ACARTAR 2018

      Dupa un RAID spectaculos facut printre insulele din apropierea portului grecesc Volos, gandurile au zburat catre expeditia de toamna ACARTAR. Stam pe la birouri si gandim traseul. O fi apa mare, o fi mica, putem oare intra pe canale mai mici? Intrebari ce fac viata cotidiana sa palpite si un singur raspuns: anul acesta o sa vedem Periprava. Deschidem harta google, un bun instrument pentru planificarea iesirilor si studiem atent. Acolo un canal infundat, dincolo pare mlastinis. Mai cautam, mai studiem, intrebam si cerem cate un sfat prietenilor baltareti si schitam. Uite asa timpul trece rapid si pe birou in stanga sta cererea de concediu aprobata pentru o saptamana. ACARTAR-ul este atat de aproape si eu nu am gasit varianta sa apropii barca de apa. Nu am un peridoc disponibil. Trei saptamani ma despart de momentul cand Batrana Doamna, cabinata mea ar trebui sa se desprinda de mal in aventura propusa. Gandim, planuim, si apoi ultima varianta, sunam un prieten. Mugurel este de acord sa imprumute peridocul pentru aceasta actiune si problema se arata ca si rezolvata. Avem traseu, avem barci, avem noua participanti inscrisi si un dor de balta extrem. Dar dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din piata si la ACARTAR nu mergi cu ce barca vrei ci cu cea cu care vrea soarta. Organizam cu un week-end inaintea plecarii o iesire pe malul Dunarii la Giurgiu pentru a avea ocazia sa culegem peridocul cu pricina, vremea fiind un aliat de nadejde in acest proiect. Momentele pe plaja au fost un real succes, dar duminica la intoarcere aveam sa aflam ca peridocul nu era pregatit si nu putea sa fie luat la Bucuresti.

  Buna treaba am facut. Studiem marti seara langa un pahar cu vin ce posibilitati ar fi sa dregem busuiocul, studiem atent prognoza meteorologica pentru urmatoarea saptamana, consultam si echipajul si decidem. Anul acesta eu Capitanul, Dan si catelul Aldo vom parcurge traseul ACARTAR in lotca de 7 metri ce trufasa isi poarta scris in borduri numele, Legenda Deltei. Joi si vineri strangem si randuim in masini bagajele necesare, facem si cumparaturile in timp ce stabilim momentul plecarii pentru sambata dis de dimineata la ora cinci. Odata sosit acest moment, ma extrag cu grija din pat, ma imbrac, sarut de ramas bun iubita si ea trezita in creierii diminetii pentru a ma conduce pana in fata blocului, apuc bagajele si pornesc spre curtea unde ne asteptau barcile. Peste cinci minute faceam jonctiunea cu Nicu si al sau echipaj Coco si Gabi. Plecam spre Delta, eu prin centrul Bucurestiului pentru a-l culege pe Dan si catelul Aldo, Nicu pe centura spre autostrada A2. Concomitent din Berceni pleaca si Cristi cu pilotina sa impreuna cu echipajul Mugurel si Alex. Ne intalnim la un kilometru oarecare pe drum pentru a consolida convoiul cu cate o cafea si a merge impreuna spre localitatea Nufarul, unde urma sa dam barcile la apa.

    Ajungem fara probleme si injurul orei unsprezece trecem pragul domnului Ivanov, proprietar al unei cochete parcari de ambarcatiuni, dotata cu rampa de lansare, toalete, dus, cosuri de gunoi si alte multe facilitati atat de necesare la lansarea si recuperarea barcilor si echipajelor din Delta.

Schimbam cateva vorbe si trecem rapid la pregatirea de lansare a ambarcatiunilor dupa care lansam pe rand folosind rampa din dotarea PARKING DELTA. Miezul zilei de sambata ne gaseste cu barcile in apa, gata de plecare.

• - Mola prova!

Pun masina inapoi, intorc prova la amonte si fixez o turatie putin peste relanti. In urma se aliniaza restul ambarcatiunilor si sub soarele bland de toamna, saltand usor pe valuri mici, ne indreptam catre Ceatal Sfantul Gheorghe.

