cusca legata langa barca noastra in care astepta randul la bucatarie o uriasa caracatita vie.

    Am baut bere, am depanat amintiri, pana destul de tarziu in noapte cand unul cate unul am cautat locul in cabina pentru somn. Dimineatata ne intampina cu o vreme buna si pana s-a facut cafeaua am gasit placuta o excursie in cealalta directie a portului. Aici, o carare de pamant urca printr-o livada de maslini. Cateva case, probabil locuinte sezoniere de vara, asteptau sa fie aerisite dupa iarna. Parea totul incremenit. Doar vreo zece capre cautau cu interes verdele naturii trezite la viata in primavara. O ambarcatiune traditional construita din lemn sta legata elegant la un mooring in apropierea coastei. Admiram imaginea de poveste si facem cateva fotografii, apoi coboram spre plaja pietroasa de la poalele padurii.

    Profitam de frumusetea locului si executam o baie relaxanta dupa care ne indreptam incet spre barca. Adunam tot echipajul, ne luam la revedere de la acest loc si incepem a executa manevrele specifice desprinderii de la cheu. Iesim de la adapostul golfului si gasind vand bun incepem rapid pregatirea pentru ridicarea velaturii. Masina tace, pilotul automat cel consumator de curent este pus la odihna, fiind inlocuit de pilotii consumatori de bere.

    Auzim acum doar zgomotul valurilor sparte de prova semeata a Haimanalei si fasaitul vantului ce mangaie suprafata velelor intinse. Admiram siajul lasat de barca bandata sub forta de tractiune aplicata de mama natura. Marinarii veseli la bord se bucura de soare in timp ce mai ciugulesc ba o saratica, ba o bericica, fiecare cu gandul la ce vrea. Ar fi buna o baie, dar vantul bun ne poarta bine spre insula Skopelos, asa ca lasam aceasta dorinta pentru mai tarziu.

  Alegem pentru acostare si punem capcompas portul din Neo Klima. Asiguram barca la cheu si pornim sa facem o vizita in zona. Taverne mici si mari, mai ingrijite sau mai parasite, asteapta sa sezonul de vara, ce este aproape, sa inceapa. Gasim un magazin si luam cate o bere pe care o bem afara admirand portocali incaracti cu fructe si cateva barcute mici ce par a fi decorul perfect intre maslinii de vis-a-vis.

  Peste tot sunt afisate oferte cu numere de telefon ale unor localnici care contra unei sume de bani pot face o plimbare in locurile unde s-au facut filmarile binecunoscutului musical Mama Mia. Noi avem insa treaba noastra si continuam plimbarea pe plaja din apropierea portului inainte sa ne retragem pe puntea barcii pentru o gustoasa cina preparata pe loc. Am ramas in cocpit pana seara tarziu, privind de langa o bere micutul sat si viata de seara a locuitorilor.

  Un somn odihnitor pana dimineata a adus odihna atat de necesara. Dimineata ne-a intampinat cu o vreme insorita ce invaluia tabloul alcatuit de imbinarea perfecta apa-munte-cer. Am baut o cafea si am mai haladuit putin prin imprejurimi, ocazie cu care am aprovizionat si cambuza barcii cu ce mai era necesar. Reintorsi, am stabilit urmatoarea destinatie. Vom inconjura insula pentru a face o vizita celei mai importante asezari de aici, orasul Skopelos.

   Vantul nu era cu noi in aceasta dimineata dar nu ne facem probleme, punem pilotul automat la treaba si ne bucuram de peisaj impinsi de dieselul ce toarce sub scara salonului interior. O vorba, o bere si uite ca apare si vantul. Ridicam vele. Valurile de siaj clipocesc din nou in jurul barcii. La bord atmosfera destinsa ne deconecteaza de la problemele pe care le-am lasat acasa. Facem o poza si ne gandim cum o sa o privim la batranete.

   Vantul nu este darnic astazi cu noi, slabind in intensitate pana aproape de calm. Profitam si noi de ocazie si ochim un golf unde sa ne putem balaci sub soarele ce devenea arzator. Ancora isi gaseste un loc pe fundul nisipos la aproape cinci metri sub noi. La vremea asta a anului in zona sporadelor temperatura apei este exact cat sa te racoreasca daca este depus putin efort pentru echilibrare termica la inceput. Toata lumea se simte minunat si face tot ce vrea. Pornim sa continuam traseul zilei cu motorul torcand sub soarele de primavara.

