Expeditia RAID 2018

     Pe negandite a trecut timpul cu repeziciune si iata-ne din nou asteptand ca iarna sa paraseasca arena si sa putem incepe cea de-a saptea editie a expeditiei RAID.  Anul trecut dupa un parcurs de aproape opt sute de kilometri pana in zona Vourvuru a Greciei, pe o vreme total neprietenoasa, am decis ca urmatorul RAID nu va mai fi asa departe. Am tot studiat posibilitati pentru ca intr-un final sa concluzionam: Editia 2018 cu numarul sapte, va fi facuta tot in Grecia cu o barca mare in Sporadele de Nord.  Acum, pentru ca planetele s-au aliniat si am primit o oferta foarte buna de la prietenul nostru care conduce agentia de charter Wheel Travel & Tour Agency, am inceput pregatirile specifice. Liste cu echipament, mancare, locuri pentru acostare si asa mai departe pana cand in dimineata urmatoare avea sa fie plecarea. Start la ora cinci de dimineata, vineri si dubita Mercedes Sprinter ruleaza spre Giurgiu avand la bord echipajul expeditiei RAID 2018 putin obosit de noaptea scurta dar fericit.

Barca, un Sun Odisey 36i de la Janeau, ne astepta cuminte la cheu in Volos abia sambata, asa ca am ales un loc salbatic pe harta si am aruncat langa bagaje si echipamentul pentru camping. Drum intins noua sute de kilometri si parasim cea mai scumpa autostrada pe care am circulat pana acum pentru a intra in Volos. Gasim chiar la intrare un cochet supermarket si oprim. Proviziile facute in tara se cer completate si procedam ca atare dupa care pornim sa cautam locul ales pentru inoptare. Iesim din localitate si urmam drumul catre sud paralel cu coasta golfului aproximativ 10 km. Din a doua incercare nimerim iesirea spre stanga si pe un drum laturalnic ce pare sa fi fost construit in scop industrial, ajungem la un platou situat destul de sus fata de nivelul marii unde alegem locurile cele mai bune pentru montajul corturilor. Odata tabara amplasata declaram deschisa expeditia RAID 2018 si ne astamparam setea cu cate o bere in lumina tot scazanda a unui minunat apus de soare. Tacuta apare mergand agale o testoasa care nu se sinchiseste de prezenta noastra, spre deliciul copiilor. Noi glumim pe seama ei, ca ar avea camera si microfon sa ne spioneze. Lasam Broasca sa se duca in treaba ei, gandindu-ne ca mai are vreo trei sute de ani de hoinarit prin aceste locuri frumoase si ne vedem si noi de ale noastre...cani. De la inaltimea locului putem contempla intinsul marii si traseele catorva nave ce paraseau portul Volos. Locul este o veche rampa de incarcare cu banda, acum dezafectata, Incet, noaptea s-a lasat si am tras fermoarele corturilor de la interior.

Dimineata un soare prietenos ne-a scos din culcus in lumina primei dimineti de RAID. O plaja salbatica ne-a inspirat in stanga si desi era ceva cale de coborat, am hotarat prima baie. Ceasul alearga si ora zece de dimineata pe care o comunicasem pentru sosirea la barca ne cam impingea de la spate, asa ca racoriti si plini de voiebuna ne punem la drum spre portul Volos. Locul de acostare l-am gasit usor, amplasat aproape de sosea, barca fiind zarita in timp ce stateam la semafor. Am facut repede cunostinta cu echipa Staventosailing, proprietarii barcii, am stivuit pe cheu un mic munte de bagaje si am dus masina la parcarea aflata in imediata apropiere.

La cheul Staventosailing in port Volos

     Dupa acestea toate, ne-am imprietenit cu barca indrumati de proprietar, contatand ca este chiar ce ne doream. Stivuim bagajele, care pe rafturi, care prin cabine, altele in santina si suntem gata de a mangaia coamele valurilor cu rotunjimile Izellei. Eliberam paramele pupa, dezlegam si legatura la muring de la prova, punem masina usor inainte si parasim portul Volos, nu inainte de a ne lua un reper pentru a ne usura acostarea la intoarcere. Cateva diguri de interior si zarim pasa de iesire. Un vanticel tocmai bun s-a saltat de putina vreme, asa ca putem face proba velaturii. Punem barca in pozitie, cu prova in vant si ridicam randa apoi cu o usoara rotire de timona prindem vantul in cel mai bun unghi. Desfasuram si focul, dupa care STOP MASINA.

Se face liniste.Vantul domol impinge Izella catre prima insula unde am planuit sa poposim. Echipajul se relaxea si se bucura, unii de mare, altii de soare. La o vreme fata incretita a marii se intinde tot mai bine, velele slabesc in tensiune si viteza scade. A cazut vantul. Sub barca, prin apa de cristal, marea isi arata negrul adancimii de opt zeci de metri, dupa cat arata sonarul barcii ca ar fi intre noi si fundul marii. Cineva doreste sa faca baie. Relaxant desigur. Arunc o parama sa atarne in pupa pentru siguranta si se porneste o sedinta de scaldat. Primul sare Cornica, apoi Maria si Theo. Sunt urmati imediat de Mari si Stefy. Temperatura apei este optima.

In larg din portul Volos

    Recuperam echipajul, coboram velele si pornim motorul impinsi de care, ajungem la locul propus, cam aglomerat. Incercam o acostare unde am vazut liber, insa adancimea nu permite, asa ca decid rapid ca in prima noapte o sa stam la ancora intr-unul din golfurile pe care le ochisem vis-a-vis. Chiar cand ne indepartam, o voce striga la noi:

• Captain, captain!
• Yes! Raspund eu, vazand pe cineva pe puntea unei barci apropiate.
• Come here, zice aratandu-mi tribordul barcii pe care se afla.

Inteleg repede ospitalitatea domnului si pregatim rapid manevrele de acostare. Dupa ce am asigurat barca, am pornit programul de seara cu o vizita pe pontonul micii marine.

Acostati bord in bord in insul Trikeri

   Portul insulei Trikeri este foarte linistit la ora amurgului. Citeva ambarcatiuni sunt legate la cheu, majoritatea cu turisti in regim de charter. Gasim o masa libera in terasa unei taverne chiar pe pontonul de piatra. Se vede ca este momentul sa verificam experienta bucatarului in pregatirea bratelor de caracatita si nu numai, asa ca ne luam fiecare cate un loc si studiem meniul in prezenta unei beri reci. In scurt timp ne dam seama ca am facut o buna alegere, vazand cum locul devine repede neincapator. O multime de ambarcatiuni mici isi gasesc locul in toate ungherele portului, profitand de pescajul lor redus. Ne aducem aminte ca este sambata seara si vremea este frumoasa.

Pe pontonul micii marine din Trikeri

Servim cele alese din lisa de meniu si hotaram in unanimitate ca bucataul merita o nota mare. In cinstea lui si nu numai, inchinam cateva beri reci si bune, mai facem apoi cativa pasi pe faleza si ne retragem care cocpitul ambarcatiunii noastre pentru a nu deranja la ora tarzie vecinii care ne-au facilitat acostarea. Somnul ce a urmat a fost fara vise, cabinele confrtabile ale Izellei facand odihna o desfatare a simturilor, dupa incetarea balamucului facut de un echipj romanesc al unui catamaran acostat in apropiere. Probabil ca sticlele golite de alcoolice au facut ca marinarii sa uite ca nu sunt la ancora intr-un loc pustiu.

