Zapada tarzie cazuta pe
final de iarna se topeste si lasa la iveala natura cruda a primaverii
care se trezeste la viata. Este vremea sa ne gandim la expeditia RAID
a acestui an. Am ales de ceva vreme relieful impresionanat al
Greciei, cu insulele sale si plajele pusti marginite de golfuri
stancoase. Intentia pentru acest an era sa vedem Athena, sa vizitam
Acropole pentru ca apoi sa navigam printre insulele Cyclade. Toate
acestea au ramas la nivel de proiect. Grupul participant a decis ca
locul este prea indepartat si insulele Sporade merita inca un sezon
pentru explorare. Aflasem noi ca un apropiat pasionat de navigatie
are barca in zona Volosului si avea disponibilitate pentru echipajul
RAID.
Vorbim asadar cu Seba si
rezervam barca pentru final de luna mai. Pregatim apoi toate cele
trebuincioase la bord si organizam deplasarea. Timpul se scurge cu
repeziciune si iata-ne pe soselele din Bulgaria in drum spre apele
cristaline ale Marii Egee. Parcurgem aproape 900 de kilometri si spre
dupa amiaza, intr-o sambata, parcam pe cheul portului din micutul sat
Achilleio, de unde urma sa ne imbarcam ziua urmatoare de dimineata.
Pana atunci ne bucuram de peisajul oferit de apusul soarelui si un
paharut cu whiskey.
Dupa o masa gustoasa
luata la una dintre tavernele din port cautam pe malul opus o zona
mai linistita pentru a inopta. Apa este oglinda, vantul a cazut spre
zero. Admiram luminile portului si simtim forfoteala de seara din
cochetul sat-port. Duminica dimineata. Soarele ne scoate din
culcusurile noastre. Un vanticel slab increteste suprafata marii.
Facem o cafeluta si rotim ochii in speranta zaririi Haimanalei,
pentru ca asa se numeste frumoasa ambarcatiune Gib'sea 43. Nu se
vede, drept pentru care continuam distractia la uscat cu o leaca de
whiskey in timp ce strangem totul in ordine si ne indreptam spre port.
Foarte repede apare si
Seba la comanda barcii sale si acosteaza. Ne salutam si schimbam
cateva vorbe, apoi pana pune el barca in ordine de voiaj noi mai
hoinarim prin apropiere. Se rezolva repede putina curatenie la bord,
plinul cu apa dulce si alte cele, sosind vremea sa mutam carabalacul
din masini in barca. Terminam si aceasta operatiune apoi pentru ca
foamea cam inghesuia pe toata lumea halim ceva specialitati marine la
umbra unei salcii impreuna cu Seba care ne si face o fotografie
pentru amintire.
Cu burtile aranjate,
racoriti de cateva beri, urcam la bord si ne pregatim pentru a da
mola si a iesi in larg. Alegem ajutati de Seba destinatia urmatoare
in care urma sa petrecem noaptea si anume Kottes. Pregatim eliberarea
legaturii de mooring, eliberam paramele pupa, punem masina inainte si
iata-ne plutind spre pasa de iesire din port. Vantul este destul de
slab si nici directia nu este favorabila asa ca lasam pilotul automat
sa guverneze in timp ce noi ne relaxam povestind de una de alta.
Timpul trece si noi
ocolim insula Trikeri in al carui port fusesem cu un an inainte,
urmarind linia continentului spre un golf linistit unde incepem a
face manevrele de acostare cu pupa la cheu. Finalizam aceasta manevra
in perfecta ordine si debarcam intr-un loc superb. Linistea este
definitia lui. In afara de Haimana mai sunt acostate doar cateva barci
mici ale pescarilor localnici. Pe faleza sta ingrijita tare o terasa
in asteptarea musteriilor. O sa o incercam putin mai tarziu, acum ne
dorim sa facem cativa pasi in zona, pentru fotografii si
destindere.Urcam dealul din spate pe un drum asfaltat bucurand
simturile cu imaginea florei specifice.
Privelistea de la
inaltime a golfurilor aflate in aceste zone este de un pitoresc
uluitor ce nu poate fi zugravit in cuvinte, ci poate doar sugerat cu
ajutorul unor fotografii. Soarele sta sa apuna iar in lumina lui de
asfintit coboram si noi spre barca. Ne alegem un loc la o masa in
taverna de langa apa si asteptam cateva beri reci. Si de aici
privelistea este superba. Se poate servi masa fiind gatite produse
proaspat pescuite. Garantie a acestui fapt sta o cusca legata langa
barca noastra in care astepta randul la bucatarie o uriasa caracatita
vie.