  Ajungem in Skopelos. Un port mare adapostit bine intr-un golf. Digul de larg foarte lung tinea multe veliere, mai mari sau mai mici. Seba are un loc favorit exact in capatul unui dig mic si facem o acostare cu babordul la cheu. Asiguram barca si suntem gata de plimbare.

    Orasul forfoteste la ora amurgului. Sumedenie de terase par presarate de un urias la malul apei si isi imbie potentialii clienti cu bunatati de tot felul. Noua nu ne este gandul inca la mancare, astfel ca pasii ne poarta pe o strada la deal in inima asezarii. Case ingrijite, vegetatie deosebita si o liniste care parca indica o viata a locuitorilor fara stres si apasari ni se arata, desi credem ca au si ei fiecare problemele lor. Gasim un mic magazin si luam cate o bere. Drumul duce catre marginea superioara a orasului. Alei inguste printre case asigura circulatia motoretelor cu care se deplaseaza cel mai des localnicii. Admiram privelistea portului de sus in lumina de apus, apoi coboram in timp ce seara se lasa peste noi.

   Spre baza muntelui intram in agitatia vietii de seara. Toate magazinele sunt deschise. Le vizitam in tihna deoarece nu ne grabim. Suveniruri de tot felul cu motive traditionale sau marinaresti, ori purtand harata zonei se arata la tot pasul, Ne atrage atentia un magazin care are si atelier. Intram. O doamna tinand in mana o pensula decoreaza manual farfuri de ceramica. Pe rafturile din lemn stau asezate alte cateva lucrari care bineinteles nu seamana intre ele fiind unicat. O pisica tarcata ce pare ajutorul doamnei bea apa dintr-un recipient de pe masa. Doamna se bucura de vizita si zambeste. Ne bucuram si noi, salutam si pornim mai departe. Foamea incepuse cate putin sa ne impinga.

   Ajunsi la barca am pus burta la cale si destul de devreme am intrat la cabine pentru somn. Un soare bland ne-a trezit dupa orele de odihna. Am colindat pe cheul portului pentru inviorarea de dimineata in timp ce la bord se construia o cafea. Admirand ambarcatiunile am gasit una cunoscuta un an inainte. Am savurat apoi cafeaua intr-un decor specific, la uscat, langa vechi ancore si tevi de tun care poate au servit vre-o data unor nave, sau nu.

 Stabilim sa petrecem urmatoarea noapte la ancora. Seba stie un loc numai bun pentru asa o desfatare si pornim spre insula Kira Panaghia. Acolo Seba stie locul perfect pentru ce ne-am propus. Vant slab. Exersam cu vele, ajutam cu motorul si gasim un golf marginit de stanci, asa cum ne place noua, ce inchide o plaja pustie si salbatica. Ancoram la aproximativ cinci zeci de metri de aceasta, putind pe o apa limpede ca si cristalul. Ne balacim in voie, vizitam plaja, experimentam mastile pentru scufundare din dotarea barcii si luam cateva cadre subacvatice.

  Ridicam apoi ancora si pornim in lungul coastei acestei insule care ne dezvaluie peisaje de vis. Avem senzatia ca suntem actori intr-un film de aventura cu pirati sangerosi. La o vreme in capatul peticului de piatra impadurit se zareste un intrand si Seba schimba de drum catre intr-acolo. Merg in prova pentru a veghea de siguranta asupra adancimii, desi locul este cunoscut si nu sunt probleme. Trecem pasajul de intrare si ni se dezvaluie apoi o deschidere a doua lacuri cu apa bleu deschis ca de smarald, linistite balta. Nici nu are cum sa fie altfel, deoarece locul este marginit de munti inalti.   Ancoram. Masina tace. Pana maine dimineata putem face orice vrem. Punem barcuta dinghy la apa, luam cateva beri reci si incepem a vasli spre mal. Ochim la jumatatea drumului o micuta plaja cu nisip si cateva stanci. Luam directia pe aceasta si in scurt timp debarcam. Lasam copiii sa se balacesaca in voie sub privirile mamelor lor, iar noi pornim prin vegetatia uscata sa vedem pustiul.     Tinutul este departe de orice asezare omeneasca dar populat de capre salbatice care salta sprintene prin relieful muntos. Departe de apa, in ciuda faptului ca este doar sfarsit de mai soarele arde cu putere. Nadusim pana aproape de varful pantei insa privelistea merita. Recompensam efortul cu cateva fotografii dupa care coboram spre berile ramase la malul marii.