Dimineata ne arata un soare blajin intre versantii de munte ce margineau micutul golf. Am iesit pe punte in cocpit sa ma bucur de liniste. In aceste locuri ale Greciei, unde se poate ajunge doar cu barca, exista un farmec aparte, o liniste altfel. Parte din echipaj este la uscat in cautarea unor cafele si peisaje frumoase pentru fotografiat. Au folosit barcuta dinghy gonflabila pentru a debarca fara deranjul vecinilor. Am pus si eu cateva degete de rom si am savurat alene pana cand intreg echipajul a fost la bord. Pornim motorul, eliberam legaturile la cheu, ridicam ancora, punem masina inainte viteza un sfert si iesim dintre insula Trikeri si continent. Regele Eol pare ca inca doarme si beneficiem de un calm aproape plat. Continuam incet la motor si admiram peisajul de pe mal. Fetele se bucura pe cabina de cateva momente de plaja, copiii sunt fericiti pe langa timona distrandu-se cum tine pilotul automat direcia in timp ce noi cautam pe harti o destinatie interesanta.

Veselie la bordul Izellei pe o vreme foarte frummoasa

   Ochim un golf mai mare si ne indreptam catre el sa cercetam ce frumuseti poate ascunde. Un mal stancos contura golful in capatul caruia se vedea o plaja pustie. Trebuie cercetata cu atentie, stabilim pe loc la unison si pregatim manevra de ancorare. In scurta vreme, barca se stabilizeaza in ancora intinzand lantul si opresc motorul. Interg echipajul porneste spre uscat.

Cu Dinghy catre tarm

In doua ture micuta gonflabila face legatura cu plaja. Vantul se intetise si dupa ce am aruncat o privire malului stancos, am stabilit ca eu sa raman de cart la bord. Am profitat de acest timp si am rasfoit cateva pagini din “ Cartea Dunarii” a lui Jan     Bart, dupa ce am oranduit putin lucrurile pe punte si am aruncat cateva galeti cu apa. Timpul a trecut si echipajul a revenit la bord relaxat de plimbare si de baia strasnica facuta de pe plaja. Mai zabovim o farama pentru a ne racori putin la pupa barcii intr-o apa de un albastru perfect.

O baie buna intr-un golf linistit  

 Ridicam ancora si iesim in larg. Avem vant bun si ridicam velele. Prindem viteza. Motorul tace , zgomotul sau fiind inlocuit de cel al valurilor ce se sparg de coca barcii si al vantului fosnind printre sarturi. Soarele se duce catre asfintit si noi gasim pe harti un port chiar in directia pe care eram, asa ca luam hotararea sa il vizitam in aceasta seara.

Sub un vant domol de primavara

Ajungem repede purtati de vantul bun si cautam un loc pentru acostare, ceea ce se vede usor deoarece portul este aproape gol pe partea neadapostita. Dezavantajul este acostarea mai dificila cu vant lateral destul de puternic. Reusim manevra din a doua incercare, ajutati putin si de pe mal, dam legaturi duble in tribord, acesta fiind bordul din vant si iata-ne gata de plimbarea de seara.

La cheu in Achillio

     Coboram la cheu si ne asezam pe o banca pentru a contempla imaginea portului cu Izella topaind pe valuri incordata in legaturi. Cineva din echipaj, mai fasnet, gaseste aproape un magazin si vine cu cateva beri autohtone reci. Merg de minune in acest apus pastelat si ne oferim pe rand sa mai luam cite un rand. Pornim apoi pe straduta ce este ca o faleza si admiram citeva stative interesante cu flori, o Limba Soacrei enorma si foarte frumos inflorita, leandrii si ei plini de flori, dupa care urcand pe un drumeag am putut admira portul in ansamblul sau, sub apus de soare.

    Pe inserat deja, am revenit la bord pentru a pregati ceva de mancare. Parte din echipaj a ales varianta unui restaurant apropiat, cealalta parte s-a bucurat de o cina in cocpitul barcii. Odata cu lasarea serii si vantul a cazut aducand o atmostefa potrivita pentru un vin si apoi somn lin.

In dimineata zilei urmatoare ne trezim sub un plafon de nori, nu ageresiv dar cat sa ascunda soarele. Bem ceva, dupa dorinte si puteri, unii o cafea, altii un wiski si ne relaxam. Copilul incearca un pescuit langa barca, dar nici un peste nu se lasa pacalit.

   Dupa un mizilic pe post de mic dejun, molam paramele ce au tinut pe Izella in loc si iesind agale din port luam largul punand capcompas pe insula Skiatos. Marea este calma, un vant linistit constant flutura pavilionul de club arborat cu mandrie la cruceta. Desfasuram intreaga velatura si masina tace in scurt timp. Avem placere sublima a navigatiei sub un vant nu prea tare in timp ce echipajul se relaxeaza.

   Pun pe Costicla, asa a fost botezat pilotul automat, sa tina cursul si pregatesc un spritz rece. Facem cateva estimari de pozitie si viteza pentru a stabili unde inoptam. Cautam in paralel si locurile frumoase din zona. Vantul se intareste putin spre orele amiezei si barcuta salta acum ceva mai alert pe valuri. Cu toate acestea distanta este mare pana in Skiatos si consideram ca nu are nici un rost sa fortam pana spre intuneric. Gasisem pe harta un golf ce parea destul de bine protejat si am gandit ca este un adapost bun pentru o noapte in ancora. Modificam cursul spre continent si ne apropiem de locul vizat, apoi la mica distanta coboram velele si cu motorul intram adanc in deschiderea dintre munti, punem banda usor la tribord si avem in prova o frumusete de golf locuit, cu o multime de muringuri ale pescarilor localnici. Doua ambarcatiuni mari cu vele stau cuminti la ancora ceea ce ne arata ca este un loc bine ales.

    Evaluam intr-o privire daca avem loc, intelegem ca da si fundarisim ancora. Lantul se intinde si Izella se pune cuminte cu prova in vant, moment in care motorul tace si linistea se asterne din nou. Stabilim repede ordinea evenimentelor ce trebuie sa se intample: copiii vor ceva balaceala, parte din adulti vor putina hoinareala, Stefania se ofera pentru o partida de gateala, iar eu raman sa fac o minima curatenie pe punte, impusa dupa o zi de navigare. Dinghiy-ul isi face datoria si echipajul ajunge la uscat spre marea bucurie a copiilor.

    Sub punte, la bucatarie, incepe imediat pregatirea unei mancari de fasole. Sunt curatate legume, carnita cu grasime din belsug pentru ca asa este buna fasolea, multa ceap si tot dichisul bucataresc. In acest timp reusesc si eu sa strang in cocpit si sa arunc doua-trei galeti cu apa. Totul arata perfect, mirosul ce razbate din salon pe toate hublourile este si el perfect si simtim ca se anunta o seara superba la bord. Prima la ancora din acest RAID si prima din viata lor, pentru unii dintre noi.

Activitate intensa la bucatarie

    Timpul trece repede cand faci ce iti place si copiii de pe mal dau semne ca s-au saturat pentru un moment de balaceala. Soarele si el se indreapta grabit catre apus. Echipa se strange si mica barcuta de cauciuc se pune in miscare. Repede intreg echipajul se afla din nou la bord. Partida de inot se pare ca a sadit o foame apriga dupa strigatele copiilor. Suntem pregatiti si doua castroane cu fasole apar pe masa de indata. Se asterne linistea zdrobita doar de clinchetul lingurilor cand incarcau boabele de fasolein gura pentru a fi date pe gat. Bem si noi ceva ca aperitiv in acest timp si apoi ne ocupam la randul nostru de fasole.