   La scurta vreme Bratul Sulina se deschide in tribord. Executam schimbarea de directie cu o manevra larga pentru a nu fi impinsi de curent in pietrele de pe mal si simtim cresterea de viteza favorizata de cursul apei pe brat. Trafic infernal pe Sulina, barci mai mici sau mai mari, dar toate mergand cu viteza mare trec in ambele sensuri. Nu ne place dar avem putin de mers, asa ca punem un spritz si rezistam pana in dreptul localitatii Partizani unde ne uitam atent pe malul stang sa ochim intrarea in canalul Arhipenco. Iat-o, acolo, viram cu atentie ramanand pe mijlocul canalului pentru siguranta.

    Suntem in Delta de-adevarat. Canalul este pustiu, cu apa lina. Sondam adancimea cu o vasla pentru siguranta, dar mai mult de curiozitate. Estimam unu virgula cinci metri apa sub barca. Este multumitor, mergem inainte. Malul stang este nisipos, fara vegetatie, asa ca ne bucuram de soare si facem poze, apoi incet, incet salciile se indesesc si peisajul se schimba spre jungla.

      Apare primul canal catre stanga. Nu il bagam in seama, duce in Lacul Alb. Noi il asteptam pe al doilea, cel ce poarta denumirea de Papadia Veche si care trebuie sa ne duca in Garla Sontea. Iata-l! Tinem stanga nu chiar pe centru si simt o zmucitura in echea motorului. Apa mica, am atins cu pintenul. Fac semne celorlalti ce vin in spate sa tina stanga mult. Dan striga pe statie avertismentul si totul merge bine. Avansam pe canalul ce ne arata un peisaj de vis. Vegetatie abundenta si parca neatinsa, apa linistita curgand laminar in care se oglindesc salciile batrane crescute pe maluri. Cateva raze de soare mai razbat printre frunze ca sa mangaie luciul de apa. Lasam motorul sa toarca in relanti si mergem cu viteza redusa. Ne bucuram de tot ce ne inconjoara.

    Doi pui de rata stau la soare pe o creanga si se uita mirati la barcile noastre. In prova se arata o intersectie. Am pierdut putin sirul traseului. Cum si ceva nevoi fiziologice dictau sa acostam, cautam o salcie crescuta pe un mal inalt si procedam intocmai. Rezolvam problemele si consultam putin hartile. In acest timp Nicu profitand de apa calda si de cele cateva raze de soare face o baie langa barca. Mai este putin pana la Garla Sontea, asa ca pornim mai departe. Nu dureaza mult si linistea se risipeste. Suntem in Sontea. Barci mari, viteza, pontoane plutitoare, se perinda spre si de la satul Mila 23. Nu ne deranjaza, este chiar interesant. Din fata se apropie un ponton catamaran cu o viteza mult prea mare pentru categoria sa. Ma pregatesc sa il ocarasc si eu cu pofta, dar chiar cand sa deschid gura vad jumatate peste bord pe cineva care ma striga cu entuziasm. Imi reprim pofta de ocara si ma pregatesc sa sar peste uriasul val de pupa ridicat de ambarcatiunea cu pricina in timp ce il recunosc si il salut pe vecinul meu din capatul strazii. Este pasager, nu are nici o vina. A venit si el sa se bucure de Delta si probabil a platit o suma mare pentru plimbare.

   Se simte aproape aglomeratia turistica de la vechiul sat de pescari Mila 23, acum ajuns o mica statiune in inima Deltei, situatie care impune cautarea unui loc de tabara. Acostam sub cateva salcii destul de mari si organizam locul. Adunam lemnele pentru un foc de seara, apoi dupa o pauza de relaxare pregatim si ceva de mancare. Fiind prima seara nu gatim consistent, asa ca ceaunul ramane la odihna.