Am baut bere, am depanat
amintiri, pana destul de tarziu in noapte cand unul cate unul am
cautat locul in cabina pentru somn. Dimineatata ne intampina cu o
vreme buna si pana s-a facut cafeaua am gasit placuta o excursie in
cealalta directie a portului. Aici, o carare de pamant urca printr-o
livada de maslini. Cateva case, probabil locuinte sezoniere de vara,
asteptau sa fie aerisite dupa iarna. Parea totul incremenit. Doar
vreo zece capre cautau cu interes verdele naturii trezite la viata in
primavara. O ambarcatiune traditional construita din lemn sta legata
elegant la un mooring in apropierea coastei. Admiram imaginea de
poveste si facem cateva fotografii, apoi coboram spre plaja pietroasa
de la poalele padurii.
Profitam de frumusetea
locului si executam o baie relaxanta dupa care ne indreptam incet
spre barca. Adunam tot echipajul, ne luam la revedere de la acest loc
si incepem a executa manevrele specifice desprinderii de la cheu.
Iesim de la adapostul golfului si gasind vand bun incepem rapid
pregatirea pentru ridicarea velaturii. Masina tace, pilotul automat
cel consumator de curent este pus la odihna, fiind inlocuit de
pilotii consumatori de bere.
Auzim acum doar zgomotul
valurilor sparte de prova semeata a Haimanalei si fasaitul vantului
ce mangaie suprafata velelor intinse. Admiram siajul lasat de barca
bandata sub forta de tractiune aplicata de mama natura. Marinarii
veseli la bord se bucura de soare in timp ce mai ciugulesc ba o
saratica, ba o bericica, fiecare cu gandul la ce vrea. Ar fi buna o
baie, dar vantul bun ne poarta bine spre insula Skopelos, asa ca
lasam aceasta dorinta pentru mai tarziu.
Alegem pentru acostare
si punem capcompas portul din Neo Klima. Asiguram barca la cheu si
pornim sa facem o vizita in zona. Taverne mici si mari, mai ingrijite
sau mai parasite, asteapta sa sezonul de vara, ce este aproape, sa
inceapa. Gasim un magazin si luam cate o bere pe care o bem afara
admirand portocali incaracti cu fructe si cateva barcute mici ce par
a fi decorul perfect intre maslinii de vis-a-vis.
Peste tot sunt afisate
oferte cu numere de telefon ale unor localnici care contra unei sume
de bani pot face o plimbare in locurile unde s-au facut filmarile
binecunoscutului musical Mama Mia. Noi avem insa treaba noastra si
continuam plimbarea pe plaja din apropierea portului inainte sa ne
retragem pe puntea barcii pentru o gustoasa cina preparata pe loc. Am
ramas in cocpit pana seara tarziu, privind de langa o bere micutul
sat si viata de seara a locuitorilor.
Un somn odihnitor pana
dimineata a adus odihna atat de necesara. Dimineata ne-a intampinat
cu o vreme insorita ce invaluia tabloul alcatuit de imbinarea
perfecta apa-munte-cer. Am baut o cafea si am mai haladuit putin prin
imprejurimi, ocazie cu care am aprovizionat si cambuza barcii cu ce
mai era necesar. Reintorsi, am stabilit urmatoarea destinatie. Vom
inconjura insula pentru a face o vizita celei mai importante asezari
de aici, orasul Skopelos.
Vantul nu era cu noi in
aceasta dimineata dar nu ne facem probleme, punem pilotul automat la
treaba si ne bucuram de peisaj impinsi de dieselul ce toarce sub
scara salonului interior. O vorba, o bere si uite ca apare si vantul.
Ridicam vele. Valurile de siaj clipocesc din nou in jurul barcii. La
bord atmosfera destinsa ne deconecteaza de la problemele pe care
le-am lasat acasa. Facem o poza si ne gandim cum o sa o privim la
batranete.
Vantul nu este darnic
astazi cu noi, slabind in intensitate pana aproape de calm. Profitam
si noi de ocazie si ochim un golf unde sa ne putem balaci sub soarele
ce devenea arzator. Ancora isi gaseste un loc pe fundul nisipos la
aproape cinci metri sub noi. La vremea asta a anului in zona
sporadelor temperatura apei este exact cat sa te racoreasca daca este
depus putin efort pentru echilibrare termica la inceput. Toata lumea
se simte minunat si face tot ce vrea. Pornim sa continuam traseul
zilei cu motorul torcand sub soarele de primavara.