    Apele golfului cad in umbra muntelui si din cocpit imaginea versantului opus impadurit scaldat in soarele de apus ne poarta gandul in alta lume. Calatorim imaginar cateva clipe intr-o lume de poveste, cu personaje ciudate avand infatisare de animal dar vorbind cu noi in grai omenesc despre istoria locurilor si patanii de odinioara. Revenim la prezent si spunem saru'man pentru masa inainte sa strangem vasele si sa facem loc pahrelor pentru un spritz de seara.

    Intunericul s-a intins peste acest loc minunat care acum ne desfata cu un joc de umbre si lumini in reflexiile apei. Aveam sa aflam acasa, rememorand pe harta traseul, ca se numeste Chondri Ammos, ceea ce in traducere inseamna nisip gros. Rand pe rand ne retragem catre cabine pentru un somn linistitor plutind peste aceste ape line ale golfului. Ne trezim dimineata in acelasi peisaj minunat invaluit de soare. Bem ceva, ca doar de aceea este dimineata, cei cafegii o cafea, ceilalti un rom, cei carora nu le place nici cafeau si nici romul, au pus un wiski. Consideram ca am stat destul in acest frumos colt si cum pe mare se simtea un vanticel numai bun de prins in vele, hotaram sa luam micul dejun in mars. Votam in unanimitate din nou si acest plan si pornesc motorul sa se incalzeasca putinel pana ce Dobrica ajunge la prova. Vinciul incepe sa toarca si lantul greu clincane poposind in putul ancorei pana cand o aduce si pe dansa la suprafata. Marim o farama turatia motorului si iesim in mare. Avem vant bun si intindem velatura. Barca bandeaza usor si incepe sa alerge voioasa. Este exact momentul pentru micul dejun, ceea ce se si intampla. Ton cu pateu de ficat, ceapa taiata marunt si putina lamaie, totul amestecat foarte bine langa legume proaspete. Apoi o bere pentru a inspaimanta o eventuala sete ce ar putea sa vina peste noi.

      Soarele se ridica hotarat si arunca razele sale peste noi. Simtim putin din ce incearca sa faca gratie biminitopului textil, insa dupa o vreme caldura creste si ne arunca cu gandul la o plaja cu apa cristalina si nisip fin. Ah ce buna ar fi totusi o baie acum. Si parca setea simtind dorinta noastra face ca exact acum, intorcand capul spre babord, sa zarim o satatiune pe latura unui golf intins, marginit de o plaja ce parea aurita. Schimbam cursul si cautam cu privirea un loc unde sa putem ancora cateva ore fara sa deranjam. Gasim repede locul si pregatim manevra de ancorare. Masina amuteste si barcuta dinghy trece la treaba. Cornel alege sa ramana de cart la ambarcatiune si trage un somn strasnic la umbra parasolarului, leganat de valuri. Noi restul, atingem plaja superba cu nisip fin si apa crisalina. Imediat la cativa metri dupa plaja, trona o padure racoroasa cu alei pe care te puteai plimba. In partea stanga se varsa in mare un rau in care pescuiau cativa domni in slip. Peste rau, un podet de lemn arcuit croia carare spre statiunea de pe munte. Am facut si noi o incursiune scurta pe stradutele in panta, apoi am revenit la plaja si am strigat adunarea pentru a ne regrupa la bord. Desi timpul parea ca ar fi ramas in loc, soarele ne arata ca totusi noaptea va veni peste o vreme. Ridicam ancora si pornim la motor spre un loc frumos din Skiatos, cu gand sa vizitam orasul. Profitam de apele line si in mersul rotund al motorului ca sa construim salata gustoasa de legume pe care o servim langa cei cativa carnaciori prajiti atent la tigaie, apoi ne bucuram de peisaj.

     Ocolim Insula Skiatos si incercam sa ochim un loc pentru acostare. Locul arata foarte aglomerat. Vedem pista aeroportului, una dintre atractiile zonei, deoarece porneste din imediata apropiere a marii ceea ce confera un spectacol aparte la aterizare. Nu reusim acostarea in aceasta marina si facem o tura prin fata localitatii pentru a o admira macar putin de la distanta, dupa care trecem printre Skiatos si insulele Marogos si Arkos punand prova pe directia insulei Skopelos. Este relativ aproape, la zece kilometri. Vedem pe partea vestica o marina mica a unui sat ce il speram linistit pe nume Loutraki. Distanta este parcursa rapid si putin inainte de asfintit intram cu atentie la adancime in amintta marina. Un ponton liber pe o latura ne asteapta. Acostam fara dificultate si cautam un om responsabil cu locul pentru a ne lega la curent si a reumple tancurile cu apa.

      Rezolvam si aceasta corvoada, dupa care mergem sa vizitam imprejurimile. Oraselul este plin de istorie. Pasim incet pe marginea bazinului portuar si aruncam o privire unui hotel ce se construia chiar langa apa. Majoritatea constructiilor sunt dispuse pe dealul din imediata apropiere. O multime de stradute ce se desfasoara una mai in panta decat cealalta, terminandu-se pe faleza intr-o piata nici mare nici mica, dar foarte frumos ordonata. Aici multime de taverne pentru toate gusturile asteapta musterii.

      Ne mangaie privirea mobilierul amenajat cu gust din materiale reutilizate. Decoratiuni cu motive navale intregesc peisajul. Depasim acest loc si iesim in pustiul stancos ce margineste insula. De aici putem contempla intinsul marii si un apus de vis intre insulele vecine. Amurgul s-a last si am pornit spre barca sa pregatim ceva pentru cina. Masa gustoasa, liniste, povesti la un paharel si apoi somn. Dimineata aceeasi vreme frumoasa ne intampina si un vanticel promitator. Vrem sa pornim la navigatie pregatind micul dejun cu velele intinse. Iesim in larg si iata-ne alergand pe intinsul albastru. Luam o gustare si ne bucuram de yachting pana spre amiaza cand vantul se intareste si gonim nebuneste spre insula Alonissos. Cu aceasta aliura de vant ne indreptam direct spre Patitiri si hotaram sa cautam un loc la cheu pentru petrecerea noptii. Portul, destul de aglomerat insa. Gasim totusi un loc si acostam cu succes. Fac rapid o intrebare vecinilor daca pleaca inainte de ora noastra programata, deoarece aveam ancora posibil data peste a lor si aflam ca putem dormii linistiti pana pe la ora zece dimineata. Plecam sa vizitam acest port mare, poate cel mai mare al insulei si sa mancam o caracatita la gratar intr-o taverna. Admiram marile vapoare pentru transportul calatorilor, localurile frumos decorate, magazine cu souveniruri si multimea de motorete ce zumzaie in toate directiile. Ne destindem o vreme apoi alegem un local unde servea un ospatar ce semana foarte cu Piedone.

   Mancarea buna, atmosfera vesela, servirea ireprosabila ne fac sa traim o seara minunata pe insula Alonisos. Ne delectam cu cateva imagini nocturne privite din cocpitul Izellei si apoi dam voie somnului sa isi faca datoria pana a doua zi. Dimineata devreme, dupa o buna odihna desfacem legaturile la cheu si iesim in larg punand prova spre Volos cu intentia de intoarcere. Dupa cateva ore de navigatie copiii au dorit o baie si cei mari o pauza de relaxare, asa ca am ochit un golf pustiu ce arata si o plaja si am trecut la pregatirea manevrei de ancorare. Intreg echipajul a mers la uscat si a fost executata o scalda ca in povesti completata cu explorarea zonei pustii.