     Seara a decurs minunat, cu povesti si amintiri de tot felul, cu cate un lemn in foc si cate un vin in pahar. Spre miezul noptii ultimii eroi au mers la culcare si doar troznetul cate unui lemn in foc mai tulbura linistea asternuta in imparatia apelor. Dimineata, vreme mohorata, Nori plumburii alearga spre noi de la apus. Nu ne descurajam, punem un deget de palinca in ciocanele si ne gandim la un mic dejun. Pregatim si pelerinele de ploaie, in caz ca trebuie, desi speram inca sa nu. Cativa picuri se arata, dar ploaia este milostiva si ne lasa totusi sa mancam. Strangem tabara si pornim la vale. Trei pui de lebada inca maronii se feresc tematori la buza stufului. Habar nu au ca vine iarna. Fotografiem si ii lasam sa se bucure de viata. Aglomeratie din ce in ce mai mare pe canal si pe maluri. Pescarii de crap se intrec in a astepta marea captura. Mergem incet pentru a deranja cat mai putin.

    Viram din canalul Olguta in Garla Sontea si la mica distanta se deschide larg Dunarea Veche la Mila23. Valurile imense facute de numeroasele ambarcatiuni ce se deplaseaza in mare viteza nu contenesc. Trecem prin dreptul satului leganati de respectivele valuri si cu mare atentie observand ce mai este nou. Zona turistica in dezvoltare nu este pe gustul nostru, asa ca ne bucuram cand la capatul satului, langa o frumoasa pensiune dezvoltata pe locul vechii cherhanale se arata canalul Erenciuc, pe care intram si noi. Linistea revine. Un palc de pasari albe stau pe o salcie jumatate scufundata si admira participarea noastra la expeditia ACARTAR 2018

    Coboram alene bucurandu-ne de peisaj, intram in Garla lui Iacob si admiram cochetul ponton al pensiunii “ La Mateescu”, neingrijiit purtand numar de inventar al ANR-ului, care acum probabil deserveste schitul Sfantul Atanasie aflat pe canalul Stipoc, dupa care salbaticie. Din vorba in vorba, petrecandu-ne rar cu cate o barca, simtim din nou aproape civilizatia. Sigur suntem aproape de Chilia Veche. Decidem sa ne oprim pentru a nu ne apropia prea mult de localitate si alegem un loc ce ne pare potrivit. Intindem tabara, cautam pozitie buna pentru vatra focului si ne gandim deja la celebra tocanita la ceaun.

      Pe malul opus apare un localnic. Vrea si el sa bea ceva. Iau o sticla cu tuica si urc in lotca. Dau de cateva ori din vasle si acostez langa el. Asa este bine prin balta sa ai prieteni imprejur. Bem o tuica impreuna si schimbam cateva vorbe despre locurile unde suntem si obiceiurile. La despartire ii las cadou o parama ce o avem in plus ca sa priponeasca si dansul calul la pascut. Revin la malul cu tabara si imi indrept toata atentia catre tocanita. Facem focul, curatam legumele si in scurt timp acesata este gata fiarta. Ucidem foamea in prag de intuneric si apoi admirand un luciu perfect al apei in canal, picotim in jurul focului pana ce simtim fiecare ca a sosit momentul sa intram la adapost pentru somn revigorant. A doua dimineata ne asteapta cu un soare bland ce se arata cam timid de printre nori. Desi temperatura nu este chiar prietenoasa, ne bucuram de peisaj si ne orientam spre un mic dejun. Salata de fasole cu ceapa si putin otet are un real succes si tot echipajul expeditiei este satul, moment in care putem trece la un scurt program administrativ inainte de a strange tabara.

    Pornim la drum cu gandul la o scurta vizita in Chilia Veche si trecem pe sub podul rutier de la marginea bratului Tataru, atenti fiind datorita nivelului mic al apei. Viram la tribord si stabilim curs pe portul din Chilia. In sat se vede o usoara tentativa de dezvoltare la malul apei, alaturi de dovezi ale esecurilor din trecut, dar omul este dator sa incerce. Ajungem in dreptul strazii ce duce in centrul satului si cautam sa acostam imediat dupa benzinarie. Apa mica pune probleme in a ne apropia de mal, insa lotca este pregatita pentru asa ceva si debarcam cu succes la uscat. Langa pontonul benzinariei este amenajat un mic debarcader din flotoare de plastic langa care sta trufasa o pancarda pe care este scrisa si suma cheltuita, insa nu exista loc pentru acostare, barcile localnicilor ocupand in numar mare acest debarcader.

