1 Mai Muncitoresc De la Corabia la Giurgiu 2018

   Anul 2018. In urma cu doi ani intre prietenii pasionati de aventuri nautice si iubitorii de Dunare a aparut ideia deschiderii sezonului de plimbari la inceputul lunii mai prin sarbatorirea zilei muncii pe apa. Asa am pus la cale impreuna cu presedintele Clubului Nautic San Giorgio o mica expeditie de la Corabia la Gurgiu, care a si fost botezata “ 1 Mai muncitoresc de la Coabia la Giurgiu”. Pentru ca ne-a placut am recidivat si anul urmator si iata-ne dupa doi ani cu ideia inca vie aproape transformata in traditie. Deci, spre ultimile zile ale lui Aprilie legam de marele Mitshubishi L200 barcuta cu cabina ce poarta numele de Batrana Doamna in care inghesuim caiacul de doua locuri al prietenului nostru Dan si cu ajutorul altui prieten binevoitor, ce raspunde cand se striga Catalin, seara cam tarziu ne pornim la drum spre Dunare. Parcurgem relativ bine drumul Bucuresti-Corabia si putin dupa miezul noptii cautam cararea care coboara pe langa restaurantul Faleza Dunarii. O gasim repede cunoscand locul de cu un an inainte si oprim in noapte masina. Ne este mai usor sa cautam cu pasul un loc pentru campare, asa ca pornim intr-o mica plimbare nocturna. Anul acesta cota apei in primavara a fost foarte mare dar in ultimile zile, cautand normalul, a avut scaderi importante. Cum este mai rau pentru excursia noastra. Din experienta ne asteptam sa fie unele probleme cu gasirea locurilor uscate pentru cort, insa aveam anul acesta sa o imbogatim si cu alte cunostinte, dupa cum se va vedea. Nu departe de locul unde am oprit gasim favorabil sa amplasam tabara, respectiv doua corturi. Aducem aproape ansamblul rutier si deschidem o sticla cu wiski sa punctam inceputul aventurii de 1 Mai 2018. Cum toate treburile pentru un moment se aratau rezolvate mai dam un gat din licoarea cu pricina, avand gandul la marea lansare pe apa de a doua zi si ne retragem la somn. Dimineata ne arata un soare primitor, Dunarea parca ne saluta. Facem o cafea si ne aruncam un ochi sa vedem unde putem lansa pe Batrana Doamna.

   Dupa o tura pana la marina amenajata aici cu fonduri europene, dar care nu are o rampa necesara lansarii sau recuperarii barcilor din apa, gasim un mal de pamant amenajat prin grija vre-unui binevoitor intr-un soi de rampa. Totul moale, foarte moale, datorita scaderii rapide a apei. Consideram ca putem incerca lansarea aici, gratie capacitatilor off-road fantastice ale masinii cu care am venit si procedam intocmai. Nu gresim. La scurt timp Batrana Doamna pluteste cuminte la malul Dunarii. Punem si caiacul lui Dan la apa, saltam repede la bord bagajele si alte nimicuri de tot felul, ne luam rapid la revedere de la prietenul Catalin care va pleca acasa cu masina de care sta agatat peridocul barcii si luam largul batranului fluviu.

      La Corabia Dunarea formeaza chiar in fata portului un ansamblu de doua insule mari si altele mai mici, functie de nivelul apei. Pe malul dinspre senal ne astepta Mugurel cu al sau echipaj, toti imbarcati pe velierul Temperance. Ramasese de seara sa ne intalnim a doua zi la mijlocul apei, asa ca scurtam zarile sa vedem un catarg.Ochim punctul si ne indreptam catre ei. Revedere in apele atat de indragite.

     Lasam motoarele sa mearga in relanti cuplate inainte si ne bucuram de natura cruda de primavara. Apa desi este inca destul de mare, s-a limpezit si brazdata de mici valuri saltate de un vant timid imbie la plimbare. Dan se bucura si el de padelat in proaspat achizitionatul sau caiac de dublu impreuna cu catelul Aldo. Desfacem si o bere ca sa fie totul complet. Satul pentru un moment de padelat si poftind la bere, Dan se apropie de tribordul Batranei Doamne pentru a lega parama lui de prova la tachetul nostru. Bem bere impreuna leganati de ape.