    Racoriti, am ridicat ancora si am pornit mai departe in cautarea unui loc frumos pentru a petrece noaptea. Depasind insula Skiatos, ne-am apropiat de continent si am ochit un port micut si salbatic ce promitea o noapte extraordinara. Consultand harta ulterior, aveam sa aflam ca era satul Katigiorgis unde avem si o cunostinta. Nu am reusit insa acostarea deoarece vantul destul de tare si locul stramt, necunoscut, faceau sa para periculos pentru ambarcatiune, asa ca am continuat pe langa coasta spre golful unde ne placuse atat de mult cu numai cateva zile inainte. Am ancorat pe inserat si apoi, dupa ce am facut o recomfortanta baie, ne-am orientat spre o plimbare de prefectionare a cunoasterii zonei.

O carare in dreapta se pierde prin vegetatia arida urcand pieptis versantul. Pare a fi fost in trecut un drum care s-a surpat. Pornesc la deal si banuiala imi este adeverita. Dupa cativa metri se vede clar ceea ce a fost un drum si apar si cateva case. De la inaltime peisajul arata deosebit. Revin pe plaja si pornim catre celalalt capat al golfului. Cateva case au fost ridicate la marginea apei. Par nelocuite dar sunt ingrijite, probabil case de vacanta ale unor locuitori ai Volosului. Fotografiem citeva plante frumos inflorite. In centrul semicercului descris de golf, o constructie altfel ne atrage atentia. Ne apropiem si gasim un localnic in varsta ce traieste acolo impreuna cu un important detasament de pisici alaturi. Ne amzam. De peste tot apar pisici de diverse culori. Se arata si domnul, stapanul matelor, care pare bucuros sa ne vada.

Botezam locul “Golful Pisicii” spre amuzamentul copiilor si continuam pe plaja spre cealalta margine, unde se vedea o cale de acces pentru masinile pescarilor. Ne apropiem. Drumul de pamant catre localitate strabate gradini cu maslini intinzandu-se pe sub poalele unui falnic munte care ne arata varfuri golase. Frumoase flori apar ici si colo din relieful de piatra, o ambarcatiune veche din lemn, putrezita, zace sub un pom.

     Soarele apune si noi revenim la bord pentru masa de seara si un program de relaxare pe care il lungim putin indemnati de frumusetea acestui loc, insa la o vreme ne lasam prada zeului somn.

Zorii zilei urmatoare ne arata sclipiri de cristal ale apei ce imbratisaza coca alba a barcii. Pun un wiski si iau lanseta. Incerc norocul pentru un pescuit, insa raman cu experienta mulinatului si placerea wiski-ului. Nu este suparare, in ceva vreme intreg echipajul se trezeste si scoatem ancora din apa sarata pornind catre un alt loc pentru o baie buna.

     Dupa o vreme de hoinarit printre valuri, un golf ce parca ar defini pustietatea ne atrage atentia. Modificam cursul pe directia micutei plaje bagand bine de seama la adancime. Este in regula si la aproximativ cinci zeci de metri vinciul ancorei incepe sa desire lant la o adancime in jur de sase, sapte metri. Bucuria copiilor care se precipita sa porneasca la uscat. Soare, apa, pustiu, o combinatie perfecta pentru o distractie de mare efect.

    Reveniti la bord in jur de ora pranzului servim ceva in timpul marsului. Astazi este ultima zi de navigatie serioasa. Maine dimineata devreme, barca trebuie acostata in portul de resedinta si predata proprietarului. Cautam pe harti un loc tocmai bun pentru petrecerea ultimei nopti din acest RAID si gasim ceva care ne place. Kato Gatzea, este alegerea care are si un golf frumusel in care sa ne adapostim, este si destul de aproape de Volos pentru a ne permite dimineata sa ajungem la timp si pare interesant de vizitat. Ne apropiem si dam o privire pentru un loc de acostare la mal, insa nu gasim, asa ca fundarisim ancora in apele golfului.

    Descindem la mal pe o plaja superba care ne primeste asezata la marginea unui camping destul de aglomerat. Executam cu totii o binemeritata baie, dupa care lasam barcuta dinghy pe mal si pornim sa vizitam mica asezare si sa cautam o bere. Admiram frumoase gradini, omniprezentele plantatii de maslini si portocalii crescuti in salbaticie.

   Parasim faleza si intram adanc in sat unde gasim si un magazin in care frigiderele raceau gustoase beri. Ne racorim, noi cu cate o bere si copiii cu cate o inghetata apoi pornim inapoi spre barca unde Stefania ramasa de cart pregatea si ceva gustos pentru cina. Am servit masa in cocpitul Izellei pentru ultima data si am mai facut o scurta plimbare nocturna la uscat, dupa care am executat program de somn in vederea unei usoare treziri dis de dimineata, care era impetuos necesara.

Soneria desteptatorului striga dmineata vestind ca este foarte aproape momentul despartiri de Izella, dar nu si sfarsitul RAID-ului 2018. Pornim motorul si il lasam sa se incalzeasca pret de cat am pune putin wiski intr-o canuta, apoi lantul ancorei zornaie tragand la bord ancora ce ne-a tinut in acest loc frumos, dar si in altele. Pornim spre Volos si in jurul orelor zece prindem muringul companiei de charter Staventosayling de la care am inchiriat barca. Cateva ore dureaza formalitatile de predare si de aici RAID-ul va mai continua inca o zi, terestru.

  Asa am convenit, deoarece nu ne grabeam spre casa avand inca o zi libera la dispozitie, sa pornim pe drumuri pusti ale Greciei in cautarea unei statiuni in care sa facem o baie, sa bem o bere si sa inoptam.Timpul fiind din belsug, am stetat GPS-ul sa nu foloseasca autostrazi si asa ne-am bucurat sa privim o parte neatinsa de turism a acestei tari. Am oprit la o margine de drum si am cules cateva caise in parg, am admirat gradini intinse si apoi ne-am apropit din nou de malul marii, vizitand cateva statiuni pentru o bere si o baie. Cum aglomeratia nu este punctul nostru forte, am pornit mai departe spre un loc aproape pustiu unde ne doream sa petrecem ultima noapte a expeditiei.

    La o margine de statiune, ferita de aglomeratie, o terasa bine organizata statea pe nisipul marunt cu fata la intinderea albastra a marii. Cateva umbrele cu stuf tineau umbra si asigurau o buna ventilatie, astfel ca atmostera pentru o relxare langa o bere rece era perfecta. Am ales un loc potrivit la umbra si am deschis prima bere. Pretul bun pentru acesta ne-a facut sa mai zabovim putin pentru inca un rand spre bucuria copiilor care se bucurau de valuri la cativa metri.

    Pornim usor pe plaja in lungul marii pentru o mica plimbare de seara si in apropiere intalnim capatul unei faleze bine amenajata. Am pasit si am urmat-o. La stanga vile aratoase cu gradini ingrijite, la dreapta intinsa plaja atent intretinuta ne aratau ca am intrat intr-o statiune. Asa era, am vizitat cateva magazine de suveniruri si am luat cu noi cate o atentie penru cei dragi de acasa.