    Lasam doua santinele de paza pentru bunul mers al lucrurilor si pornim sa vizitam satul. De fapt, pornim sa vedem cum mai arata carciuma din centru dupa aproape zece ani de la ultima vizita.

Fotografiem si biserica din Chilia. Langa noi se opreste un localnic tinand de coarne o bicicleta veche. Amabil ne spune in graba cate ceva din istoria lacasului de cult si astfel aflam printre altele ca este a doua ca inaltime din tara si ca a fost bombardata aprig in timpul razboiului deoarece a servit ca turn de observatie, fiind depistata. Multumim si pornim mai departe manati de un vant sec ce batea sub soarele de toamna sa calcam pragul carciumii din centru.Aproape neschimbata poarta deasupra usii inscrisul “BAR SELECT”. Intram si gasim bere rece cu cinci lei. Schimbam cateva impresii cu doamna care desfacea berile, ne punem la curent cu viata satului, apoi iesim la terasa pentru a savura atat berile cat si momentul.

   Luam doua beri reci pentru santinelele ramase la barci si pornim spre malul canalului. Eliberam legaturile pentru a porni la vale catre punctul cel mai indepartat al traseului, Periprava. Iesim in Bratul Chilia si ne lasam la vale pe langa pontonul Navrom-ului si al Polititei de Frontiera. Salutam agentul iesit sa ne vada si continuam pe langa malul romanesc pana in Bratul Babina unde iesim de pe frontiera. Un vant cam tare ce salta si valuri ne sacaie pe aceasta frumoasa zona pana in Bratul Cernovca, dar nu ne necajim prea tare si acostam putin mai la vale de limita zonei strict protejate. Vantul s-a mentinut pana seara tarziu, asa ca inregistram in jurnalul de calatorie prima seara fara foc, din motive de securitate la incendiu. Bem anevoie un spritz si ne retragem la adapost pentru somn, implorand in gand duhurile bune sa nu aduca si ploaie in acest peisaj vantos. Ne sunt ascultate rugile si nu ploua. Ramanem in dimineata ce urmeaza cu vantul si un soare prietenos sub care pregatim ceva de mic dejun.

     Stim ca acest loc este bun pentru pescuit, fiind probat anii trecuti cand se afla in concesiunea unui om de afaceri important, asa ca separam doua echipe, una de pescari si una de cercetasi doritori de a vizita imprejurimile si satul Periprava. Pornim pe dig pana la limita ariei protejate si apoi urmam drumul spre coada lacului Nebunu. Ocolindu-l putem admira marginea Padurii Letea, cateva lebede zgribulite de vant pe lac si vestitele dune de nisip dezvoltate in acesata zona. Intram pe ulita centrala in sat si il gasim asa cum il stiam, doar ca poate un pic mai pustiu. Nici un om nu se vede, pare nelocuit. La magazin este inchis. Mergem mai departe spre Dunare cautand al doilea magazin. Ar fi mers o bere dupa atata drum dar nu avem noroc. Este inchis si acesta de la doisprezece pana la patru. Ne uitam la ceas. Este aproape doua ora. Vantul inca bate napraznic. Ne gandim la berea din barci si pornim spre pontonul Navrom-ului unde este si intrarea in sat, marcata cu indicator. Facem cate o poza pentru posteritate alaturi de acest panou si pornim pe ulite spre locul nostru de acostare. Multe case au ramas nelocuite, altele s-au ruinat. Putine mai sunt ingrijite. Cateva femei vopseau gardul bisericii. Nu exista dezvoltare in Periprava. Locul pare a fi sortit pustiirii. Pasim prin praf spre marginea satului si fotografiem ultima casa, parasita si ea. Putin mai incolo, o familie de cai salbatici se uita, mirata parca, spre noi. Urmam digul si ne indreptam catre barci. Ne este sete.