Ajungem in Skopelos. Un
port mare adapostit bine intr-un golf. Digul de larg foarte lung
tinea multe veliere, mai mari sau mai mici. Seba are un loc favorit
exact in capatul unui dig mic si facem o acostare cu babordul la
cheu. Asiguram barca si suntem gata de plimbare.
Orasul forfoteste la ora
amurgului. Sumedenie de terase par presarate de un urias la malul
apei si isi imbie potentialii clienti cu bunatati de tot felul. Noua
nu ne este gandul inca la mancare, astfel ca pasii ne poarta pe o
strada la deal in inima asezarii. Case ingrijite, vegetatie deosebita
si o liniste care parca indica o viata a locuitorilor fara stres si
apasari ni se arata, desi credem ca au si ei fiecare problemele lor.
Gasim un mic magazin si luam cate o bere. Drumul duce catre marginea
superioara a orasului. Alei inguste printre case asigura circulatia
motoretelor cu care se deplaseaza cel mai des localnicii. Admiram
privelistea portului de sus in lumina de apus, apoi coboram in timp
ce seara se lasa peste noi.
Spre baza muntelui
intram in agitatia vietii de seara. Toate magazinele sunt deschise.
Le vizitam in tihna deoarece nu ne grabim. Suveniruri de tot felul cu
motive traditionale sau marinaresti, ori purtand harata zonei se
arata la tot pasul, Ne atrage atentia un magazin care are si atelier.
Intram. O doamna tinand in mana o pensula decoreaza manual farfuri de
ceramica. Pe rafturile din lemn stau asezate alte cateva lucrari care
bineinteles nu seamana intre ele fiind unicat. O pisica tarcata ce
pare ajutorul doamnei bea apa dintr-un recipient de pe masa. Doamna
se bucura de vizita si zambeste. Ne bucuram si noi, salutam si pornim
mai departe. Foamea incepuse cate putin sa ne impinga.
Ajunsi la barca am pus
burta la cale si destul de devreme am intrat la cabine pentru somn.
Un soare bland ne-a trezit dupa orele de odihna. Am colindat pe cheul
portului pentru inviorarea de dimineata in timp ce la bord se
construia o cafea. Admirand ambarcatiunile am gasit una cunoscuta un
an inainte. Am savurat apoi cafeaua intr-un decor specific, la uscat,
langa vechi ancore si tevi de tun care poate au servit vre-o data
unor nave, sau nu.
Stabilim sa petrecem
urmatoarea noapte la ancora. Seba stie un loc numai bun pentru asa o
desfatare si pornim spre insula Kira Panaghia. Acolo Seba stie locul
perfect pentru ce ne-am propus. Vant slab. Exersam cu vele, ajutam cu
motorul si gasim un golf marginit de stanci, asa cum ne place noua,
ce inchide o plaja pustie si salbatica. Ancoram la aproximativ cinci
zeci de metri de aceasta, putind pe o apa limpede ca si cristalul. Ne
balacim in voie, vizitam plaja, experimentam mastile pentru
scufundare din dotarea barcii si luam cateva cadre subacvatice.
Ridicam apoi ancora si
pornim in lungul coastei acestei insule care ne dezvaluie peisaje de
vis. Avem senzatia ca suntem actori intr-un film de aventura cu
pirati sangerosi. La o vreme in capatul peticului de piatra impadurit
se zareste un intrand si Seba schimba de drum catre intr-acolo. Merg
in prova pentru a veghea de siguranta asupra adancimii, desi locul
este cunoscut si nu sunt probleme. Trecem pasajul de intrare si ni se
dezvaluie apoi o deschidere a doua lacuri cu apa bleu deschis ca de
smarald, linistite balta. Nici nu are cum sa fie altfel, deoarece
locul este marginit de munti inalti. Ancoram. Masina tace. Pana maine
dimineata putem face orice vrem. Punem barcuta dinghy la apa, luam
cateva beri reci si incepem a vasli spre mal. Ochim la jumatatea
drumului o micuta plaja cu nisip si cateva stanci. Luam directia pe
aceasta si in scurt timp debarcam. Lasam copiii sa se balacesaca in
voie sub privirile mamelor lor, iar noi pornim prin vegetatia uscata
sa vedem pustiul. Tinutul este departe de orice asezare omeneasca dar
populat de capre salbatice care salta sprintene prin relieful muntos.