     Intre timp se mai salta putin vantul si Temperance isi ridica panzele pornind in volte largi ceea ce solicita putin echipajul sau. Noi admiram frumosul velier cu panzele umflate de vant si mai depanam amintiri in zumzetul domol al motorului. La orizont se zareste un punct. Il remarc si sunt atent sa vad ce poate fi. Aveam informatii ca Bogdan, profesor de caiac- canoe, de origine din Turnul Magurele, este la parinti si este si iubitor de plimbari pe ape. Stia de noi si de activitatile de inceput de sezon. Punctul se mareste rapid si se contureaza o barca gonflabila cu prietenul Bogdan la bord.

     Un rondou aproape de noi si il avem pe amicul nostru la prova. Oprim si noi motorul si in linistea aparuta ne salutam si deschidem inca o bere pe care i-o oferim. Desfacem chiar si o punga cu seminte de floarea soarelui prajite. Clar chermeza in toata puterea in mijlocul Dunarii. Curgem nestingheriti prin dreptul Insulei Calnovat, senalul navigabil fiind pe cealalta parte. Temperance a ramas mai in urma sa faca volte, dar vantul a slabit in intensitate. Soarele este la amiaza si o caldura placuta ne invaluie.

Adorabila este linistea in barca plutind la discretia curentului. La capatul Calnovatului se zareste deja marea deschidere din dreptul gurii de varsare a Oltului in Dunare. Pornim motorul Batranei Doamne si prindem la pupa in fiecare bord paramele caiacului si a gonflabilei pentru comoditate, apoi punem “masina inainte” lasand turatia de relanti. Ambarcatiunile se aliniaza cuminti si coboram spre locul vizat cu gand o pauza la umbra.

      Ochim un loc bun la marginea unei liziere de padure chiar langa gura de varsare a raului. Venim cu atentie la acostare pentru a studia soliditatea solului la marginea apei. Constatam ca desi moale, sunt conditii bune si procedam ca atare. Legam paramele la mal si cautam fiecare cate un ascunzis pentru anumite nevoi pricinuite de bere. Dam piept imediat cu un roi de tantari infometati care se bucura enorm sa ne aiba in mijlocul lor. Rezolvam rapid treaba si cautam loc insorit si nu prea iubit de micii vampiri inaripati.

       Ne intalnim aici cu Alex si Irina, care erau veniti cu Dinghy, un jucaus catel alb, intr-o canoe facuta de ei acasa. Schimbam cateva vorbe despre una despre alta si pornim mai departe sa ne apropiem de locul pentru tabara. Depasim Oltul si admirand malul inalt stancos de pe malul bulgaresc, mai desfacem o bere. Imaginea este pitoreasca, maroniul stancilor contrastand bine cu verdele aprins al vegetatiei.

     Soarele se indreapta spre apus si noi spre Turnul Magurele. Satele Bulgariei raman in urma rand pe rand oferind un spectacol aparte. Aici asezarile sunt foarte aproape de apa, malul fiind inalt si riscul de inundatie practic neexistand. In zare se vede locul de trecere cu bacul. Trebuie sa ne apropiem de mal sa ochim posibilitatea de acostare si un loc pentru tabara. Acesta se dovedeste pontonul clubului de caiac-canoe unde putem sta prin bunavointa administratorului, Bogdan activand in lumea sportului de profil si cunoscand oamenii si locurile. Legam astfel barcile si mutam carabalacul taberei pe mal in marginea padurii unde imediat dupa montarea corturilor si lasarea amurgului dam piept cu tantarii. Sunt foarte multi datorita nivelului mare avut de apa si retragerii recente a acesteia. Totusi la ore mai tarzii buna parte dintre piscaciosi s-au retras si au permis echipei sa se bucue langa foc de un superb tablou format de oglindirea la lumina lunii a orasului Nicopole in apele linistite ale Dunarii.

       Mai lucram ceva vreme la pahare si ne retragem pentru somn. Dimineata trimite un soare lucitor care ne arunca afara din cort destul de matinal, dar macar nu permite tantarilor sa isi faca hachitele cu noi. Punem o farama de wiski sa ne animam si ne bucuram de linistea pe alocuri tulburata de bacul din imediata apropiere care isi face treaba cu ritmicitate.

    Servim un mic dejun si ne desprindem de mal pe o vreme superba, lasand bacul sa isi faca treaba lui. Din nou liniste si voie buna. Lin plutind ajungem in dreptul insulei Belina. Aceasta era despartita de uscat de Bratul Pavel, care in timp s-a colmatat in guri dand nastere unor balti ce au fost ravnite de catre intreprinzatori particulari, astfel ca au trecut din proprietatea statului in privat. Pe noi nu ne impiedica, asa ca trecem, admiram, fotografiem si curgem mai departe. Dupa o vreme de hoinarit pe apa se cere o pauza la uscat, asa ca ochim o bucata de padurice frumoasa, cu mal prietenos si facem manevra de acostare.