Pescarii nu au facut lucrare buna si vedem ca nu avem cu ce gati peste, asadar amenajam un loc de vatra undeva mai la adapost, ferit de vant pentru a fi in siguranta bucataria. Prelucram fara graba ceva de mancare si ne relaxam pana seara tarziu langa foc beneficiind si de faptul ca vantul a cazut pana aproape de calm plat. Somnul ne trage spre culcusuri si linistea se lasa peste tabara pana dimineata care ne intampina cu un soare primitor. Servim o cafea si ceva de mancare inainte sa pornim la drumul de intoarcere. Cativa nori apar de dupa arborii padurii ce margineste malul stang al bratului Cernovca. Nu ii bagam in seama, nu par amenintatori. Acest front aduce insa o modificare de presiune si vantul incepe sa bata din nou. Se intareste repede si pe apa se formeaza primele valuri. Pornim si noi la amonte pe sub mal ferindu-ne de el, bucurandu-ne de soare si de un peisaj cum rar se gaseste, ajutat in pitoresc de norii alergand pe un clar albastru infinit.

   Asa incurcati de vantul turbat, dupa un colt vedem din nou Chilia Veche recunoscand turla inaltei biserici. La pontonul politiei nu este nimeni, asa ca viram usor la babord si intram pe Bratul Tataru unde acostam pentru o bere si refacerea proviziilor. Bem si de aceasta data la carciuma din sat si hop in barci pentru a gasi loc de tabara. Urcam bratul pana aproape de capat cu plan sa iesim a doua zi in Chilia si sa revenim spre Nufarul prin Canal mila 35. Admiram cateva locuri de campare cu acces auto, cativa pescari cu rulota si peisajul de apus ce ne face sa visam.

       Alegem un loc ce ne place pentru tabara si acostam. Pornim apoi cu mic, cu mare, sa cautam lemne pregatind inca o seara magica. Adunatul de lemne este mai dificil acum, dupa ce fierastraul a ramas uitat pe malul bratului Cernovca la Periprava si constatandu-i destul de tarziu lipsa nu ne-am mai intors. Descurcam totusi aceasta problema si in scurt timp avem ceva material adunat, asa ca putem sa ne indreptam atentia catre fasolea pusa la inmuiat cu o seara inainte. Construim in acest sens un cracan pentru ceaun si ne apucam sa curatam legumele. Fasolea fierbe la foc domol si echipa deapana amintiri in jurul unui pahar cu vin. A iesit mancare buna, asa ca acum cu burtile pline putem sta langa foc simtind din plin fiecare clipa de liniste pe care balta ne-o ofera.

     In zorii zilei ce a urmat, cine s-a trezit de dimineata a avut in vaz un peisaj superb dat de diferentele de temperatura intre apa, aer si uscat. Aerul rece de peste noapte intalnind apa ce inca era calda a condensat dand nastere la o ceata ce plutea peste canal. Apoi caldura diminetii a risipit aceasta atmosfera cu iz straniu, facand loc jocului de culori pastelate ale padurii in prag de toamna.

    Ne-am trezit cu totii si am atatat putin focul pregatindu-ne langa o cafea sa facem un mic dejun gustos. Pescarii au mai incercat o data norocul in timp ce visatorii au exploatat razele blande ale soarelui abia rasarit. Timpul a trecut, bagajele taberei au fost din nou randuite in barci si dam mola pentru o noua etapa a traseului. Coboram bratul Tataru pana putin inainte de Chilia Veche si intram la dreapta pe canal Pardina, cu atentie la apa mica. Punem ceva in pahare si lasam micul yamaha de 4 cai sa impinga incet lotca printre malurile acoperite cu stuf. Gandul ne zboara la vremea cand motorul era o raritate sau nu era deloc, la efectele dezastruoase produse de poluare, de existenta plasticului si de nepasarea oamenilor apasati doar de interese. Aceste ganduri zboara gonite de apropierea satului Mila 23 unde aglomeratia turistica impiedica orice meditatie. Din nou numeroase barci cu motoare mari si foarte mari, brazdeaza apele in toate directiile. Ne strecuram si noi printre valuri si ambarcatiuni si apucam directia Canalului Olguta, unde cautam atent un loc bun pentru pescari.