    Undeva la un colt de strada am ochit o taverna care ne-a inspirat sa servim masa. Am intrat si am ocupat locurile, apoi surpriza a fost sa putem vorbi romaneste cu doamna care administra localul. Acest ajutor a facut sa alegem mai precis mancarea si sa aflam cate ceva de prin partea locului. Ne-a facut placere vizita. Satui, am platit nota si am pornit in pas de plimbare spre locul unde aveam lasata masina. Terasa era goala in amurgul tarziu, doar un lucrator ingrijea mobilierul si suprafata de nisip. Am incercat sa vorbim cu acesta pentru a cere permisiunea sa dormim acolo, insa nu vorbea engleza si nu am putut dialoga, dar din semne si mimica, am inteles ca nu este o problema asa ca langa dubita noastra am intins corturi si apoi in fosnetul valurilor am atins cu bucurie sticla de JB.

     La o vreme, rand pe rand, ne-am retras la somn. Dimineata devreme profitand de locul unde ne gaseam am intampinat un superrasarit de soare care daca nu ar fi fost umbrit de picul de nor ce se afla si el acolo, putea candida la rasaritul perfect. O cafea rapida, apoi am strans corturile si cu veselie asezati in masina am pornit in lungul drum spre casa, cu gandul bineinteles la noi aventuri.

Echipa Raid 2018:

Capitanu

Stefy

Ninja

Nicu 7 metri

Mari

Maria

Cornica

Dobrica

ACARTAR 2018

      Dupa un RAID spectaculos facut printre insulele din apropierea portului grecesc Volos, gandurile au zburat catre expeditia de toamna ACARTAR. Stam pe la birouri si gandim traseul. O fi apa mare, o fi mica, putem oare intra pe canale mai mici? Intrebari ce fac viata cotidiana sa palpite si un singur raspuns: anul acesta o sa vedem Periprava. Deschidem harta google, un bun instrument pentru planificarea iesirilor si studiem atent. Acolo un canal infundat, dincolo pare mlastinis. Mai cautam, mai studiem, intrebam si cerem cate un sfat prietenilor baltareti si schitam. Uite asa timpul trece rapid si pe birou in stanga sta cererea de concediu aprobata pentru o saptamana. ACARTAR-ul este atat de aproape si eu nu am gasit varianta sa apropii barca de apa. Nu am un peridoc disponibil. Trei saptamani ma despart de momentul cand Batrana Doamna, cabinata mea ar trebui sa se desprinda de mal in aventura propusa. Gandim, planuim, si apoi ultima varianta, sunam un prieten. Mugurel este de acord sa imprumute peridocul pentru aceasta actiune si problema se arata ca si rezolvata. Avem traseu, avem barci, avem noua participanti inscrisi si un dor de balta extrem. Dar dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata si la ACARTAR nu mergi cu ce barca vrei ci cu cea cu care vrea soarta. Organizam cu un week-end inaintea plecarii o iesire pe malul Dunarii la Giurgiu pentru a avea ocazia sa culegem peridocul cu pricina, vremea fiind un aliat de nadejde in acest proiect. Momentele pe plaja au fost un real succes, dar duminica la intoarcere aveam sa aflam ca peridocul nu era pregatit si nu putea sa fie luat la Bucuresti.

  Buna treaba am facut. Studiem marti seara langa un pahar cu vin ce posibilitati ar fi sa dregem busuiocul, studiem atent prognoza meteorologica pentru urmatoarea saptamana, consultam si echipajul si decidem. Anul acesta eu Capitanul, Dan si catelul Aldo vom parcurge traseul ACARTAR in lotca de 7 metri ce trufasa isi poarta scris in borduri numele, Legenda Deltei. Joi si vineri strangem si randuim in masini bagajele necesare, facem si cumparaturile in timp ce stabilim momentul plecarii pentru sambata dis de dimineata la ora cinci. Odata sosit acest moment, ma extrag cu grija din pat, ma imbrac, sarut de ramas bun iubita si ea trezita in creierii diminetii pentru a ma conduce pana in fata blocului, apuc bagajele si pornesc spre curtea unde ne asteptau barcile. Peste cinci minute faceam jonctiunea cu Nicu si al sau echipaj Coco si Gabi. Plecam spre Delta, eu prin centrul Bucurestiului pentru a-l culege pe Dan si catelul Aldo, Nicu pe centura spre autostrada A2. Concomitent din Berceni pleaca si Cristi cu pilotina sa impreuna cu echipajul Mugurel si Alex. Ne intalnim la un kilometru oarecare pe drum pentru a consolida convoiul cu cate o cafea si a merge impreuna spre localitatea Nufarul, unde urma sa dam barcile la apa.

    Ajungem fara probleme si injurul orei unsprezece trecem pragul domnului Ivanov, proprietar al unei cochete parcari de ambarcatiuni, dotata cu rampa de lansare, toalete, dus, cosuri de gunoi si alte multe facilitati atat de necesare la lansarea si recuperarea barcilor si echipajelor din Delta.

Schimbam cateva vorbe si trecem rapid la pregatirea de lansare a ambarcatiunilor dupa care lansam pe rand folosind rampa din dotarea PARKING DELTA. Miezul zilei de sambata ne gaseste cu barcile in apa, gata de plecare.

• - Mola prova!

Pun masina inapoi, intorc prova la amonte si fixez o turatie putin peste relanti. In urma se aliniaza restul ambarcatiunilor si sub soarele bland de toamna, saltand usor pe valuri mici, ne indreptam catre Ceatal Sfantul Gheorghe.

   La scurta vreme Bratul Sulina se deschide in tribord. Executam schimbarea de directie cu o manevra larga pentru a nu fi impinsi de curent in pietrele de pe mal si simtim cresterea de viteza favorizata de cursul apei pe brat. Trafic infernal pe Sulina, barci mai mici sau mai mari, dar toate mergand cu viteza mare trec in ambele sensuri. Nu ne place dar avem putin de mers, asa ca punem un spritz si rezistam pana in dreptul localitatii Partizani unde ne uitam atent pe malul stang sa ochim intrarea in canalul Arhipenco. Iat-o, acolo, viram cu atentie ramanand pe mijlocul canalului pentru siguranta.

    Suntem in Delta de-adevarat. Canalul este pustiu, cu apa lina. Sondam adancimea cu o vasla pentru siguranta, dar mai mult de curiozitate. Estimam unu virgula cinci metri apa sub barca. Este multumitor, mergem inainte. Malul stang este nisipos, fara vegetatie, asa ca ne bucuram de soare si facem poze, apoi incet, incet salciile se indesesc si peisajul se schimba spre jungla.

      Apare primul canal catre stanga. Nu il bagam in seama, duce in Lacul Alb. Noi il asteptam pe al doilea, cel ce poarta denumirea de Papadia Veche si care trebuie sa ne duca in Garla Sontea. Iata-l! Tinem stanga nu chiar pe centru si simt o zmucitura in echea motorului. Apa mica, am atins cu pintenul. Fac semne celorlalti ce vin in spate sa tina stanga mult. Dan striga pe statie avertismentul si totul merge bine. Avansam pe canalul ce ne arata un peisaj de vis. Vegetatie abundenta si parca neatinsa, apa linistita curgand laminar in care se oglindesc salciile batrane crescute pe maluri. Cateva raze de soare mai razbat printre frunze ca sa mangaie luciul de apa. Lasam motorul sa toarca in relanti si mergem cu viteza redusa. Ne bucuram de tot ce ne inconjoara.