Departe de apa, in ciuda faptului ca este doar sfarsit de mai soarele
arde cu putere. Nadusim pana aproape de varful pantei insa
privelistea merita. Recompensam efortul cu cateva fotografii dupa
care coboram spre berile ramase la malul marii.
Toata echipa este
dornica de baie inca, asa ca nu ne grabim. Savuram linistea golfului
si ne imaginam diverse scenarii de filme in acest decor. Langa
Haimana un catamaran imens cu echipaj bulgaresc incearca manevra de
ancorare. Arata de a fi lipsiti de experienta. Ne uitam si noi o
vreme pana se renunta la manevra si catamaranul pleaca facand loc
linistii. Soarele este gata de apus si foamea incepe sa ciupeasca
unele stomacele. Vantul s-a intetit si el aratandu-ne ca este timpul
sa ne retragem la bordul barcii pentru o seara petrecuta plutind la
ancora.
Seara a fost superba,
vremea buna, berea rece si somnul dulce. Doar Seba a avut ceva de
furca peste noapte cu un vant mai aprig ce a tot rasucit barca in
jurul ancorei, dar totul a fost bine in final si dimineata Haimanaua
era la locul ei. Am pregatit ceva pentru micul dejun si am ridicat
ancora iesind in larg. Ocolim insula prin est, apoi urmarim sudul
spre Alonisos. Hotaram la indemnul lui Seba care stie zona, sa
acostam intr-un mic port unde in ciuda dificilei manevre frumusetea
locului poate fi rasplata. Saltand pe valuri sub razele soarelui,
Haimanaua primeste cu drag vreo trei musafiri. O familie de delfini
se joaca in jurul ei. Unul dintre acestia, mai tanar, merge o vreme
in paralel si spre deliciul copiilor face salturi acrobatice pentru a
respira. Vremea trece si zarim locul ales pentru aceasta seara. Seba
acosteaza cu precizie si dupa ce verifica adancimea debarcam in
foarte linistitul sat Steni Vala.
Pe cheul portului sunt
ca de obicei o sumedenie de terase, asa ca incepem cu o halba plina
cu bere rece. Atmosfera linistita ne indeamna spre o plimbare prin
imprejurimi. Seba stie un loc bun pentru luat masa in satul vecin
Kalamakia. Distanta aproximativa doi kilometri print-un relief
superb. De la inaltimea drumului ni se arata o privire de ansamblu
asupra golfului ce taie respiratia prin frumusete. Se arata o zona
bine dezvoltata turistic dar sezonul nu este inca inceput ceea ce ne
bucura desigur. Ne distram cu cateva poze facute in oglinzile montate
la intersectiile drumurilor destul de denivelate pana ajungem in
portul micutului sat pescaresc si alegem o terasa care ne pare de cel
mai mare angajament.
Nu am gresit. A mers la
inima totul si cu burtile aranjate am pornit agale spre barca ramasa
singura in asteptarea noastra. Am incheiat seara tot pe o terasa,
langa mare, in Steni Vala cu o bere rece in fata si povestind de prin
calatorii, fiecare. Vremea buna de dimineata a impus o mica
intarziere a pornirii pentru o balaceala a celor mai mici
participanti. Am profitat si noi de acest ragaz pentru a lua cateva
imagini ale zonei de pe inaltimile din vecinatate.
Acest loc are un farmec
aparte. Imprejurul marinei sunt cele mai frumoase terase, in imediata
apropiere sunt vestigii istorice importante ce merita o plimbare
pentru vizita. Ne relaxam in amurg vizitand Baile Romane dupa care
facem un tur al tavernelor pana in vestul insulei. Stiam de data
trecuta ca aici putem urmari un apus de un rar spectacol. Admiram
asadar din nou cum soarele cade in mare printre stanci si alegem un
loc pentru cina.