   Asezam tabara in liniste sa nu tulburam activitatea de pescuit si cautam un loc bun pentru vatra. Strangem lemne, pornim focul si ne punem pe gatit. Ceaunul sfaraie in nou, pe masa paharele gazduiesc si ele cate ceva bun si pe fondul unui succes al pescarilor din echipa se contureaza o seara senzationala. Povesti curg din nou langa foc, atmosfera perfecta dupa un apus ce s-a aratat de-a dreptul incendiar.

   Usor, somnul isi face simtita prezenta si ne trimite rand pe rand la culcare pe fiecare in locsorul amenajat, fie in cort, fie in cabinele barcilor. Pescarii adorm cu gandul la capturile din juvelnic, bucatarul cu gandul la masa de peste de a doua zi si ceilalti cu gandul la ce or fi vrut ei, caci de aceea este ACARTAR sa te gandesti relaxat la ce vrei. Dimineata la o cafea a fost curatat pestele si dat la sare, apoi stransa tabara si pornit la drum. Mergem amonte pe Canal Olguta pana in Garla Sontea si tinem linia. Peisaje deosebite ne sunt dezvaluite de catre delta centrala, canale colmatate care pot pastra salbaticia si pasari fericite de asta, se pot vedea ici si colo pe ambele maluri. Cautam drumul bun prin multitudinea de intersectii, ajutati de GPS, harta si inspiratie. Canalul Sontea, des circulat, este larg si destul de adanc, asa ca navigam usor singura grija ramanand sa ne bucuram de peisaj. Vremea se arata buna si soarele de toamna isi face datoria construind o atmosfera placuta. Pe harta vedem ca suntem aproape de capatul canalului, locul unde se intersecteaza cu Canal Mila 35. Acesta din urma fiind un canal mare si foarte circulat, alegem sa cautam un loc pentru tabara acum. Ochim acest loc si acostam pe rand sub o salcie pe un mal impadurit. Studiem. Loc de cort aproape bun, loc de vatra foarte bun, loc de bar-bucatarie si mai bun, lemne din belsug, la mal apa mica si putin noroi. Decidem sa ramanem si intindem tabara.

  Am pregatit corturile, am adunat ceva lemne si apoi relaxare totala intr-o atmosfera perfecta. Fara graba am pregatit cele necesare borsului de peste sa fie la indemana cand foamea ne va da buna seara. Locul ar fi fost perfect daca nu era asa multa circulatie navala. Barci imense cu motoare pe masura incarcate cu turisti se perindau, multi dintre conducatorii lor nereducand viteza. Trecand peste acest mic disconfort simtit mai putin din cort decat din cabine, viata pare perfecta in conditiile date. Soarele continuand drumul sau spre apus ne anunta ca este momentul sa punem legumele la fiert, pornind in acest fel borsul. A iesit extraordinar primind o nota buna din partea tuturor celor prezenti.

  A urmat o seara lunga plina de magie in care am imblanzit focul, am facut jonglerii cu paharele pline, numere de iluzionism cu cele goale si apoi am cazut in sacii de dormit rapusi de zeul somn, pana in zorii zilei urmatoare. Penultima zi a expeditiei ne intampina cu vreme frumoasa, soare si calm. Intetim focul si lenevim. Pana la ultimul loc de tabara avem relativ putin de mers si o parte destul de mare este la vale, asa ca ne permitem relaxare totala. Servim inca o portie din gustosul bors de peste ramas de seara precedenta si pentru prima data zboara putin gandul la iarna ce sta sa vina. Nu ne place, dar o sa o primim cum se cuvine. Mai bem cateva halbe cu bere si inconjurati de teama unora ca nu ajungem la timp in locul propus pentru ultima oprire incepem sa strangem. Eliberam paramele de legatura si pornim spre Bratul Sfantul Gheorghe. Ne bucuram cu totii de vremea buna si salutam in trecere un echipaj de doua fete intr-un caiac de dublu.