   Gasim aici un loc foarte bun pentru tabara, insa este destul de devreme si am mai putea merge, pentru a echilibra distantele traseului, asa ca alegem sa bem cate o bere si ne desprindem spre larg cu capcompas mai la vale. Dupa amiaza se intareste vantul din prova, ceea ce nu poate aduce placere navigatiei cu vele pentru echipajul lui Temperance. Mentinem cursul cu motoarele usor peste relanti, topaind peste valuri. Suntem putin trecuti de Zimnicea si cautam sa ne oprim. Mergem atenti aproape de mal, insa nimic nu se arata pe plac.

   Locul de anul trecut cu frumoasa padure din dreptul satului Zimnicele nu l-am mai recunoscut. Pe semne ca nivelul mare al Dunarii a transformat plaja intr-un mal abrupt si neprietenos. Cautam in continuare si apucam prin spatele insulei ce ascunde gura de varsare a raului Vedea in Dunare. Nimic. Temperance si canoea guvernata de Alex au ramas mult in urma. Inserarea ne cam impinge si vantul nu slabeste. Depasim si aceasta insula si nici un loc unde putem opri nu se vede. Nu prea ne place dar nu avem varianta decat inainte. Aproape de inserarea completa norocul ne surade si zarim o mica plaja pe care putem acosta, langa care un mal inalt ofera posibilitate de campare. Oprim cu speranta ca si ceilalti vor ajunge. Ne apucam rapid de montat corturile pentru a fi la adapost de un eventual atac al tantarilor care nu intarzie sa apara. Avem un ragaz pentru a aprinde un foc simpatic in ciuda lor. Intunericul se lasa si adversarii inaripati se retrag in numar mare, lasandu-ne sa ne bucuram de o seara linistita in jurul focului. O luna aproape plina a rasarit oglindindu-se printre valuri pentru a fi martora acestui reusit inceput de sezon.

    Noi am pornit spre corturi la o vreme, lasand pe doamna luna sa vegeze peste tabara pana dimineata. Un soare mult prea harnic ne-a scos din corturi dis de dimineata. Vantul a cazut si el in timpul noptii asa ca ne putem bucura de zorii zilei. Un wiski mic si atitam focul. Cativa carnati asteapta nerabdatori sa fie intepati de scula special facuta dintr-o tanara ramura de salcam. Mancam pe indelete si apoi desfacem cate o bere, cand tocmai se zareste o canoe. Desigur sunt Alex, Irina si Dinghy, care se opresc.

   Ne jucam cu flori de salcam o vreme si servim o cafea. Apare si Mugurel cu Temperance care apropiindu-se de mal ne anunta ca datorita unor probleme tehnice este nevoit sa continuie drumul pana la Giurgiu fara a mai opri. Facem semn cu regret ca am inteles si ne uitam dupa ei pana departe in zare.

O ultima gura de cafea si incepem sa strangem. Am stat destul pe uscat. Vremea este minunata, nu mai bate vant, un soare bland se oglindeste in luciul apei acum parca incremenita in acest peisaj. Ambarcatiunile mici pornesc inainte urmate de Batrana Doamna care isi tine motorul in ralanti, parca vrand sa tulbure acea liniste doar c-o soapta. Dobrica vasleste alene pentru putina miscare intocmai ca si Alex. Mergem asa o vreme purtati si de Dunare pana cand ne alaturam ca sa ostoim setea cu cate o bere racita pe cat se poate de noaptea care tocmai a trecut peste noi.

    Zarim in scurt timp cotul de al kilometrul 517. De acolo nu mai este mult si marele fluviu imbratisaza grupul de insule Cama-Dinu, declarate odata rezervatie naturala, dupa spusele internetului. Aici locurile de campare sunt de toate felurile, cu umbra sau cu plaja intinsa, cu mal abrupt sau cu intinsura. Tinem senalul si apoi intram pe canalul format chiar in mijlocul primei insule dinspre amonte, profitand de cota mare a apei inregistrata in aceasta primavara, cu gandul la un loc neumblat unde sa nu fim deranjati de nici un val.

    Ochim o plaja frumoasa cu mal destul de abrupt ca sa ne putem apropia de uscat si debarcam. Tantarii se arata bucurosi de oaspeti si vin in numar mai mult decat mare la aceasta intalnire. Incercam sa iesim din umbra cunoscand faptul ca la soare acestia nu ataca. Pare a fi o gluma pentru ei. Nisipul este jilav si in urma pasilor apare apa.