    Doi pui de rata stau la soare pe o creanga si se uita mirati la barcile noastre. In prova se arata o intersectie. Am pierdut putin sirul traseului. Cum si ceva nevoi fiziologice dictau sa acostam, cautam o salcie crescuta pe un mal inalt si procedam intocmai. Rezolvam problemele si consultam putin hartile. In acest timp Nicu profitand de apa calda si de cele cateva raze de soare face o baie langa barca. Mai este putin pana la Garla Sontea, asa ca pornim mai departe. Nu dureaza mult si linistea se risipeste. Suntem in Sontea. Barci mari, viteza, pontoane plutitoare, se perinda spre si de la satul Mila 23. Nu ne deranjaza, este chiar interesant. Din fata se apropie un ponton catamaran cu o viteza mult prea mare pentru categoria sa. Ma pregatesc sa il ocarasc si eu cu pofta, dar chiar cand sa deschid gura vad jumatate peste bord pe cineva care ma striga cu entuziasm. Imi reprim pofta de ocara si ma pregatesc sa sar peste uriasul val de pupa ridicat de ambarcatiunea cu pricina in timp ce il recunosc si il salut pe vecinul meu din capatul strazii. Este pasager, nu are nici o vina. A venit si el sa se bucure de Delta si probabil a platit o suma mare pentru plimbare.

   Se simte aproape aglomeratia turistica de la vechiul sat de pescari Mila 23, acum ajuns o mica statiune in inima Deltei, situatie care impune cautarea unui loc de tabara. Acostam sub cateva salcii destul de mari si organizam locul. Adunam lemnele pentru un foc de seara, apoi dupa o pauza de relaxare pregatim si ceva de mancare. Fiind prima seara nu gatim consistent, asa ca ceaunul ramane la odihna.

     Seara a decurs minunat, cu povesti si amintiri de tot felul, cu cate un lemn in foc si cate un vin in pahar. Spre miezul noptii ultimii eroi au mers la culcare si doar troznetul cate unui lemn in foc mai tulbura linistea asternuta in imparatia apelor. Dimineata, vreme mohorata, Nori plumburii alearga spre noi de la apus. Nu ne descurajam, punem un deget de palinca in ciocanele si ne gandim la un mic dejun. Pregatim si pelerinele de ploaie, in caz ca trebuie, desi speram inca sa nu. Cativa picuri se arata, dar ploaia este milostiva si ne lasa totusi sa mancam. Strangem tabara si pornim la vale. Trei pui de lebada inca maronii se feresc tematori la buza stufului. Habar nu au ca vine iarna. Fotografiem si ii lasam sa se bucure de viata. Aglomeratie din ce in ce mai mare pe canal si pe maluri. Pescarii de crap se intrec in a astepta marea captura. Mergem incet pentru a deranja cat mai putin.

    Viram din canalul Olguta in Garla Sontea si la mica distanta se deschide larg Dunarea Veche la Mila23. Valurile imense facute de numeroasele ambarcatiuni ce se deplaseaza in mare viteza nu contenesc. Trecem prin dreptul satului leganati de respectivele valuri si cu mare atentie observand ce mai este nou. Zona turistica in dezvoltare nu este pe gustul nostru, asa ca ne bucuram cand la capatul satului, langa o frumoasa pensiune dezvoltata pe locul vechii cherhanale se arata canalul Erenciuc, pe care intram si noi. Linistea revine. Un palc de pasari albe stau pe o salcie jumatate scufundata si admira participarea noastra la expeditia ACARTAR 2018

    Coboram alene bucurandu-ne de peisaj, intram in Garla lui Iacob si admiram cochetul ponton al pensiunii “ La Mateescu”, neingrijiit purtand numar de inventar al ANR-ului, care acum probabil deserveste schitul Sfantul Atanasie aflat pe canalul Stipoc, dupa care salbaticie. Din vorba in vorba, petrecandu-ne rar cu cate o barca, simtim din nou aproape civilizatia. Sigur suntem aproape de Chilia Veche. Decidem sa ne oprim pentru a nu ne apropia prea mult de localitate si alegem un loc ce ne pare potrivit. Intindem tabara, cautam pozitie buna pentru vatra focului si ne gandim deja la celebra tocanita la ceaun.

      Pe malul opus apare un localnic. Vrea si el sa bea ceva. Iau o sticla cu tuica si urc in lotca. Dau de cateva ori din vasle si acostez langa el. Asa este bine prin balta sa ai prieteni imprejur. Bem o tuica impreuna si schimbam cateva vorbe despre locurile unde suntem si obiceiurile. La despartire ii las cadou o parama ce o avem in plus ca sa priponeasca si dansul calul la pascut. Revin la malul cu tabara si imi indrept toata atentia catre tocanita. Facem focul, curatam legumele si in scurt timp acesata este gata fiarta. Ucidem foamea in prag de intuneric si apoi admirand un luciu perfect al apei in canal, picotim in jurul focului pana ce simtim fiecare ca a sosit momentul sa intram la adapost pentru somn revigorant. A doua dimineata ne asteapta cu un soare bland ce se arata cam timid de printre nori. Desi temperatura nu este chiar prietenoasa, ne bucuram de peisaj si ne orientam spre un mic dejun. Salata de fasole cu ceapa si putin otet are un real succes si tot echipajul expeditiei este satul, moment in care putem trece la un scurt program administrativ inainte de a strange tabara.

    Pornim la drum cu gandul la o scurta vizita in Chilia Veche si trecem pe sub podul rutier de la marginea bratului Tataru, atenti fiind datorita nivelului mic al apei. Viram la tribord si stabilim curs pe portul din Chilia. In sat se vede o usoara tentativa de dezvoltare la malul apei, alaturi de dovezi ale esecurilor din trecut, dar omul este dator sa incerce. Ajungem in dreptul strazii ce duce in centrul satului si cautam sa acostam imediat dupa benzinarie. Apa mica pune probleme in a ne apropia de mal, insa lotca este pregatita pentru asa ceva si debarcam cu succes la uscat. Langa pontonul benzinariei este amenajat un mic debarcader din flotoare de plastic langa care sta trufasa o pancarda pe care este scrisa si suma cheltuita, insa nu exista loc pentru acostare, barcile localnicilor ocupand in numar mare acest debarcader.

    Lasam doua santinele de paza pentru bunul mers al lucrurilor si pornim sa vizitam satul. De fapt, pornim sa vedem cum mai arata carciuma din centru dupa aproape zece ani de la ultima vizita.

Fotografiem si biserica din Chilia. Langa noi se opreste un localnic tinand de coarne o bicicleta veche. Amabil ne spune in graba cate ceva din istoria lacasului de cult si astfel aflam printre altele ca este a doua ca inaltime din tara si ca a fost bombardata aprig in timpul razboiului deoarece a servit ca turn de observatie, fiind depistata. Multumim si pornim mai departe manati de un vant sec ce batea sub soarele de toamna sa calcam pragul carciumii din centru.Aproape neschimbata poarta deasupra usii inscrisul “BAR SELECT”. Intram si gasim bere rece cu cinci lei. Schimbam cateva impresii cu doamna care desfacea berile, ne punem la curent cu viata satului, apoi iesim la terasa pentru a savura atat berile cat si momentul.