    In scurta vreme intalnim deschiderea larga a intersectiei cu canal Mila 35. Acesta face legatura intre Bratul Sfantul Gheorghe din dreptul milei marine 35, de unde si numele, pana la Bratul Chilia in apropiere de Pardina. Noi viram la babord si luam curs la amonte spre Bratul Sfantul Gheorghe. Urcam cu viteza moderata, nici alene nici fortat si admiram pescarii. Pe mal, pe alocuri sunt dezvoltate adevarate tabere de forta in materie de pescuit, in alte locuri cate un pescar – doi isi incearca norocul. La ancora numeroase barci sustin de asemenea pescari ce cred ca pot arunca momeala chiar in bucataria pestilor care tocmai stau la masa. Tot admirand acest tablou gasim iesirea in brat si ne inscriem pe trasa optima dand cu nasul de un vapor imens ce urca Dunarea spre locul de incarcare. Il admiram, il fotografiem si coboram cu turatie redusa la motor, folosind curentul destul e bun al apei.

     Ascultam la statie activitatea de navigatie pe Bratul Sulina, depasim Ceatalul Sfantul Gheorghe si ne apropiem de malul stang. Este inca devreme dar vazand un loc bun pentru tabara pregatim acostarea. Legam barcile si pornim activitatea de relaxare si baut bere. Timpul trece si incepem sa ne gandim din ce in ce mai tare la o tocanita, poate ultima din acest sezon. Ne trezeste din amortire un vand care se salta puternic dintr-o data. Toata lumea se precipita. Vom avea si vreme rea. Ma uit spre cer. Nu, nu arata nici un pericol. Totusi vantul bate cu putere si cativa nori alearga pe deasupra noastra cu repeziciune. Cristi imi atrage atentia:

     - Zici ca nu este pericol, priveste ce alb este incolo.

    Intorc si eu capul si vad imaginea ce arata de regula a ploaie torentiala pe Dunare. Las totul la buctarie si ma reped sa instalez cortul. Pana termin albul dispare si intelegem ca nu era de fapt ce am crezut, ceea ce ne bucura. Continui programul culinar si in ceaun incepe sa sfaraie ceapa. Tocanita este gata si mancam de seara. Gasim si momentul sa punem cateva acorduri muzicale sa se lupte cu vantul, timp in care noi jonglam din nou cateva pahare cu vin. Focul arde anevoie speriat parca de vantul sec. Balta pare trista ca plecam. Putin trsti suntem si noi. Trei saptamani inainte a fost ca vara si tocmai acum sa se intample asa?

   Inca speram sa nu ne udam. Intram la somn devreme si adormim. In corturi si cabine este adapost iar afara nu este chiar frig. Vant toata noaptea cu putere, neobosit. Dimineata, ultima din aceasta expeditie, convinge vantul sa slabeasca in intensitate. Profitam si noi de aceasta acalmie si strangem rapid pornind spre satul Nufarul sa scoatem barcile pe uscat.

    La nea' Sasa cand am ajuns a iesit si soarele. Masinile asteptau cuminti in curte asa cum le-am lasat si rand pe rand barcile au pasit pe mal asezate pe carucioarele lor care le vor aduce spre casa. Randuim cele ramase din bagaje, ne luam la revedere de la gazda noastra si pornim motoarele. Iesim din curte cu atentie, fericiti de aventura ce tocmai se incheie, dar desi putin obositi, tot cu gandul la urmatoarea ce speram sa urmeze.

   Lasam natura tacuta sa astepte iarna, sperand sa o gasim in urmatorul sezon cat mai putin afectata de actiunile distructive ale oamenilor, de numarul mare de plase intinse in unele canale, dar mai mult de taierea unor stive de lemne ce le-am gasit pe unele maluri pregatite spre a fi incarcate pe gabare si transportate spre cine stie unde. Cu aceste ganduri iesim din Tulcea spre capitata. Urcand printre dealurile ce odinioara erau viile viguroase de Sarica Niculitel mai oprim o data pentru o poza pe dealul Topologului in dreptul fostului restaurand de renume” La Cerbul Lopatar”, acum doar o ruina.