   Toata echipa este dornica de baie inca, asa ca nu ne grabim. Savuram linistea golfului si ne imaginam diverse scenarii de filme in acest decor. Langa Haimana un catamaran imens cu echipaj bulgaresc incearca manevra de ancorare. Arata de a fi lipsiti de experienta. Ne uitam si noi o vreme pana se renunta la manevra si catamaranul pleaca facand loc linistii. Soarele este gata de apus si foamea incepe sa ciupeasca unele stomacele. Vantul s-a intetit si el aratandu-ne ca este timpul sa ne retragem la bordul barcii pentru o seara petrecuta plutind la ancora.

   Seara a fost superba, vremea buna, berea rece si somnul dulce. Doar Seba a avut ceva de furca peste noapte cu un vant mai aprig ce a tot rasucit barca in jurul ancorei, dar totul a fost bine in final si dimineata Haimanaua era la locul ei. Am pregatit ceva pentru micul dejun si am ridicat ancora iesind in larg. Ocolim insula prin est, apoi urmarim sudul spre Alonisos. Hotaram la indemnul lui Seba care stie zona, sa acostam intr-un mic port unde in ciuda dificilei manevre frumusetea locului poate fi rasplata. Saltand pe valuri sub razele soarelui, Haimanaua primeste cu drag vreo trei musafiri. O familie de delfini se joaca in jurul ei. Unul dintre acestia, mai tanar, merge o vreme in paralel si spre deliciul copiilor face salturi acrobatice pentru a respira. Vremea trece si zarim locul ales pentru aceasta seara. Seba acosteaza cu precizie si dupa ce verifica adancimea debarcam in foarte linistitul sat Steni Vala.

   Pe cheul portului sunt ca de obicei o sumedenie de terase, asa ca incepem cu o halba plina cu bere rece. Atmosfera linistita ne indeamna spre o plimbare prin imprejurimi. Seba stie un loc bun pentru luat masa in satul vecin Kalamakia. Distanta aproximativa doi kilometri print-un relief superb. De la inaltimea drumului ni se arata o privire de ansamblu asupra golfului ce taie respiratia prin frumusete. Se arata o zona bine dezvoltata turistic dar sezonul nu este inca inceput ceea ce ne bucura desigur. Ne distram cu cateva poze facute in oglinzile montate la intersectiile drumurilor destul de denivelate pana ajungem in portul micutului sat pescaresc si alegem o terasa care ne pare de cel mai mare angajament.

   Nu am gresit. A mers la inima totul si cu burtile aranjate am pornit agale spre barca ramasa singura in asteptarea noastra. Am incheiat seara tot pe o terasa, langa mare, in Steni Vala cu o bere rece in fata si povestind de prin calatorii, fiecare. Vremea buna de dimineata a impus o mica intarziere a pornirii pentru o balaceala a celor mai mici participanti. Am profitat si noi de acest ragaz pentru a lua cateva imagini ale zonei de pe inaltimile din vecinatate.

   Timpul trece repede si sunam adunarea. Suntem toti la posturi, mola pupa si vinciul ancorei incepe a tacani ritmic recuperand lantul.   Ancora se aseaza cuminte in suportul ei si masina este pusa inainte. Parasim insula Alonisos si ne bucuram de marea calma si vremea buna. La bord este veselie mare, intreg echipajul arata destins. Doar undeva ascuns este in fiecare dintre noi un mic of de mahnire ca ne aflam pe drum de intoarcere. Vantul nu ne ajuta astazi si ramanem in grija motorului care zumzaie vesel sub punte si ne impinge saltand pe valuri maricele spre insula Skopelos pe care o ocolim si cu amintiri frumoase de cu un an inainte acostam in capatul digului marinei Loutraki. Pontonul la care am fost legati cu Izella un an inainte era acum privat. O foarte mare firma de charter l-a luat sub stapanire. Unele dintre aspectele rele ale dezvoltarii turismului comercial. Trecem peste aceste mici neajunsuri si debarcam pe faleza linistita a portului.

  Acest loc are un farmec aparte. Imprejurul marinei sunt cele mai frumoase terase, in imediata apropiere sunt vestigii istorice importante ce merita o plimbare pentru vizita. Ne relaxam in amurg vizitand Baile Romane dupa care facem un tur al tavernelor pana in vestul insulei. Stiam de data trecuta ca aici putem urmari un apus de un rar spectacol. Admiram asadar din nou cum soarele cade in mare printre stanci si alegem un loc pentru cina.