   Luam doua beri reci pentru santinelele ramase la barci si pornim spre malul canalului. Eliberam legaturile pentru a porni la vale catre punctul cel mai indepartat al traseului, Periprava. Iesim in Bratul Chilia si ne lasam la vale pe langa pontonul Navrom-ului si al Polititei de Frontiera. Salutam agentul iesit sa ne vada si continuam pe langa malul romanesc pana in Bratul Babina unde iesim de pe frontiera. Un vant cam tare ce salta si valuri ne sacaie pe aceasta frumoasa zona pana in Bratul Cernovca, dar nu ne necajim prea tare si acostam putin mai la vale de limita zonei strict protejate. Vantul s-a mentinut pana seara tarziu, asa ca inregistram in jurnalul de calatorie prima seara fara foc, din motive de securitate la incendiu. Bem anevoie un spritz si ne retragem la adapost pentru somn, implorand in gand duhurile bune sa nu aduca si ploaie in acest peisaj vantos. Ne sunt ascultate rugile si nu ploua. Ramanem in dimineata ce urmeaza cu vantul si un soare prietenos sub care pregatim ceva de mic dejun.

     Stim ca acest loc este bun pentru pescuit, fiind probat anii trecuti cand se afla in concesiunea unui om de afaceri important, asa ca separam doua echipe, una de pescari si una de cercetasi doritori de a vizita imprejurimile si satul Periprava. Pornim pe dig pana la limita ariei protejate si apoi urmam drumul spre coada lacului Nebunu. Ocolindu-l putem admira marginea Padurii Letea, cateva lebede zgribulite de vant pe lac si vestitele dune de nisip dezvoltate in acesata zona. Intram pe ulita centrala in sat si il gasim asa cum il stiam, doar ca poate un pic mai pustiu. Nici un om nu se vede, pare nelocuit. La magazin este inchis. Mergem mai departe spre Dunare cautand al doilea magazin. Ar fi mers o bere dupa atata drum dar nu avem noroc. Este inchis si acesta de la doisprezece pana la patru. Ne uitam la ceas. Este aproape doua ora. Vantul inca bate napraznic. Ne gandim la berea din barci si pornim spre pontonul Navrom-ului unde este si intrarea in sat, marcata cu indicator. Facem cate o poza pentru posteritate alaturi de acest panou si pornim pe ulite spre locul nostru de acostare. Multe case au ramas nelocuite, altele s-au ruinat. Putine mai sunt ingrijite. Cateva femei vopseau gardul bisericii. Nu exista dezvoltare in Periprava. Locul pare a fi sortit pustiirii. Pasim prin praf spre marginea satului si fotografiem ultima casa, parasita si ea. Putin mai incolo, o familie de cai salbatici se uita, mirata parca, spre noi. Urmam digul si ne indreptam catre barci. Ne este sete.

Pescarii nu au facut lucrare buna si vedem ca nu avem cu ce gati peste, asadar amenajam un loc de vatra undeva mai la adapost, ferit de vant pentru a fi in siguranta bucataria. Prelucram fara graba ceva de mancare si ne relaxam pana seara tarziu langa foc beneficiind si de faptul ca vantul a cazut pana aproape de calm plat. Somnul ne trage spre culcusuri si linistea se lasa peste tabara pana dimineata care ne intampina cu un soare primitor. Servim o cafea si ceva de mancare inainte sa pornim la drumul de intoarcere. Cativa nori apar de dupa arborii padurii ce margineste malul stang al bratului Cernovca. Nu ii bagam in seama, nu par amenintatori. Acest front aduce insa o modificare de presiune si vantul incepe sa bata din nou. Se intareste repede si pe apa se formeaza primele valuri. Pornim si noi la amonte pe sub mal ferindu-ne de el, bucurandu-ne de soare si de un peisaj cum rar se gaseste, ajutat in pitoresc de norii alergand pe un clar albastru infinit.

   Asa incurcati de vantul turbat, dupa un colt vedem din nou Chilia Veche recunoscand turla inaltei biserici. La pontonul politiei nu este nimeni, asa ca viram usor la babord si intram pe Bratul Tataru unde acostam pentru o bere si refacerea proviziilor. Bem si de aceasta data la carciuma din sat si hop in barci pentru a gasi loc de tabara. Urcam bratul pana aproape de capat cu plan sa iesim a doua zi in Chilia si sa revenim spre Nufarul prin Canal mila 35. Admiram cateva locuri de campare cu acces auto, cativa pescari cu rulota si peisajul de apus ce ne face sa visam.

       Alegem un loc ce ne place pentru tabara si acostam. Pornim apoi cu mic, cu mare, sa cautam lemne pregatind inca o seara magica. Adunatul de lemne este mai dificil acum, dupa ce fierastraul a ramas uitat pe malul bratului Cernovca la Periprava si constatandu-i destul de tarziu lipsa nu ne-am mai intors. Descurcam totusi aceasta problema si in scurt timp avem ceva material adunat, asa ca putem sa ne indreptam atentia catre fasolea pusa la inmuiat cu o seara inainte. Construim in acest sens un cracan pentru ceaun si ne apucam sa curatam legumele. Fasolea fierbe la foc domol si echipa deapana amintiri in jurul unui pahar cu vin. A iesit mancare buna, asa ca acum cu burtile pline putem sta langa foc simtind din plin fiecare clipa de liniste pe care balta ne-o ofera.

     In zorii zilei ce a urmat, cine s-a trezit de dimineata a avut in vaz un peisaj superb dat de diferentele de temperatura intre apa, aer si uscat. Aerul rece de peste noapte intalnind apa ce inca era calda a condensat dand nastere la o ceata ce plutea peste canal. Apoi caldura diminetii a risipit aceasta atmosfera cu iz straniu, facand loc jocului de culori pastelate ale padurii in prag de toamna.

    Ne-am trezit cu totii si am atatat putin focul pregatindu-ne langa o cafea sa facem un mic dejun gustos. Pescarii au mai incercat o data norocul in timp ce visatorii au exploatat razele blande ale soarelui abia rasarit. Timpul a trecut, bagajele taberei au fost din nou randuite in barci si dam mola pentru o noua etapa a traseului. Coboram bratul Tataru pana putin inainte de Chilia Veche si intram la dreapta pe canal Pardina, cu atentie la apa mica. Punem ceva in pahare si lasam micul yamaha de 4 cai sa impinga incet lotca printre malurile acoperite cu stuf. Gandul ne zboara la vremea cand motorul era o raritate sau nu era deloc, la efectele dezastruoase produse de poluare, de existenta plasticului si de nepasarea oamenilor apasati doar de interese. Aceste ganduri zboara gonite de apropierea satului Mila 23 unde aglomeratia turistica impiedica orice meditatie. Din nou numeroase barci cu motoare mari si foarte mari, brazdeaza apele in toate directiile. Ne strecuram si noi printre valuri si ambarcatiuni si apucam directia Canalului Olguta, unde cautam atent un loc bun pentru pescari.

   Asezam tabara in liniste sa nu tulburam activitatea de pescuit si cautam un loc bun pentru vatra. Strangem lemne, pornim focul si ne punem pe gatit. Ceaunul sfaraie in nou, pe masa paharele gazduiesc si ele cate ceva bun si pe fondul unui succes al pescarilor din echipa se contureaza o seara senzationala. Povesti curg din nou langa foc, atmosfera perfecta dupa un apus ce s-a aratat de-a dreptul incendiar.