Alegerea foarte
inspirata, mancarea foarte buna, servirea ireprosabila si...
ospatarul un veritabil pescar. Cum povesteam noi despre o aventura
pescareasca, fara sa inteleaga vorba, doar traducand mimica, a cerut
sa vada captura despre care istoriseam si i-am aratat. Apoi razand a
scos telefonul sau si ne-a aratat capturi respectabile la pescuit
marin cu lanseta din barca, Imaginile nu pot fi redate in poveste,
sunt ceva ce nu am fi crezut ca poate fi real. Ne bucuram impreuna,
platim nota si pornim spre barca. Incheiem seara cu un sprit de vin
in linistea unei mari de un calm plat. Am dormit bine pana dimineata
cand intreg peisajul s-a animat brusc. Ferrioat-ul Hellenic Seaways,
un gigant de metal, a acostat la cheul ce acum parea infinit de mic.
Din pantecul sau ieseau motociclete, masini, nenumarate. Oameni o
armata debarcau tragand trolere cu bagaje, chiar si uriase camioane
frigorifice, totul contra cronometru. Pana sa ne dezmeticim, monstrul
de fier se desprinde de mal facand sa para ca apa a dat in fiert in
micuta marina. Apoi linistea reveni in parametrii ei normali. Pornim
si noi spre continent, imbiati de un vant bun ce ne umfla velele
confortabil. In sudul insulei Skiatos vremea da sa se strice si
pregatim echipamentul de ploaie. La scurt timp cateva picaturi vin sa
condimenteze aceasta iesire a vechilor raidisti, dar ca sa nu strice
voia buna se retrag rapid cu norii lor cu tot si lasa loc unui soare
primitor. Noi alegem sa petrecem ultima seara in portul Orei, aflat
relativ aproape de capatul turei, Achilleio. Ajungem si acostam cu
atentie. Portul este slab protejat si cu un fund probabil tare,
deoarece se ancoreaza dificil, dar Seba stie locul asa ca reusim bine
manevra si repede suntem gata de plimbare.
Este aglomerat, sunt
multe barci. Pornim pe strazile satului admirand frumoase flori,
culegem cateva portocale si in drum platim la capitania portului o
mica taxa pentru cheiaj. Este prima data in Grecia cand platim o taxa
de port, dar probabil ca totul are un inceput. Facem cunostinta cu un
motan ce poarta cu mandrie un medalion marinaresc. Ne bucuram
reciproc, noi sa il mangaiem, el sa fie mangaiat si continuam pe
cararea de pe faleza in cautarea unei beri reci cu care sa ne
desfatam in apusul ce se grabea sa se arate.
Iata un mic magazin ce
face treaba sa fie ca si rezolvata. Cele doua beri dorite poposesc la
noi si luam loc pe o banca cu gandul ca este ultima noapte din acest
RAID in care putem bea o bere linistiti cu fata la multimea de barci
ce stau cuminti fiecare la locul ei de acostare.
Ne retragem la barca si
pregatim ceva de mancare in timp ce soarele dispare dupa munti.
Servim masa la bordul Haimanalei si mai bem cate o bere privind viata
linistita de seara a tinerilor localnici, dupa care ne retragem la
somn. Dimineata urmatoare aveam program de trezire dimineata devreme
pentru a ajunge la timp la capatul editiei RAID 2019 fiind necesara
si punerea in ordine a barcii, curatenie, igienizare si altele de
acest fel. Asa s-a si intamplat. Dimineata foarte devreme, dupa o
cafea rapida si dupa ce ne-am eliberat de lantul unei ancore data
peste a noastra iata-ne in mars spre Achilleio. Am ajuns la ora
potrivita pe un vant alert si cu mici eforturi am acostat la
mooringul dedicat. Traseul era incheiat, asadar am inceput
activitatile de final mentionate, dupa care am facut o ultima
fotografie memorabila.
O cina sub o salcie, o
bere si apoi fuga la somn. Adoua zi dimineaeta ne astepta lungul drum
spre casa. Dupa odihna fugitiva si o cafea incheiem acest RAID 2019
pe soselele Bulgariei si dupa un parcurs fara probleme ajungem acasa
la Bucuresti obositi dar fericiti, cu noi amintiri in ganduri cu un
bun prieten facut la bordul Haimanalei si cu gandul desigur la
urmatoarele aventuri ce se vor arata in vara ce tocmai este la
inceput. Multumim skiperului Seba si ambarcatiunii Haimana pentru
inca un RAID ce nu va fi uitat curand.
Echipajul RAID 2019
Marinarii de pe Haimana:
 |
| Capitanu' |
 |
| Stefania |
 |
| Nicu |
 |
| Mari |
 |
| Cornica |
 |
| Dobrica |
 |
| Skiperul Seba |
 |
| Maria |
 |
| Theo |
 |
| Mircea |