   Alegerea foarte inspirata, mancarea foarte buna, servirea ireprosabila si... ospatarul un veritabil pescar. Cum povesteam noi despre o aventura pescareasca, fara sa inteleaga vorba, doar traducand mimica, a cerut sa vada captura despre care istoriseam si i-am aratat. Apoi razand a scos telefonul sau si ne-a aratat capturi respectabile la pescuit marin cu lanseta din barca, Imaginile nu pot fi redate in poveste, sunt ceva ce nu am fi crezut ca poate fi real. Ne bucuram impreuna, platim nota si pornim spre barca. Incheiem seara cu un sprit de vin in linistea unei mari de un calm plat. Am dormit bine pana dimineata cand intreg peisajul s-a animat brusc. Ferrioat-ul Hellenic Seaways, un gigant de metal, a acostat la cheul ce acum parea infinit de mic. Din pantecul sau ieseau motociclete, masini, nenumarate. Oameni o armata debarcau tragand trolere cu bagaje, chiar si uriase camioane frigorifice, totul contra cronometru. Pana sa ne dezmeticim, monstrul de fier se desprinde de mal facand sa para ca apa a dat in fiert in micuta marina. Apoi linistea reveni in parametrii ei normali. Pornim si noi spre continent, imbiati de un vant bun ce ne umfla velele confortabil. In sudul insulei Skiatos vremea da sa se strice si pregatim echipamentul de ploaie. La scurt timp cateva picaturi vin sa condimenteze aceasta iesire a vechilor raidisti, dar ca sa nu strice voia buna se retrag rapid cu norii lor cu tot si lasa loc unui soare primitor. Noi alegem sa petrecem ultima seara in portul Orei, aflat relativ aproape de capatul turei, Achilleio. Ajungem si acostam cu atentie. Portul este slab protejat si cu un fund probabil tare, deoarece se ancoreaza dificil, dar Seba stie locul asa ca reusim bine manevra si repede suntem gata de plimbare.

  Este aglomerat, sunt multe barci. Pornim pe strazile satului admirand frumoase flori, culegem cateva portocale si in drum platim la capitania portului o mica taxa pentru cheiaj. Este prima data in Grecia cand platim o taxa de port, dar probabil ca totul are un inceput. Facem cunostinta cu un motan ce poarta cu mandrie un medalion marinaresc. Ne bucuram reciproc, noi sa il mangaiem, el sa fie mangaiat si continuam pe cararea de pe faleza in cautarea unei beri reci cu care sa ne desfatam in apusul ce se grabea sa se arate.

 Iata un mic magazin ce face treaba sa fie ca si rezolvata. Cele doua beri dorite poposesc la noi si luam loc pe o banca cu gandul ca este ultima noapte din acest RAID in care putem bea o bere linistiti cu fata la multimea de barci ce stau cuminti fiecare la locul ei de acostare.

  Ne retragem la barca si pregatim ceva de mancare in timp ce soarele dispare dupa munti. Servim masa la bordul Haimanalei si mai bem cate o bere privind viata linistita de seara a tinerilor localnici, dupa care ne retragem la somn. Dimineata urmatoare aveam program de trezire dimineata devreme pentru a ajunge la timp la capatul editiei RAID 2019 fiind necesara si punerea in ordine a barcii, curatenie, igienizare si altele de acest fel. Asa s-a si intamplat. Dimineata foarte devreme, dupa o cafea rapida si dupa ce ne-am eliberat de lantul unei ancore data peste a noastra iata-ne in mars spre Achilleio.       Am ajuns la ora potrivita pe un vant alert si cu mici eforturi am acostat la mooringul dedicat. Traseul era incheiat, asadar am inceput activitatile de final mentionate, dupa care am facut o ultima fotografie memorabila.

   O cina sub o salcie, o bere si apoi fuga la somn. Adoua zi dimineaeta ne astepta lungul drum spre casa. Dupa odihna fugitiva si o cafea incheiem acest RAID 2019 pe soselele Bulgariei si dupa un parcurs fara probleme ajungem acasa la Bucuresti obositi dar fericiti, cu noi amintiri in ganduri cu un bun prieten facut la bordul Haimanalei si cu gandul desigur la urmatoarele aventuri ce se vor arata in vara ce tocmai este la inceput. Multumim skiperului Seba si ambarcatiunii Haimana pentru inca un RAID ce nu va fi uitat curand.

Echipajul RAID 2019

Marinarii de pe Haimana: 

Capitanu'

Stefania

Nicu

Mari

Cornica

Dobrica

Skiperul Seba

Maria

Theo

Mircea