   Hotaram sa continuam cercetarile si ne desprindem de mal, ocazie cu care scapam si de atacul furibund al tantarilor. Urcam la amonte cu gandul sa ocolim insula prin senal. Se arata a fi o alegere buna. Pe malul continental se deschide o poienita mai inalta si astfel apa nu se mai arata sub fiecare talpa. Scoatem pe uscat micile ambarcatiuni, legam pe cea mare si cautam sa amplasam cat mai bine tabara.

       Stefania decide ca in noaptea aceea vom dormi in cabina barcii, asa ca ne apucam de cautat lemne pentru foc. In amurg, parte a echipajelor se desfata cu o baie revitalizanta impreuna cu participantii patrupezi, care se bucura si ei laolalta cu ceilalti pana ce soarele cedeaza si merge la culcare.

Este momentul cand roiuri imense de tantari ataca furios si ne forteaza retragerea in corturi. Tragem si noi prelata peste cocpitul Batranei Doamne si ne amuzam de spectacolul dat de micile zburatoare inebunite ca nu-si pot infige tropmpele in pielea noastra. Profitam de moment si mancam cate ceva la adapostul creat. Amurgul trece si noaptea ii ia locul. Tantarii au abandonat in parte lupta si noi am aruncat cateva lemne pe foc. Am turnat si ceva prin pahare apoi din nou povestile au inceput sa curga pana la ceas tarziu de seara cand si ultimii cheflii s-au retras la somn.

  Peste doar cateva ore un soare harnic incinge atmosfera in corturi si ne arunca afara la distractie. Apa a scazut semnificativ peste noapte asa ca sunt anuntat dimineata de catre copil ca : “- oficial am ramas blocati aici”, adica eram pe uscat. Imi amintesc brusc faptul ca nu am ridicat motorul, astfel toata greutatea barcii sta acum in oglinda pupa si in cizma motorului, ceea ce ma propulseaza cu mare viteza afara. Asa este, nu am gresit in estimare. Ma apuc degraba sa eliberez motorul si reusesc, apoi tot echipajul depune efort pentru a readuce ambarcatiunea in stare de plutire. Clatinatul usor pe valuri al barcutei ne arata ca operatiunea a fost realizata cu succes. Ne apropiem de vatra focului si il atatam putintel. Turnam ceva in paharele si ne bucuram de liniste.

    Ne luam la revedere de la echipajul Alex, Irina si catelusul Dinghy. Ei sunt nevoiti sa plece mai devreme si sa mearga mai alert impinsi de un drum mai lung pana la Brasov si ceva probleme personale de rezolvat. Noi ne mai bucuram de vremea buna si servim ceva de mic dejun, dupa care dam la apa caiacul, dezlegam paramele de acostare si ne lasam la vale incet tinand la tribord insula Cama- Dinu. Giurgiu, capatul expeditiei, este aproape, asa ca dam curs dorintei de a acosta pe o plaja a acestei insule. Asiguram ambarcatiunile si pasim pe nisipul fin. Locul este in umbra si hoarde imense de tantari pornesc atacul.

Facem cateva poze si eliberam zona. Plutind pe firul apei este mult mai bine. Scapam de atacul furiosilor cu trompa ascutita. Depasim coada insulelor Cama-Dinu si zarim orasul Ruse. Apar si primele barje ancorate in zona portuara Giurgiu- Ruse, pe care le ocolim privindu-le admirativ. La umbra biminitopului pregatim in fuga o gustare. Motoasul suzuki zumzaie la relanti si ne apropie de oras. Zarim la scurt timp si Podul Prieteniei. Imediat inainte de acesta viram pe canalul Plantelor si sunam la amicul Catalin sa ii comunicm ca suntem gata pentru recuperare. Aflam ca este pe drum, dar mai dureaza ceva vreme. Carmim spre capatul dinspre aval al canalului si acostam la umbra unui copac . Debarcam si ne relaxam sub padure, cu gandul deja acasa.

   Tragem concluzia ca anul acesta 1 mai-ul a fost o reusita. Vreme buna, organizarea buna si componenta echipajelor au concurat la inca o expeditie de succes. Telefonul suna si ne pornim catre pontonul Clubului Nautic San Giorgio pe langa care vom scoate barcile si unde ne intalnim cu prietenul nostru Mugurel. Spre asfintit ne luam ramas bun de la el, apoi de la Dunare si pornim spre casa fericiti de toate cele petrecute in aceste zile ale expeditiei “1 Mai muncitoresc de al Corabia la Giurgiu.