   Usor, somnul isi face simtita prezenta si ne trimite rand pe rand la culcare pe fiecare in locsorul amenajat, fie in cort, fie in cabinele barcilor. Pescarii adorm cu gandul la capturile din juvelnic, bucatarul cu gandul la masa de peste de a doua zi si ceilalti cu gandul la ce or fi vrut ei, caci de aceea este ACARTAR sa te gandesti relaxat la ce vrei. Dimineata la o cafea a fost curatat pestele si dat la sare, apoi stransa tabara si pornit la drum. Mergem amonte pe Canal Olguta pana in Garla Sontea si tinem linia. Peisaje deosebite ne sunt dezvaluite de catre delta centrala, canale colmatate care pot pastra salbaticia si pasari fericite de asta, se pot vedea ici si colo pe ambele maluri. Cautam drumul bun prin multitudinea de intersectii, ajutati de GPS, harta si inspiratie. Canalul Sontea, des circulat, este larg si destul de adanc, asa ca navigam usor singura grija ramanand sa ne bucuram de peisaj. Vremea se arata buna si soarele de toamna isi face datoria construind o atmosfera placuta. Pe harta vedem ca suntem aproape de capatul canalului, locul unde se intersecteaza cu Canal Mila 35. Acesta din urma fiind un canal mare si foarte circulat, alegem sa cautam un loc pentru tabara acum. Ochim acest loc si acostam pe rand sub o salcie pe un mal impadurit. Studiem. Loc de cort aproape bun, loc de vatra foarte bun, loc de bar-bucatarie si mai bun, lemne din belsug, la mal apa mica si putin noroi. Decidem sa ramanem si intindem tabara.

  Am pregatit corturile, am adunat ceva lemne si apoi relaxare totala intr-o atmosfera perfecta. Fara graba am pregatit cele necesare borsului de peste sa fie la indemana cand foamea ne va da buna seara. Locul ar fi fost perfect daca nu era asa multa circulatie navala. Barci imense cu motoare pe masura incarcate cu turisti se perindau, multi dintre conducatorii lor nereducand viteza. Trecand peste acest mic disconfort simtit mai putin din cort decat din cabine, viata pare perfecta in conditiile date. Soarele continuand drumul sau spre apus ne anunta ca este momentul sa punem legumele la fiert, pornind in acest fel borsul. A iesit extraordinar primind o nota buna din partea tuturor celor prezenti.

  A urmat o seara lunga plina de magie in care am imblanzit focul, am facut jonglerii cu paharele pline, numere de iluzionism cu cele goale si apoi am cazut in sacii de dormit rapusi de zeul somn, pana in zorii zilei urmatoare. Penultima zi a expeditiei ne intampina cu vreme frumoasa, soare si calm. Intetim focul si lenevim. Pana la ultimul loc de tabara avem relativ putin de mers si o parte destul de mare este la vale, asa ca ne permitem relaxare totala. Servim inca o portie din gustosul bors de peste ramas de seara precedenta si pentru prima data zboara putin gandul la iarna ce sta sa vina. Nu ne place, dar o sa o primim cum se cuvine. Mai bem cateva halbe cu bere si inconjurati de teama unora ca nu ajungem la timp in locul propus pentru ultima oprire incepem sa strangem. Eliberam paramele de legatura si pornim spre Bratul Sfantul Gheorghe. Ne bucuram cu totii de vremea buna si salutam in trecere un echipaj de doua fete intr-un caiac de dublu.

    In scurta vreme intalnim deschiderea larga a intersectiei cu canal Mila 35. Acesta face legatura intre Bratul Sfantul Gheorghe din dreptul milei marine 35, de unde si numele, pana la Bratul Chilia in apropiere de Pardina. Noi viram la babord si luam curs la amonte spre Bratul Sfantul Gheorghe. Urcam cu viteza moderata, nici alene nici fortat si admiram pescarii. Pe mal, pe alocuri sunt dezvoltate adevarate tabere de forta in materie de pescuit, in alte locuri cate un pescar – doi isi incearca norocul. La ancora numeroase barci sustin de asemenea pescari ce cred ca pot arunca momeala chiar in bucataria pestilor care tocmai stau la masa. Tot admirand acest tablou gasim iesirea in brat si ne inscriem pe trasa optima dand cu nasul de un vapor imens ce urca Dunarea spre locul de incarcare. Il admiram, il fotografiem si coboram cu turatie redusa la motor, folosind curentul destul e bun al apei.

     Ascultam la statie activitatea de navigatie pe Bratul Sulina, depasim Ceatalul Sfantul Gheorghe si ne apropiem de malul stang. Este inca devreme dar vazand un loc bun pentru tabara pregatim acostarea. Legam barcile si pornim activitatea de relaxare si baut bere. Timpul trece si incepem sa ne gandim din ce in ce mai tare la o tocanita, poate ultima din acest sezon. Ne trezeste din amortire un vand care se salta puternic dintr-o data. Toata lumea se precipita. Vom avea si vreme rea. Ma uit spre cer. Nu, nu arata nici un pericol. Totusi vantul bate cu putere si cativa nori alearga pe deasupra noastra cu repeziciune. Cristi imi atrage atentia:

     - Zici ca nu este pericol, priveste ce alb este incolo.

    Intorc si eu capul si vad imaginea ce arata de regula a ploaie torentiala pe Dunare. Las totul la buctarie si ma reped sa instalez cortul. Pana termin albul dispare si intelegem ca nu era de fapt ce am crezut, ceea ce ne bucura. Continui programul culinar si in ceaun incepe sa sfaraie ceapa. Tocanita este gata si mancam de seara. Gasim si momentul sa punem cateva acorduri muzicale sa se lupte cu vantul, timp in care noi jonglam din nou cateva pahare cu vin. Focul arde anevoie speriat parca de vantul sec. Balta pare trista ca plecam. Putin trsti suntem si noi. Trei saptamani inainte a fost ca vara si tocmai acum sa se intample asa?

   Inca speram sa nu ne udam. Intram la somn devreme si adormim. In corturi si cabine este adapost iar afara nu este chiar frig. Vant toata noaptea cu putere, neobosit. Dimineata, ultima din aceasta expeditie, convinge vantul sa slabeasca in intensitate. Profitam si noi de aceasta acalmie si strangem rapid pornind spre satul Nufarul sa scoatem barcile pe uscat.

    La nea' Sasa cand am ajuns a iesit si soarele. Masinile asteptau cuminti in curte asa cum le-am lasat si rand pe rand barcile au pasit pe mal asezate pe carucioarele lor care le vor aduce spre casa. Randuim cele ramase din bagaje, ne luam la revedere de la gazda noastra si pornim motoarele. Iesim din curte cu atentie, fericiti de aventura ce tocmai se incheie, dar desi putin obositi, tot cu gandul la urmatoarea ce speram sa urmeze.

   Lasam natura tacuta sa astepte iarna, sperand sa o gasim in urmatorul sezon cat mai putin afectata de actiunile distructive ale oamenilor, de numarul mare de plase intinse in unele canale, dar mai mult de taierea unor stive de lemne ce le-am gasit pe unele maluri pregatite spre a fi incarcate pe gabare si transportate spre cine stie unde. Cu aceste ganduri iesim din Tulcea spre capitata. Urcand printre dealurile ce odinioara erau viile viguroase de Sarica Niculitel mai oprim o data pentru o poza pe dealul Topologului in dreptul fostului restaurand de renume” La Cerbul Lopatar”, acum doar o ruina.